DUCE¹, duc, vb. III. I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune într-altul. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ◊ Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase). A se lăsa dus de gânduri (de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul) la ceva = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. ♦ Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gură. 4. A transmite vești, vorbe, răspunsuri, salutări etc. 5. A-și petrece viața, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. ◊ Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ține în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. ◊ Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. 7. A purta războaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o muncă. ◊ Expr. A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a pleca undeva sau către cineva. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge undeva repede, fără ocol. (Pop.) A se duce după cineva = a se mărita. A se tot duce = a merge fără încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea. Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă (și intensă) încoace și încolo. (Pop.) Ducă-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fără țintă). ♦ A pluti pe apă sau a zbura în aer. 2. (Despre vești, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăștia. 3. Fig. A trece; a dispărea. 4. A muri; a se sfârși. III. Intranz. A rezista la... – Lat. ducere.

pasămite

nu-mă-uita s. v. OCHII-PĂSĂRUICII.

NU-MĂ-UITA, nu-mă-uita, s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + mă + uita (după germ. Vergissmeinnicht).

pasămite adv. v. PESEMNE. POATE. PROBABIL.

PASĂMITE adv. v. pesemne, poate, probabil.

lasă-mă să te las expr. (peior.) 1. (om) leneș, trântor. 2. persoană care nu-și onorează promisiunile, om pe care nu te poți bizui. 3. persoană delăsătoare, care nu-și duce până la capăt acțiunile.

NON, NISI PARENDO, VINCITUR (lat.) nu o birui, dacă nu i te supui – Fr. Bacon, „Novum Organum”, aphorism, 129. În variantă engleză: „Nature, to be commanded, must be obeyed” („Trebuie să te supui naturii că să-i poți porunci”). Omul nu poate determina natura să-i servească interesele decât cunoscând și respectând legile ei.

HODIE MIHI, CRAS TIBI (lat.) astăzi mie, mâine ție – Varianta latină a unei vechi zicale ebraice cu sens fatalist: nimeni nu e ferit de loviturile soartei.

DO UT DES (lat.) îți dau ca să-mi dai – Formulă din dreptul roman referitoare la echivalența prestațiilor în cazul schimbului; în sens larg, serviciu contra serviciu.

