EDUCAȚIE s. f. Influențare sistematică și conștientă a dezvoltării intelectuale, morale sau fizice a copiilor și a tineretului; totalitatea metodelor folosite în vederea acestei activități pedagogice; creștere, bună creștere; p. ext. (adesea urmat de determinări) îndrumare, ajutor dat pentru creșterea nivelului ideologic, profesional, cultural. La baza concepției regimului de democrație populară asupra învățămîntului, asupra educației tineretului, stă nu cultul morții, ci cultul vieții, cultul muncii creatoare, cultul luptei dîrze pentru fericirea poporului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 456. Îmi expune părerile ei sănătoase în privința educației copiilor. CARAGIALE, O. II 164. ◊ Expr. A face educația cuiva = a educa (pe cineva). Acu, de cînd s-a făcut băiat mare, trebuie să mă ocup de el; trebuie să-i fac educația. CARAGIALE, O. II 164. ◊ Educație comunistă = educație în spiritul atașamentului față de clasa muncitoare și al internaționalismului proletar, cultivarea în masa de muncitori, țărani și intelectuali a unei atitudini comuniste față de muncă, față de proprietatea socialistă. Comsomolul acordă o deosebită atenție învățămîntului și educației comuniste a tineretului, întăririi și dezvoltării școlii sovietice, LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 9-10, 48. Educație fizică = dezvoltare armonioasă a calităților fizice ale corpului omenesc prin exerciții sistematice; totalitatea metodelor folosite în acest scop, studierea și practicarea lor ca formă de învățămînt. V. gimnastică, sport. Educația fizică face parte integrantă din educația comunistă a oamenilor muncii. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 302, 2/1. Urmau educația fizică pentru a se face maeștri de gimnastică. PAS, Z. I 262. – Variantă: (învechit) educațiune (pronunțat -ți-u-) (CARAGIALE, O. II 91, ALECSANDRI, T. I 262, NEGRUZZI, S. I 109) s. f.