22 de definiții pentru ecuator ecator ecatoriu ecfator ecfatore ecfatoriu ecuatoriu ecvator (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ecuator sn [At: IA I, 7r/12 / V: (înv) ecatoriu, eca~, ecfa~, ecfatoriu, ~riu, ecva~, (îvr) ecfatore, equ~ / A și: (înv) ecuator / Pl: (rar) ~oare, (îvr) ~i / E: fr équateur, lat aequator] 1 (Ggf) Cerc imaginar pe suprafața Pământului, rezultat din intersecția cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, împărțindu-l în două emisfere și reprezentând cercul de referință al latitudinii terestre. 2 (Pex) Zonă ecuatorială (4). 3 (Îs) ~ ceresc Cerc mare al sferei cerești, situat într-un plan perpendicular pe linia polilor Pământului. 4 (Pan) Cerc imaginar pe suprafața unui astru, perpendicular pe axul de rotație al astrului, care îl împarte în două emisfere. 5 Cerc mare al unei sfere obținut prin intersecția acesteia cu un plan perpendicular pe o axă a sferei, considerată ca axă a polilor. 6 (Fiz; îs) ~ magnetic Linie neregulată de pe glob care unește locurile unde înclinația acului magnetic este nulă. corectată

ECUATÓR s. n. 1. (Geogr.) Linie imaginară rezultată din intersecția suprafeței Pământului cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, împărțind globul terestru în două emisfere. 2. Cercul mare al unei sfere, obținut prin intersecția acesteia cu un plan perpendicular pe o axă a sferei. ◊ Ecuator ceresc = cerc de pe sfera cerească, obținut prin intersecția acesteia cu planul ecuatorial terestru. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équateur, lat. aequator.

ECUATÓR s. n. 1. (Geogr.) Cerc imaginar pe suprafața Pământului, rezultat din intersecția cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, împărțindu-l în două emisfere și reprezentând cercul de referință al latitudinii terestre; p. ext. zona care se întinde până la câteva grade latitudine nordică și sudică de acest cerc; zonă ecuatorială. 2. Cercul mare al unei sfere, obținut prin intersecția acesteia cu un plan perpendicular pe o axă a sferei. ◊ Ecuator ceresc = cercul mare al sferei cerești, situat într-un plan perpendicular pe linia polilor Pământului. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équateur, lat. aequator.

ECUATÓR s. n. Cercul mare după care suprafața unei sfere este intersectată de planul care trece prin centrul sferei și este perpendicular pe axa polilor ei. ♦ (Geogr.) Cerc imaginar (determinat de un plan situat la egală depărtare de cei doi poli ai pămîntului și perpendicular pe axa lor) reprezentînd cel mai mare cerc paralel și împărțind pămîntul în două emisfere. ♦ Zonă care se întinde pînă la cîteva grade latitudine nord și sud de acest cerc; zonă ecuatorială. La ecuator plouă în fiecare zi. ♦ (Astron.; în expr.) Ecuator ceresc = cercul mare al sferei cerești, perpendicular pe linia polilor pămîntului și în al cărui plan se găsește ecuatorul pămîntesc. – Pronunțat: -cu-a-.

ECUATÓR s.n. 1. Cerc imaginar al cărui plan este perpendicular pe axa polilor tereștri și ale cărui puncte sunt egal depărtate de aceștia. ◊ Ecuator ceresc = cercul mare al sferei cerești în al cărui plan se află ecuatorul pământesc. 2. Cercul mare rezultat din intersectarea planului ecuatorului terestru cu sfera cerească. [Pron. -cu-a-, scris și equator, pl. (rar) -oare, var. ecvator s.n. / < fr. équateur, it. equatore, cf. lat. aequare – a face să fie egal].

ECUATÓR s. n. 1. cerc mare, imaginar, pe suprafața Pământului, al cărui plan este perpendicular pe axa polilor și ale cărui puncte sunt egal depărtate de aceștia. ♦ ~ ceresc = cercul mare al sferei cerești în al cărui plan se află ecuatorul terestru. 2. (mat.) unul dintre cercurile mari ale unei sfere. 3. linie imaginară care înconjură echidistant de poli o formație anatomică mai mult sau mai puțin sferică. (< fr. équateur, lat. aequator)

ECUATÓR n. Cerc imaginar pe suprafața Pământului care împarte globul pământesc în două emisfere, nordică și sudică. [Sil. e-cu-a-tor] /<fr. équateur, lat. equator

ecuator n. mare cerc imaginar care împarte pământul în două și ale cărui toate punctele s’află la egală distanță de cei doi poli.

*ecŭatór n., pl. oare (lat. aequátor, -tóris, care egalează). Mare cerc imaginar care împarte pămîntu drept în doŭă și ale căruĭ puncte-s toate egal depărtate de amîndoĭ poliĭ. Ecŭator magnetic, linie trasă pe pămînt în toate punctele în care inclinațiunea busoleĭ e nulă. – Fals ecv-.

ECVATÓR adj. v. ecuator.[1]

  1. Probabil, cf. ecuator, este s.n.. gall

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ecuatór s. n. (sil. -cu-a-)

arată toate definițiile

Intrare: ecuator
  • silabație: -cu-a-
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ecuator
  • ecuatorul
  • ecuatoru‑
plural
genitiv-dativ singular
  • ecuator
  • ecuatorului
plural
vocativ singular
plural
ecator
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ecatoriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ecfator
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ecfatore
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ecfatoriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ecuatoriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ecvator
  • ecvatorul
  • ecvatoru‑
plural
  • ecvatoare
  • ecvatoarele
genitiv-dativ singular
  • ecvator
  • ecvatorului
plural
  • ecvatoare
  • ecvatoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)