ECUÁȚIE (< fr., lat. m.) s. f. 1. Relație matematică exprimată sub forma egalității a două expresii care conțin atât mărimi cunoscute cât și necunoscute, egalitatea fiind valabilă numai pentru anumite valori ale necunoscutelor (numite soluții sau rădăcini). De obicei, membrul drept al ecuației este zero. V. diferențial, integral. ◊ E. algebrică = e. în care apar numai polinoame. ◊ E. diofantică = ecuație algebrică având coeficienți întregi pentru care se caută soluții numere întregi. ♦ Relație care leagă între ele coordonatele unui punct de pe o curbă sau de pe o suprafață. ♦ Fig. Problemă dificilă. 2. E. chimică = reprezentare simbolică a reacțiilor chimice, care exprimă aspectele calitative și cantitative ale transformărilor chimice cu ajutorul simbolurilor și formulelor chimice. 3. (FIZ.) E. de stare = relație între parametrii de forță, de poziție și temperatură, ce caracterizează starea de echilibru termodinamic a unui sistem fizic. V. Van der Waals, ecuația ~. E. lui Schrödinger v. Schrödinger. Ecuațiile Maxwell v. Maxwell. 4. (ASTR.) Ecuația timpului = diferența dintre timpul solar mijlociu și timpul solar adevărat. 5. (SOCIOL.) E. socială = capacitatea unei societăți de a distribui surplusul muncii sociale, astfel încât de la un ciclu de producție la altul să fie refăcut echilibrul dintre muncă și capital, respectiv dintre cât consumă o categorie și munca (fizică sau intelectuală) pe care ar trebui s-o presteze pentru a-și compensa consumul propriu.