2 intrări

33 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

DURUÍRE, duruiri, s. f. Acțiunea de a durui și rezultatul ei. – V. durui.

DURUÍRE, duruiri, s. f. Acțiunea de a durui și rezultatul ei. – V. durui.

DURUÍRE, duruiri, s. f. Duruit. După ce se așeză la locul ei, în tăcerea caldă a iatacului, pătrunse din înălțime, înăbușită, duruirea prelungă și depărtată a tunetului. SADOVEANU, O. IV 223. Tunurile pocneau surd într-o duruire adîncă. id. ib. VI 33.

duruíre s. f., g.-d. art. duruírii; pl. duruíri

duruíre s. f., g.-d. art. duruírii; pl. duruíri

durăí [At: LB / V: ~ruí / Pzi: ~ésc / E: dura1 + -ăi] (Pop) 1-2 vtr A (se) da peste cap (cu zgomot) Si: a (se) rostogoli. 3 vi (D. un car, o mașină etc.) A face zgomot mare Si: a durduca, ci hurduca, a hurui. 4 vt (D. om) A lucra la o mașină care huruie. 5 vi (D. o apă curgătoare) A curge cu zgomot Si: a vui. 6 vi (D. arme de foc; d. omul care le folosește) A produce pocnete puternice și dese. 7 vi (D. porumbel) A gânguri. 8 vu (Ban) A tuna.

durăíre sf [At: PONTBRIANT / V: ~ruí~ / Pl: ~ri / E: durăi](Pop) 1 Rostogolire (cu zgomot). 2 Zgomot produs de un obiect în mișcare Si: huruitură, durăială, ciuruit, duruitură. 3 Zgomot produs de o persoană care folosește un anumit obiect. 4 (D. porumbel) Gângurit. 5 (Ban) Tunet.

DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura1 + suf. -ăi.

DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur2 + suf. -ui.

DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura1 + suf. -ăi.

DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur2 + suf. -ui.

DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre un vehicul sau o mașină cu roți, despre roțile lor etc.) A face zgomot mare în mers; a hurui. Căruța duruie pînă la noi acasă. STANCU, D. 181. Se aud pe culoare duruind roatele paturilor. C. PETRESCU, Î. II 75. Duruie surd, în încăperea extremă, mașina de cusut. id. C. V. 49. ♦ Fig. A vorbi repede, fără întrerupere și cu glasul ridicat. Uneori două cumetre se certau și glasurile lor mînioase duruiau fără întrerupere un răstimp. SADOVEANU, O. IV 28. ♦ (Rar) A lucra la o mașină care huruie. Amalia, nevasta lui Mogrea, duruia la mașina de cusut. C. PETRESCU, Î. II 128. ♦ A lovi în ceva producînd zgomote scurte și repetate; a bate darabana. Măzărichea duruia pe măntăi ca-n tablă, ciocănea înfundat în căciuli, ciupea din obraji. V. ROM. noiembrie 1953, 155. 2. Tranz. (Rar) A da (pe cineva) de-a dura. (Fig.) Au fost și aci stăpîni... dar revoluția poporului i-a duruit. SADOVEANU, M. C. 108.

DURĂÍ, durăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A hurui. 2. Tranz. și refl. A (se) da peste cap, de-a dura, a (se) rostogoli. – Din dura1.

durăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá; conj. prez. 3 să dúrăie

duruí (a ~) vb., ind. prez. 3 dúruie, imperf. 3 sg. duruiá; conj. prez. 3 să dúruie

durăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá

duruí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. dúrui, 3 sg. și pl. dúruie, imperf. 3 sg. duruiá

Intrare: durăi
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) durăi durăire durăit durăind singular plural
durăiește durăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) durăiesc (să) durăiesc durăiam durăii durăisem
a II-a (tu) durăiești (să) durăiești durăiai durăiși durăiseși
a III-a (el, ea) durăiește (să) durăiască durăia durăi durăise
plural I (noi) durăim (să) durăim durăiam durăirăm durăiserăm, durăisem*
a II-a (voi) durăiți (să) durăiți durăiați durăirăți durăiserăți, durăiseți*
a III-a (ei, ele) durăiesc (să) durăiască durăiau durăi durăiseră
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) durui duruire duruit duruind singular plural
duruie duruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) durui (să) durui duruiam duruii duruisem
a II-a (tu) durui (să) durui duruiai duruiși duruiseși
a III-a (el, ea) duruie (să) duruie duruia durui duruise
plural I (noi) duruim (să) duruim duruiam duruirăm duruiserăm, duruisem*
a II-a (voi) duruiți (să) duruiți duruiați duruirăți duruiserăți, duruiseți*
a III-a (ei, ele) duruie (să) duruie duruiau durui duruiseră
Intrare: durăire
durăire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular durăire durăirea
plural durăiri durăirile
genitiv-dativ singular durăiri durăirii
plural durăiri durăirilor
vocativ singular
plural
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular duruire duruirea
plural duruiri duruirile
genitiv-dativ singular duruiri duruirii
plural duruiri duruirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)