pasămite Asupra acestei expresii părerile sînt împărțite, nu numai în ce privește originea, ci și în ce privește înțelesul. După DU, sensul ar fi „se vede, pare că”, iar originea ar fi a păsa, cu terminația de la cogeamite, lehamite. Fără îndoială, trebuie să înțelegem că pentru autor e vorba de a păsa „a avea păs”, „a se interesa”, căci a păsa „a merge” nu e inserat în DU. TDRG înțelege expresia ca „nämlich” și o explică prin a păsa „a merge”, fără să intre în amănunte cu privire la evoluția semantică. CDDE, care dau aceeași etimologie, traduc prin „câest que”. Pentru CADE, înțelesul este , se pare, pe semne, se vede că„, iar pentru etimologie se trimite la (îmi) pasă+bg. -mi-te. La Scriban, înțelesul e ”cînd colo, în realitate, după cum văzui„, și originea ar trebui căutată în a păsa ”a merge„. După DLRLC și DLRM, înțelesul este ”pe semne„, ,,probabil”, „se pare că”, „se vede că”, iar originea e păsa (fără să se arate care dintre verbele omonime) +-mi-te. Mai adaug că în MRIW, p. 397, L. Spitzer traduce cu „siehe nur !” și, pornind de la o formulă absolut accidentală, naiba să mi te ia (la TDRG, s.v. eu), elimină ipotezele care văd în partea finală un element de împrumut. Dacă luăm un exemplu ca cel din Ispirescu, citat de TDRG (Văzând pe la Crăciun la o casă un pom gătit, am stat și am căscat și eu gura acolo. Pasă-mi-te era pomul Crăciunului), vedem că nu se potrivește înțelesul ,,se pare„, ”se vede că„, ”pe semne„, căci vorbitorul este lămurit asupra semnificației pomului, nu face supoziții asupra ei și urmărește numai să atragă atenția ascultătorului. Eu aș traduce cu ”în adevăr„, eventual cu ”vezi dumneata„. Același sens îl găsim la I. L. Caragiale, Opere, ed. Zarifopol, I, p. 121. Totuși există și pasaje unde potrivește înțelesul ”,probabil„ (N. I. Dumitrașcu, Povești oltene, București, fără dată, p. 62: nu mai e cunună, nu mai e nimic, pierise ! . . . Pasămite vreun duh necurat i-o furase). Dar orice înțeles am reține dintre cele propuse, legătura semantică cu a păsa ”a merge„ va îi destul de greu de sprijinit : pasă-mi-te n-ar fi putut avea la origine alt înțeles decît acela de ”pleacă !„ (analog lui cară-mi-te din limba actuală familiară). Nici din punctul de vedere formal etimologia nu ar fi satisfăcătoare, căci a păsa cu înțelesul de ”a merge„ nu e tranzitiv, deci te de la sfîrșit nu poate fi acuzativul pronumelui personal de persoana a doua. Cît privește pe a păsa ”a avea păs„, acesta se construiește cu dativul : îmi pasă, deci nici pornind de la această bază n-am putea explica pe te de la sfîrșit ca un acuzativ. De aceea sîntem trimiși la finala lui lehamite și cogeamite. Dar acesta din urmă este evident nou în romînește, iar Fulvia Ciobanu, SCL, XI (1960), p. 429-432, a arătat că cele două cuvinte n-au nimic de-a face unul cu celălalt și că, fiind neanalizabile, nu au putut sta la baza altor formații cu -mi-te^{1 [1]}. Nu este exclus ca tocmai de la pasămite să se fi pornit în crearea acestor formații. Cred că trebuie să pornim de la păsa<pensare, dar nu cu înțelesul de ”a apăsa„, ci cu unul derivat. De la ”a apăsa„, pensare, prin intermediul lui ”a cîntări„, a ajuns la înțelesul de ”a se gîndi„. Înțelesul de ”a cîntări, a atîrna greu„ este atestat în romîna veche (CDDE). Înțelesul modern derivă din cel vechi printr-un intermediar atestat. În Herodot (le păsa greu Megarenilor, vezi Bogrea, DR, III (1924), p. 414) și într-un descîntec (să-i pese, fără a ști ce-i pasă, vezi Densusianu, GS, V (1932), p. 139). Expresia aceasta am auzit-o adesea în copilărie, în raionul Slobozia : îmi pasă înseamnă ”am o durere internă„, ”mă resimt de pe urma unui efort„. Cuiva care ridică saci grei i se spune o să-ți pese, adică ”ai să te îmbolnăvești„, cf. REW, 6391, și vezi și a apăsa. Verbul a păsa a trecut deci de la înțelesul de ”a apăsa„ la acela de ”a face să doară„, ”a chinui„, ”a îngrijora„. E probabil că evoluția semantică nu s-a oprit aici, ci, întocmai ca în occident, pensare a ajuns și la înțelesul de ”a se gîndi„ (Gaston Paris, Mélanges linguistiques, publiés par Mario Roques, Paris, 1909, p. 558). Limba romînă actuală nu are nici un verb de origine latină pentru ideea de ”a se gîndi„, afară de a cugeta, care are o valoare oarecum specială. Nici măcar verbe de origine slavă nu avem pentru această idee, ci mai toate verbele care înseamnă ”a gîndi„ vin din ungurește : a se gîndi (de la gînd < magh. gond), a se socoti (magh. szokotálni e considerat ca provenit din romînește ; în orice caz, cuvîntul nu e creat de noi), a se chibzui (magh. képezni). Dar e imposibil de crezut că înainte de influența maghiară limba romînă se putea mulțumi cu singurul cuvînt cugeta pentru o noțiune atît de importantă. E probabil deci că a păsa se întrebuința cu înțelesul de ”a gîndi„. Avem un început de dovadă a acestui lucru în existența adjectivului nepăsător, care nu poate fi derivat de la a păsa ”a avea grijă„, construit cu pronumele în dativ, nici cu înțelesul de ”a apăsa„, căci ar fi trebuit să însemne ”care nu apasă„, nu ”care nu este apăsat„. Dacă nu vrem să credem că nepăsător e format de la nepăsare, trebuie să pornim de la a păsa cu înțelesul de ”a se gîndi„. Tot așa pasă-mi-te ar însemna la origine ”gîndește-mi-te", ceea ce ar fi potrivit pentru toate nuanțele pe care expresia le are astăzi.

pasămite adv.

NU-MĂ-UITA s. v. ochii-păsăruicii.

pasămite (pop.) adv.

pasămite (pop., fam.) adv.

+lasă-mă-să-te-las s. m. și f., g.-d. art. lui lasă-mă-să-te-las; pl. lasă-mă-să-te-las

pásă-mi-te saŭ pasămite adv. (d. pas 4. V. mi-te). Vest. Fam. Cînd colo, în realitate, după cum văzuĭ: pasă-mi-te, el murise! El murise, pasă-mi-te!

PASĂMITE adv. pop. (atribuie celor spuse valoare de probabilitate, de posibilitate etc.) După cât se pare; pesemne; probabil. /pasă + mite

PASĂMITE adv. (Popular și arhaizant) Pesemne, probabil, se pare, se vede că... – Cînd tocmai se gîndea că lumea d-aci încolo nu mai e ca lumea, pasămite se uluise el că iar a dat peste oameni ca și dînsul. DELAVRANCEA, S. 243. Pasămite, i se făcuse milă de el babei. VLAHUȚĂ, O. AL. II 60. A treia zi, cum se sculă, plecă iarăși la marginea eleșteului. Pasămite îl trăgea ața la ursita lui. ISPIRESCU, L. 35.

pasămite av [At: POLIZU / S și: pasă-mi-te / E: pasă „a cântări” + mite „chiar”] (Îvp) 1 Pesemne. 2 Probabil. 3 Într-adevăr. 4 Vezi bine că...

NU-MĂ-UITA s. (BOT.; Myosotis silvatica) miozotis, (reg.) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui.

NU-MĂ-UITA s. (BOT.; Myosotis silvatica) miozotis, (reg.) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui.

DU-TE-VINO s. (pop.) treapăd. (Era un ~ continuu.)

A UITA uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-și aminti. ~ să scrie o scrisoare. ◊ ~ pe ce lume trăiește a pierde simțul realității. 2) A trata cu indiferență; a neglija. ~ prietenii. ◊ Nu-mă-uita plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face să dispară din memorie. ◊ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) păstra gânduri de răzbunare. 4) A scăpa din vedere. Au uitat să-l înscrie în listă. 5) (obiecte sau ființe ce trebuiau luate cu sine) A lăsa din nebăgare de seamă (fiind grăbit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepoziția de) A înceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distracții. /<lat. oblitare

uita² (a se ~) (a privi) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă uit, 2 sg. te uiți, 3 se uită; conj. prez. 1 sg. să mă uit, 3 să se uite; imper. 2 sg. afirm. uită-te; ger. uitându-mă

uita¹ (a ~) (a da uitării) vb., ind. prez. 1 sg. uit, 2 sg. uiți, 3 uită; conj. prez. 1 sg. să uit, 3 să uite

nu-mă-uita (plantă) s. f., pl. nu-mă-uita

nu-mă-uita s. f., pl. nu-mă-uita

nu-mă-uĭtá m. saŭ f. Numele popular al floriĭ urechea șoriceluluĭ: un saŭ o nu-mă-uĭta, niște nu-mă-uĭta. V. ureche.

nu-mă-uita s. f.

nu-mă-uità n. plantă ce crește în pădurile dela munte, cu florile albastre, roșii sau albe (Myosotis silvatica).

nu-mă-uita

nu-mă-uita.

NU-MĂ-UITA s. f. Plantă erbacee cu flori mici albastre, roșii și albe, cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis). De atunci floricica asta s-a numit: nu-mă-uita. NEGRUZZI, S. I 109. Să răsară garofițe, Viorele, micșunele, Nu-mă-uita: floricele. TEODORESCU, P. P. 330.

nu-mă-uita sni [At: CONACHI, ap. DDRF / E: nu + mă + uita] 1 (Csc) Plantă erbacee cu flori mici albastre, rar roz sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase Si: (frm) miozotis, (reg) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui (Myosotis silvatica). 2 (Prc) Floare de nu-mă-uita (1). 3 (Reg) Horă nedefinită mai îndeaproape. 4 (Reg) Melodie după care se execută nu-mă-uita (3).

