3 definiții pentru ecuațiune

ECUAȚIÚNE s.f. v. ecuație.

ecuați(un)e f. egalitatea algebrică în care intră una sau mai multe cantități necunoscute: ecuațiune de gradul al doilea.

*ecŭațiúne f. (lat. aequátio, -ónis, d. aequare, a egala). În algebră, formulă de egalitate între mărimĭ care depind unele de altele: a rezolva o ecŭațiune de gradu întîĭ, al doilea. Ecŭațiune cu o necunoscută, cu doŭă, cu treĭ, aceĭa în care toate mărimile-s neștiute, afară de una, doŭă, treĭ. Rădăcina uneĭ ecŭațiunĭ, cantitate numerică saŭ algebrică care, pusă în locu necunoscuteĭ într'o ecŭațiune, satisface ecŭațiunea, adică face primu membru identic cu al doilea: rezolvarea uneĭ ecŭațiunĭ are de obĭect căutarea rădăcinilor. Ecŭațiunea timpuluĭ, timp variabil pe care trebuĭe să-l adaugĭ în fie-care zi la epoca ameziĭ [!] mijlociĭ saŭ să-l scoțĭ ca să aĭ ameaza adevărată. – Și ecŭație. Fals ecv-.

Intrare: ecuațiune
ecuațiune
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ecuațiune ecuațiunea
plural ecuațiuni ecuațiunile
genitiv-dativ singular ecuațiuni ecuațiunii
plural ecuațiuni ecuațiunilor
vocativ singular
plural