7 definiții pentru dubitație dubitațiune

dubitáție sf [At: I. GOLESCU, C., ap. DLR ms / V: ~iúne l Pl: ~ii / E: fr dubitation, lat dubitatio] Figură retorică prin care oratorul arată că se îndoiește de adevărul celor spuse de el pentru a preveni obiecțiile.

dubitáție (-ți-e) s. f., art. dubitáția (-ți-a), g.-d. dubitáții, art. dubitáției

dubitáție s. f. (sil. -ți-e), art. dubitáția (sil. -ți-a), g.-d. dubitáții, art. dubitáției

DUBITÁȚIE s.f. Figură retorică prin care oratorul arată că se îndoiește de adevărul celor spuse de el pentru a preveni obiecțiile; addubitație. [Gen. -iei, var. dubitațiune s.f. / cf. fr. dubitation, lat. dubitatio].

DUBITÁȚIE s. f. 1. exprimare a unei îndoieli, incertitudini, nesiguranțe în gândire. 2. figură retorică prin care oratorul arată că se îndoiește de adevărul celor spuse de el, pentru a preveni obiecțiile; addubitație. (< fr. dubitation, lat. dubitatio)

dubitațiune sf vz dubitație

DUBITAȚIÚNE s.f. v. dubitație.

Intrare: dubitație
dubitație substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dubitație dubitația
plural
genitiv-dativ singular dubitații dubitației
plural
vocativ singular
plural
dubitațiune
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dubitațiune dubitațiunea
plural
genitiv-dativ singular dubitațiuni dubitațiunii
plural
vocativ singular
plural