NU-MĂ-UITA s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + mă + uita (după germ. Vergissmeinnicht).

MYOSOTIS L., NU MĂ UITA, fam. Boraginaceae, gen originar din Europa, Asia, Australia, America, Africa de S, cu peste 50 specii erbacee, anuale, bienale sau perene. Flori (caliciu cu 5 diviziuni, corolă lungă, tubuloasă, iar limbul plan cu 5 petale îndepărtate cu gîtul închis prin solzi gălbui, 5 stamine) hermafrodite, albe, roz sau albastre, fără bractee, rar cu cîteva bractee, în cimă scorpioidală. Frunze opuse, simple, nedivizate, alterne, lipsite de stipele. Tufe scunde, compacte.

URECHE sf. 🫀 1 Organul auzului (🖼 5178, 5179): rost au și nu grăesc, ochi au și nu văd, urechi au și nu aud (PS.-SCH.); a șopti la ~; a trage cu ~a; toate tocmelile... să se adevereze cel puțin de doi martori cari cu ochii lor au văzut sau cu urechile lor au auzit (LEG.-CAR.); Ⓕ: îi intră pe-o ureche și-i iese pe alta, nu ține minte ce i se spune; a asculta cu toate urechile, a fi numai urechi, a avea urechile deschise, a fi foarte atent: fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăța calul (ISP.); acum fiți numai urechi, dragii moșului nepoței și nepoțele (ISP.); Domnii Moldovei de-a pururea să aibă urechi deschise despre Turci, să dea știre lui Craiu de gîndurile lor (GR.-UR.); a asculta numai cu-o ureche, a asculta distrat; a veni, a ajunge la urechea (sau la urechile) cuiva, a ajunge la cunoștința, la auzul cuiva: aceste toate dacă au întrat la urechile lui Petru-Vodă... multă scîrbă au întrat la inima lui (GR.-UR.); Ⓕ: a bate toba la ~a surdului, a vorbi cuiva care nu vrea sau nu poate să te priceapă; a fi într’o ~, a fi cam smintit: vara plecau... la un unchiu al lor, care era vechil la Leonida, un Grec bătrîn, burlac și cam într’o ~ (CAR.); 👉 LUP1; OCHIU I 9, PLECA I 1 ¶ 2 Pr. ext. Auz: Urechea te minte și ochiul te’nșală (EMIN.); are ~, recunoaște dacă o notă muzicală este justă sau falsă; prinde lesne un cîntec: (a cînta) după ~, din auzite; acest cuvînt sună rău la ~; 👉 FUDUL, TARE5 ¶ 3 Fie-care din cele două părți externe ale organului auzului, așezate de o parte și de alta a capului: ~a dreaptă, stîngă; a-și astupa urechile; a băga bumbac în urechi; (a purta căciula) pe-o ~, aplecată într’o parte; a îndesa căciula pe urechi; a trage, a lua pe cineva de urechi: eu stau cu mîinile în șolduri... în loc să te iau de urechi ca pe un măgar (CAR.); am să-ți rup urechile! amenințare cu pedeapsa ; a mînca, a roade urechile cuiva, a chinui cu vorba, a nu da pace, împuind urechile cuiva: ales-au năsipul din mac acei nespălați cari-mi rod urechile să le dau fata? (CRG.); a ciuli urechile; a avea urechi lungi, de măgar; pînă peste urechi, pînă peste cap: e înglodat în datorii pînă peste urechi; a umbla cu capul între urechi; a nu duce la ~, a ști să bea: stăpînu-său cel vechiu va fi fost de cei cari nu duc la ~ (SAD.); (P): după ce-ți degeră ~a, de geaba mai pui căciulă (ZNN.), se zice cînd caută cineva să îndrepte un lucru prea tîrziu, cînd totul e în zadar; 👉 APĂ19, CĂMILĂ, CERCEL1, CULCA II 1, FLOARE1, LUNGI1, SCĂRPINA II 3 ¶ 4 🐟 Ⓟ pl. = BRANHII: vîrluga... are urechi înțepătoare și e vărgată lungiș (DAM.) ¶ 5 Pr. anal. La obiecte: ori-ce are o oare-care asemănare cu o ureche; a) la încălțăminte: urechile cizmei, ghetei (👉 🖼 1246); b) cheotoare de piele la opincă (PAMF.); c) dăltuitură, scobitură (la capătul leucei 👉 🖼 878, E; la cele două capete ale cobiliței, la coasă, etc.); d) toartă: nu e bine să torni lapte pe ~a căldării, că nu mai dă (vaca) lapte mult (GOR.) ¶ 6 ~a (sau urechile) acului, gaura acului prin care trece ața; 👉 AC1 ¶ 7 🌿 URECHEA-BABEI, ciupercă cărnoasă, de formă răsucită, avînd oare-care asemănare cu o ureche; e galbenă sau trandafirie pe din afară, și de un frumos roșu-portocaliu pe dinăuntru; e comestibilă, dar puțin gustoasă ; numită și „babă” sau „urechiușă” (Peziza aurantia) (🖼 5180) ¶ 8 🌿 URECHEA-IEPURELUI, URECHE-TĂTĂRASCĂ 👉 IEPURE4 ¶ 9 🌿 URECHEA-PORCULUI, plantă din fam. labiatelor, cu flori mici, albăstrii-violete; numită și „jaleș” (Salvia verticillata) (🖼 5181) ¶ 10 🌿 URECHEA-ȘOARECELUI¹ = VULTURICĂ; – URECHEA-ȘOARECELUI² = OCHII-PĂSĂRUICII¹; – URECHEA-ȘOARECELUI³ = NU-MĂ-UITA1; – URECHEA-ȘOARECELUI⁴ = ÎNCHEIETOARE ¶ 11 🌿 URECHEA-URSULUI 👉 URS7 ¶ 12 🌿 IARBA-URECHII, IARBĂ-DE-URECHI = URECHELNIȚĂ3 [lat. vulg. orĭcŭla = clas. aurĭcŭla].

UITA² (uit) vb. refl. 1 A privi, a-și îndrepta ochii într’o parte oare-care spre a vedea, spre a examina pe cineva sau ceva: Eu mă uitam prin ramuri Și așteptam să te arăți (EMIN.); se uita drept la dînsa cu niște ochi cari străluceau ca două făclii (ISP.); la omul harnic se uită sărăcia pe fereastră, dar nu îndrăznește să intre (ZNN.); cînd mă uit înapoi, doi hojmalăi se și luase după mine (CRG.); să nu te uiți după un bubos în oglindă... căci altfel îi iei bubele (GOR.); 👉 SOARE1 ¶ 2 A ținea seamă, a lua în considerație, a căuta: Nu te uita, lele hăi, Că mi-s cioarecii cam răi, C’am acasă două oi Și mi-oiu face alții noi (IK.-BRS.); nu mă uit eu că-i urît (PAMF.) ; a se ~ la (sau în) gura cuiva, a crede tot ce spune altul: se uitau în gura lui ca la un Dumnezeu (BAS.) ¶ 3 Uită-te, privește: uită-te la dînsul cum a îmbătrînit; (P) uită-te la față și mă întreabă de viață; contras în uite, are înțelesul de „iată”, „privește”: uite(-l) că vine; uite ce mare s’a făcut; poftim, uite colea că nu-ți minții, uite! uite! (CAR.); măi fărtate, să schimbăm, uite-ți dau sabia și tu să-mi dai mărgeaua (RET.); uite-o, nu e (GOR.), ghicitoare despre „scînteie” [probabil de aceeași origine ca uita¹; înțelesul primitiv trebue să fi fost „a se opri într’un loc privind multă vreme, vreme uitată, a uita de a mai pleca de undeva tot stînd să privească”; comp. și bg. zabravjamŭ „a uita”, zabravjamŭ se „a se uita mult la ceva”].

