IMPERFECTIV, imperfective, adj. (Despre aspectul verbelor; și substantivat, n.) Care arată că acțiunea verbului este în desfășurare sau se repetă, fără să indice termenul sau rezultatul ei. – Din fr. imperfectif

imperfectiv, ~ă sn, a [At: DN³ / Pl: ~i, ~e / E: fr imperfectif] (Grm) 1-2 (Mod) care arată că acțiunea verbului este în desfășurare, fără să indice termenul sau rezultatul ei. 3-4 (Mod) care arată că acțiunea verbului se repetă, fără să indice termenul sau rezultatul ei.

IMPERFECTIV, imperfective, adj. (Despre aspectul verbelor; și substantivat, n.) Care arată că acțiunea verbului este în desfășurare sau se repetă, fără să indice termenul sau rezultatul ei. – Din fr. imperfectif.

IMPERFECTIV, imperfective, adj. n. (Despre aspectul verbelor) Care arată că acțiunea verbului este în desfășurare sau că se repetă, fără să se exprime termenul sau rezultatul ei. ◊ (Substantivat, n.) Imperfectivul exprimă o durată fără termen, o acțiune care durează și se dezvoltă. ROSETTI, I. SL. 34.

IMPERFECTIV, -Ă adj. (Despre aspectul verbelor; și s.n.) Care arată că acțiunea verbului se repetă sau este în curs de desfășurare. [< fr. imperfectif].

IMPERFECTIV, -Ă adj., s. n. (aspect al verbului) care arată că acțiunea se repetă sau este în curs de desfășurare. (< fr. imperfectif)

IMPERFECTIV ~ă (~i, ~e) lingv. (despre verbe) Care are o formă ce indică că acțiunea este în desfășurare sau se repetă. Aspect ~. /<fr. imperfectif

+imperfectiv s. n., pl. imperfective

!imperfectiv adj. m. (+ s. n.: verb ~); f. imperfectivă (valoare ~), pl. imperfective

imperfectiv adj. m., f. imperfectivă; pl. f. imperfective

imperfectiv adj. n., pl. imperfective

IMPERFECTIV, -Ă adj. (< fr. imperfectif): în sintagmele aspect imperfectiv, timp imperfectiv și verb imperfectiv (v.).