10 definiții pentru edec

EDÉC, edecuri, s. n. 1. Odgon lung cu care se leagă de catarg sau de babalele din proră o ambarcațiune sau o navă pentru a fi remorcată de pe mal împotriva curentului unui curs de apă. ◊ Expr. A trage la edec = a remorca o ambarcațiune sau o navă de pe mal cu un odgon împotriva cursului apei. A fi la edecul cuiva = a depinde cu totul de cineva, a fi la remorca cuiva. 2. Lucru care se găsește de multă vreme într-o gospodărie; lucru necesar, p. ext., persoană (indispensabilă) care se găsește de multă vreme undeva. – Din tc. yedek.

EDÉC, edecuri, s. n. 1. Odgon lung cu care se lega de catarg sau de babalele din proră o ambarcație sau o navă pentru a fi remorcată de pe mal împotriva curentului unui curs de apă. ◊ Expr. A trage la edec = a remorca o ambarcație sau o navă de pe mal cu un odgon împotriva cursului apei. A fi la edecul cuiva = a depinde cu totul de cineva, a fi la remorca cuiva. 2. Lucru care se găsește de multă vreme într-o gospodărie; lucru necesar, p. ext. persoană (indispensabilă) care se găsește de multă vreme undeva. – Din tc. yedek.

EDÉC, edecuri, s. n. 1. (Mar.) Odgon lung cu care se trage un vas în susul apei; p. ext. remorcarea unei luntre sau locul unde se remorchează o corabie ori o luntre. Remorcația este ceea ce turcii numesc edec, adică să se tragă barca în susul apei după mal, prin mijlocirea oamenilor. BOLINTINEANU, O. 265. ◊ Expr. A trage la edec = a trage luntrea împotriva cursului apei, cu o funie. Un pescar turc trăgea la edec, în tăcere, caicul său încărcat. ODOBESCU, S. I 140. Ei duc pre apă productele și vitele lor la Turnu, trăgînd luntrele la edec. I. IONESCU, M. 532. A fi la edecul cuiva = a fi supus cuiva, a fi la remorca cuiva, a fi la cheremul cuiva. S-au găsit la noi oameni care să ne spună că locul statului romîn trebuie să fie astăzi la edecul, la remorca politicii turcești. ODOBESCU, S. III 430. 2. Lucru care se găsește de multă vreme într-o casă, într-o gospodărie. Atunci văzură și unul și altul cîte lucruri se adună într-o casă veche și cînd ridicau vreun edec de la locul în care acesta își căpătase dreptul de stăpînire veșnică, simțeau în suflet prăbușiri ca în goluri de prăpastie. BASSARABESCU, S. N. 131. ♦ (Mold.) Obiect de mare importanță, lucru de preț. ♦ Fig. Persoană care se găsește într-un loc oarecare de foarte multă vreme (și care a devenit aproape indispensabilă). ♦ (Ironic) Persoană care duce o existență inutilă. – Variantă: iedéc (CONTEMPORANUL, VI 37) s. n.

EDÉC, edecuri, s.n. Parâmă cu care se remorca de pe mal o ambarcație sau o navă împotriva curentului cursului de apă.

edéc (edécuri), s. n.1. Odgon, legătură. – 2. Povară, încărcătură. Tc. edek (Lokotsch 948), cf. sb. jedek.

EDÉC ~uri n. 1) înv. Parâmă cu ajutorul căreia se remorca de pe mal un vas împotriva cursului apei. ◊ A fi la ~ul cuiva a depinde cu totul de cineva; a fi la dispoziția cuiva. 2) Cablu de remorcare. 3) Obiect de valoare care se găsește de multă vreme într-o casă, într-o gospodărie. /<tr. yedek

edéc, edeclíŭ, V. ĭedec...


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

edec, edecuri s. n. (prst.) 1. client permanent și aproape impotent. 2. rudă de sânge. 3. servitor bătrân.

Intrare: edec
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular edec edecul
plural edecuri edecurile
genitiv-dativ singular edec edecului
plural edecuri edecurilor
vocativ singular
plural