2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DÚO, duouri, s. n. (Muz.) Ansamblu de două instrumente care execută împreună o compoziție muzicală, fiecare având o partitură separată; lucrare pentru acest ansamblu. – Din fr. duo.

duo-2 [At: DN3 / P: du-o~ / E: it, lat duo] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Doi. 2 Dublu.

dúo1 sn [At: CADE / Pl: ~uri / E: fr duo] (Muz) Duet.[1] modificată

  1. În original, cuv. fără acc. — LauraGellner

DÚO, duouri, s. n. (Muz.) Duet. – Din fr. duo.

DÚO s. n. (Muz.) Duet. Începu un duo... prelung, naiv, sfîrșind cu o vijelie pătimașe. DELAVRANCEA, T. 47.

DUO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „doi”, „dublu”. [Pron. du-o-. / < it., lat. duo].

DÚO s.n. Duet. [Pron. du-o. / < it., fr. duo].

DUO1- elem. „doi”, „dublu”. (< fr. duo-, cf. lat. duo)

DÚO2 s. n. duet (2). (< it. duo)

dúo n., fără pl. (it. duo = due, doĭ). Duet.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!dúo s. n., art. dúoul; pl. dúouri

dúo s. n., art. duóul; pl. duóuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DUO s. (MUZ.) duet. (~ dintr-o operă.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dúo s. n. – Compoziție muzicală executată pe două voci. It. duo.Der. duet, s. n., din it. duetto; duetist, s. m., din fr. duettiste.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

duo (< fr. duo „duet”), piesă pentru 2 instr. (monodice*, îndeobște), identice sau nu. Denumirea se referă la numărul executanților sau al liniilor melodice. Piesele pentru pian la 4 mâini sau pentru 2 piane sunt considerate d., nu însă și sonatele* pentru un instr. asociat cu pianul. Foarte uzitat în sec. 18-19 în lit. pedagogică de vl. Identificat uneori în mod eronat cu duetul (1). V. bicinium.

DUO- „doi, dublu”. ◊ L. duo „doi” > fr. duo-, germ. id. > rom. duo-.~diodă (v. di-, v. -odă), s. f., tub electronic care cuprinde sub același înveliș două diode; ~pentodă (v. pent/a-, v. -odă), s. f., tub electronic care conține sub același înveliș două pentode; ~triodă (v. tri-, v. -odă), s. f., tub electronic care cuprinde într-un singur înveliș două triode.

Intrare: duo (pref.)
prefix (I7-P)
  • duo
Intrare: duo (s.n.)
duo1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N74)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • duo
  • duoul
  • duou‑
plural
  • duouri
  • duourile
genitiv-dativ singular
  • duo
  • duoului
plural
  • duouri
  • duourilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

duo (s.n.)

  • 1. muzică Ansamblu de două instrumente care execută împreună o compoziție muzicală, fiecare având o partitură separată; lucrare pentru acest ansamblu.
    surse: DEX '09
  • diferențiere muzică duet
    surse: DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Începu un duo... prelung, naiv, sfîrșind cu o vijelie pătimașe. DELAVRANCEA, T. 47.
      surse: DLRLC

etimologie: