9 definiții pentru durativ


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DURATÍV, -Ă, durativi, -e, adj. (Despre verbe) Care arată că o acțiune durează, nu este momentană; (despre timpurile verbelor) care arată că o acțiune este în curs de desfășurare, nu este terminată. – Din fr. duratif.

DURATÍV, -Ă, durativi, -e, adj. (Despre verbe) Care arată că o acțiune durează, nu este momentană; (despre timpurile verbelor) care arată că o acțiune este în curs de desfășurare, nu este terminată. – Din fr. duratif.

durativ, ~ă a [At: GRAUR, I. L. 155 / Pl: ~i, ~e / E: fr duratif] (Lin) 1 (D. verbe) Care arată că o acțiune durează, nu este momentană. 2 (D. timpurile verbelor) Care arată că o acțiune este în curs de desfășurare.

DURATÍV, -Ă, durative, adj. (Despre verbe) A cărui acțiune durează, nu este momentană; (despre timpurile verbelor) a cărui acțiune este în desfășurare, nu este terminată. «A dormi» este un verb durativ, ceea ce se vede clar dacă îl comparăm cu «a adormi». «Scria» arată o acțiune durativă, față de «am scris», care arată o acțiune terminată.

DURATÍV, -Ă adj. (Despre verbe sau timpuri verbale) Care arată o acțiune care durează, care este în desfășurare. [Cf. fr. duratif, it. durativo].

DURATÍV, -Ă adj. (despre verbe) care arată că o acțiune este în desfășurare, durează; imperfectiv. (< fr. duratif)

DURATÍV ~ă (~i, ~e) (despre verbe) Care arată o acțiune în desfășurare continuă. /<fr. duratif


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

duratív adj. m., pl. duratívi; f. duratívă, pl. duratíve

duratív adj. m., pl. duratívi; f. sg. duratívă, pl. duratíve


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DURATÍV, -Ă adj. (cf. fr. duratif, it. durativo): în sintagmele aspect durativ, interjecție durativă, timp durativ și verb durativ (v.).

Intrare: durativ
durativ adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • durativ
  • durativul
  • durativu‑
  • durati
  • durativa
plural
  • durativi
  • durativii
  • durative
  • durativele
genitiv-dativ singular
  • durativ
  • durativului
  • durative
  • durativei
plural
  • durativi
  • durativilor
  • durative
  • durativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

durativ

  • 1. (Despre verbe) Care arată că o acțiune durează, nu este momentană; (despre timpurile verbelor) care arată că o acțiune este în curs de desfășurare, nu este terminată.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: imperfectiv attach_file un exemplu
    exemple
    • «A dormi» este un verb durativ, ceea ce se vede clar dacă îl comparăm cu «a adormi». «Scria» arată o acțiune durativă, față de «am scris», care arată o acțiune terminată.
      surse: DLRLC

etimologie: