ECLECTÍSM s. n. 1. Îmbinare mecanică, hibridă a unor puncte de vedere ori concepții eterogene sau chiar opuse; lipsă de consecvență în convingeri, în teorii. 2. Sistem de gândire neunitar, care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gândire, stiluri artistice etc. ceea ce i se pare mai bun. – Din fr. éclectisme.

eclectism sn [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~e / E: fr éclectisme] 1-2 (Metodă care constă într-o) îmbinare mecanică, hibridă a unor puncte de vedere sau concepții eterogene sau opuse. 3 Sistem de gândire neunitar, care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gândire, stiluri artistice etc. ceea ce i se pare mai bun. 4 (Aht) Îmbinare a unor elemente luate din stiluri diferite sau din mijloacele personale de exprimare ale unor artiști consacrați. 5 Calitate sau însușire de a fi eclectic (5). 6 Lipsă de consecvență în convingeri, în teorii.

ECLECTÍSM s. n. 1. Îmbinare mecanică, hibridă a unor puncte de vedere sau concepții eterogene sau opuse; lipsă de consecvență în convingeri, în teorii. 2. Sistem de gândire neunitar, care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gândire, stiluri artistice etc. ceea ce i se pare mai bun. – Din fr. éclectisme.

ECLECTÍSM s. n. Îmbinare neprincipială, mecanică a unor puncte de vedere sau concepții diferite, incompatibile, eterogene; lipsă de consecvență în convingeri, în teorii.

ECLECTÍSM s.n. 1. Îmbinare mecanică a unor idei, concepții, puncte de vedere eterogene și opuse. ♦ Neconsecvență în convingeri; starea celui eclectic. 2. (Arhit., arte) Îmbinare necritică a unor elemente luate din stiluri diferite sau din diferitele mijloace personale de exprimare ale unor artiști consacrați. [ < fr. éclectisme].

ECLECTÍSM s. n. 1. îmbinare mecanică a unor idei, concepții, puncte de vedere eterogene și opuse. ◊ lipsă de consecvență în convingeri, în teorii. 2. sistem de concepții care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gândire ceea ce pare mai adecvat. ◊ (arhit., arte) îmbinare necritică a unor elemente luate din stiluri diferite sau din diferitele mijloace personale de exprimare ale unor artiști consacrați. (< fr. éclectisme)

ECLECTÍSM n. 1) Îmbinare mecanică a mai multor idei sau concepții eterogene sau opuse. 2) Lipsă de consecvență în convingeri sau idei. 3) Curent filozofic care întrunește elemente din mai multe sisteme filozofice. [Sil. e-cle-] /<fr. éclectisme

eclectism n. sistemă filozofică care consistă în a combina ceeace pare bun în diferite doctrine.

*eclectízm n., pl. e (vgr. eklektismós). Sistemă filosofică, politică orĭ științifică care ĭa opiniunĭ din diferite doctrine și le combină. – În seculu 3 în ainte de Hristos s’a născut în Alexandria o școală de eclecticĭ celebri fundată de filosofu Potamone. În sec. 19 eclectizmu filosofic a fost reluat de Francezu Victor Cousin, care, fără să adopte o sistemă particulară, a ales din scrierile celor-lalțĭ filosofĭ ceĭa ce-ĭ părea maĭ verisimil. V. sincretizm.

eclectism (desp. e-clec-) s. n.

eclectism (e-clec-) s. n.

eclectísm s. n. (sil. -clec-)

eclectism.