UITA¹ (uit) vb. tr. și intr. 1 A nu ținea minte, a nu-și aduce aminte: Cine te-a văzut odată, Ține minte viața toată, Că nici eu nu te-oiu uita În toată viața mea (PAMF.); cel ce merge la fîntînă mîncînd uită toate ce are să facă (GOR.); cine-și coase straiul pe dînsul, să ție un paiu în gură, căci altfel uită îndată (GOR.); povețele ce ți-am dat să nu le uiți niciodată (ISP.); adesea F a-și ~: după ce căpătase atîta minte... își uitase fata prostiile de mai ’nainte (CAR.); F: (știe, a învățat) cît au uitat alții, mai nimic, foarte puțin; l-a uitat Dumnezeu, mă mir că mai trăește de bătrîn ce e; 👉 GURĂ5, OCHIU I, 9 ¶ 2 A alunga din minte, a nu se mai gîndi la ceva: să uităm tot ce s’a petrecut între noi; Românul știe multe a suferi, dar nu uită (ZNN.) ¶ 3 A lăsa din greșală, din nebăgare de seamă: mi-am uitat umbrela în trăsură; iaca pozna, că eu mi-am uitat belteaua pe foc și m’am luat cu vorba (ALECS.) ¶ 4 A lăsa afară, a trece cu vederea, a nu pomeni: ~ un citat, un pasaj întreg, un rînd ¶ 5 A nu ținea seamă de ceva, a nu duce destulă grijă, a neglija: n’am uitat nimic din cîte i-ar face plăcere ¶ 9 A nu voi să-și aducă aminte, a nu fi recunoscător: a uitat toate binefacerile mele; uitară pre Dumnezeu pre calea ce i-au făcut și se închina soarelui (MX.); Prea am uitat pe Dumnezeu, Precum uitarăm toate (EMIN.) ¶ 7 A nu mai vrea să știe de cineva sau de ceva, a se arăta indiferent față de cineva: a-și ~ prietenii [ ‡ ulta< lat. *oblĩtare < oblĩtus].

OCHIU 1. sm. 1 🫀 Organul vederii (🖼 3396): ~ drept, stîng; ochi negri, albaștri, verzi, căprii, ca mura; ochi frumoși, urîți, holbați, duși în fundul capului, sticloși, stinși, turburi umflați, obosiți, înroșiți de lacrimi, scăldați în lacrimi, uscați, umezi; ochi mari, mici; ochi de bou, ochi mari și cu privirea idioată; ochi de broască, de broscoiu, ochi holbați, bulbucați; ochi de gîscă, cu privirea prostească; ochi de pisică, ochi mici, de coloare verzuie, ochi cari văd și noaptea; ochi de șarpe, de șerpoaică, ochi amăgitori, ademenitori, răutăcioși; ochi de vasilisc, ochi cari te încremenesc, te țintuesc pe loc; ochi de vultur, de șoim, ochi vii, negri, pătrunzători ¶ 2 🫀 Albul sau albușul ~lui, sclerotica care înconjoară irisul: se roși pînă în albul ochilor (ISP.); globul, gogoașa ~lui; coada ~lui 👉 COADĂ15; lumina (‡lumea ~lui, ochilor 👉 LUME¹1, LUMINĂ9 ¶ 3 A deschide, a închide, a crăpa, a căsca, a holba, a bleojdi, a beli, a pleca ochii; a-și freca, a-și obosi, a-și strica ochii; a-l durea ochii; a suferi de ochi, boală de ochi, durere de ochi; Ⓕ: izbutește a face să se vază cu ochii sufletului ceea ce... nu se mai vede cu ochii din cap (I.-GH.); Ei fac din noapte ziuă și-a zilei ochi închid (EMIN.) ¶ 4 Cuvîntul ochiu se întrebuințează cu înțelesul propriu și în sens figurat în o mulțime de locuțiuni din care pomenim pe cele mai de seamă: a avea ochii mai mari decît pîntecele (sau burta), a fi foarte lacom, a dori să aibă mai mult decît poate să cuprindă, decît poate să suporte; 👉 ALBI I. 4, ALUNECA I.10, ARUNCA I. 16, (a iubi, a-i fi drag, a păzi, a îngriji) ca ochii din cap, din tot sufletul, cu toată ardoarea, ca lucrul cel mai prețios: caimacamul își iubește nevasta ca ochii din cap (CAR.); a cheltui și ochii din cap, a cheltui foarte mult: am cheltuit și ochii din cap pînă cînd am văzut-o mare (ALECS.); a-i ieși ochii din cap, a se tot uita să vadă dacă vine cineva, a aștepta cu cea mai mare nerăbdare; a nu crede ochilor, a nu crede ce văd ochii, a se îndoi de realitatea unui lucru: fetei nu-i venea să crează ochilor, cînd văzu pe tată-său înaintea ei (ISP.); a da ochii (sau cu ochii) de cineva, a-l zări, a-l vedea, a-l întîlni: de cumva ți-o scăpa, mai bine să te duci să te înneci, decît să dai ochi cu mine (I.-GH.); a(-și) da ochii peste cap, a muri, a leșina, a lăsa să se vază albul ochilor: indignat grozav și dîndu-și ochii peste cap (VLAH.); 👉 DEGET1; Ⓕ: a deschide ochii, a fi cu băgare de seamă, cu luare aminte, a nu scăpa nimic din vedere (ca să nu greșească, ca să nu se întîmple ceva neprevăzut); (P): cine nu deschide ochii deschide punga; a deschide ochii cuiva, a-l face să vadă limpede, să-și dea seamă de un lucru pe care nu-l vedea, pe care nu-l pricepea înainte; a deschide ochii pe cineva, a iubi pentru întîia oară, a fi cea dintîiu dragoste: deschisesem ochii pe-o copilă, cam de vîrsta mea (DLVR.); voinicul pe care deschisese ea odată ochii și o fermecase cu fluierul (R.-COD.); încotro l-or duce ochii, Ia întîmplare, ori-unde ar fi să ajungă: se hotărî să se ducă... încotro l-or duce ochii (SB.); a face ochi, a deschide ochii, a se deștepta din somn: împăratul cel bătrîn... făcînd ochi și începînd să se miște (R.-COD.); a face ochi mici, a-i veni somn, a fi gata să adoarmă, a i se închide ochii de somn; a face ochi mari, a deschide ochii mari, a holba ochii (de mirare, de uimire, etc.); a face ochi dulci, a arunca priviri îndrăgostite, a căuta să intre în dragoste: începe să facă ochi dulci fetei, pe care o credea că e a Împăratului Roșu (R.-COD.): 👉 FUGI5, GEANĂ2; Ⓕ: a închide ochii, a) a adormi; b) a muri; c) a se preface că nu vede; a închide ochii cuiva, a fi de față, a sta pe lîngă un muribund pînă în ultimele momente ale acestuia; 👉 JUCA I. 5, LUA 11; a i se prinde ochii de ceva, a i se opri privirile asupra unui lucru, a-I alege din mulțime, a-i acorda preferința: se uită la toți caii... și nici de unul nu i se prindeau ochii (ISP.); a pune ochii pe cineva sau pe ceva, a-și opri privirile asupra unei persoane, asupra unui lucru, a-l distinge printre alții, a-i acorda preferința, a-l îndrăgi: în loc să puie și el ochii pe vr’una, d’o vreme încoace umblă craun (DLVR.); a pune ochi răi pe cineva, a avea sentimente de dușmănie, de neîncredere, etc. față de cineva; a-i rîde ochii, a fi plin de bucurie, nespus de mulțumit, de voios; a-i rămînea ochii la cineva, a nu-și mai putea desprinde privirile de la cineva (de drag ce-i este): era așa de bine făcută, încît ochii tuturor rămaseră la dînsa (ISP.); 👉 SCĂPĂRA I. 3; Ⓕ: a scoate ochii cuiva, a-i scoate pe nas, a-i face imputări, amintindu-i mereu și cu răutate serviciile făcute, a-i aduce aminte cu asprime, cu răutate, anumite fapte care-l privesc; a-și scoate ochii cu ceva, a-și prăpădi vederea cu un tipar sau un scris mărunt, cu o lucrare migăloasă, etc.; a-și scoate ochii cu cineva, a trăi în desfrîu cu cineva, a se da în dragoste în mod nepermis cu cineva: vezi bine că dumneata o s’o aperi, că vă scoateți ochii unul la altul (CAR.); fuge de-și scoate ochii, fuge din răsputeri, fără a se mai uita înapoi; a i se scurge (a-i sclipi, a-i licări) ochii după ceva sau după cineva, a rîvni din tot sufletul la ceva sau la cineva, a nu se mai sătura privindu-l cu dorul de a-l avea: cum văzură ele condurii, li se scurgeau ochii după dînșii (ISP.); cîteva fetișcane ce nu s’au prins în horă li se scurg ochii să fie și ele printre cele mari (DLVR.); 👉 STICLI; a u n g e ochii cuiva, a-l mitui, a-l face (prin daruri, etc.) să treacă cu vederea, să închidă ochii; ce-mi văzură ochii! expresiune prin care-și arată cineva mirarea văzînd ceva neașteptat; n'am ochi să-l văd, nu-l pot suferi, mi-e urît să-l văd înaintea ochilor ¶ 5 După prepoziții. A face c u ~l, a face semn cu ochiul: făcu cu ~l lui Vodă și ne deterăm jos din turn (I.-GH.); a dormi numai c u un ~, a dormi rău; a ațipi ușor, dar stînd mereu de pază; c u ochii liberi, fără a se servi de ochelari, de un ochian, de un microscop, etc.; Ⓕ: cu ochii închiși, orbește, fără a cerceta mai de aproape; a visa cu ochii deschiși; a fi c u ochii pe ceva, pe cineva, a nu pierde un lucru sau pe cineva din vedere, a veghia, a fi cu toată luarea aminte asupră-i; a fi c u ochii în patru, a fi cu mare băgare de seamă, a nu scăpa nimic din vedere; a aștepta cu patru(zeci) de ochi, a aștepta cu mare neastîmpăr să vie cineva, să se întîmple ceva; a fi cu patru ochi, a fi om cu carte, învățat: se numesc oameni cu patru ochi, pentru că știu carte (ISP.); a sorbi c u ochii pe cineva, a-i fi drag, a-i plăcea peste măsură; a privi, a vedea c u ochi buni, răi, a aproba, a desaproba, a-i fi, a nu-i fi pe plac ceea ce face cineva; cu ochi și cu sprîncene, vădit, învederat, real, manifest; am văzut c u ochii mei, se zice, prin emfază, spre a da mai multă tărie afirmațiunii; să-l vezi cu ochii mei, să-l vezi așa cum îl văd, cum îl judec eu; cît vezi cu ochii, cît de departe poți cuprinde cu privirea: cît vedeai cu ochii, cîmpul era acoperit cu trăsuri (I.-GH.); văzînd c u ochii, foarte iute, ca și cînd ai putea urmări cu ochii evoluțiunile: purcelul începe a se înfiripa și a crește văzînd cu ochii (CRG.): Se ducea, văzînd cu ochii, viața-i fărîmită'n clipe (VLAH.); F cum mă (îl, o, etc.) vezi cu ochii verzi, așa cum îți stă înaintea ochilor, așa cum sînt (ești, este, etc.) în realitate: l-am vîndut cu două pungi de bani, cum îi vezi cu ochii verzi (ISP.); 👉 LOGODI, LUA, VIS; – e rău d e ochi, are niște ochi care deoache ușor; 👉 ARUNCĂTURĂ4, LUME¹1; – a pierde, a prăpădi pe cineva d i n ochi a) a nu-l mai zări; b) a-i fi foarte drag: se tot uita la dînsa, parcă o tot pierdea din ochi (ISP.); nația te pierde din ochi, atît îi ești de drag (JIP.); a fura d i n ochi, a fura dinaintea ochilor, fără ca cel ce sta de fața să-l fi văzut; mă fură din ochi, așa-i de meșter hoțul (PAMF.); a urmări d i n ochi, a avea mereu privirea ațintită asupra cuiva, a nu-l pierde din vedere, a nu-l slăbi; 👉 CLIPEALĂ, CLIPI¹; a-i fi (drag ca sarea î n ochi), a nu-l putea suferi, a-i fi foarte urît; a-i sta î n ochi, a provoca invidia, nemulțumirea cuiva, a nu-i fi nicidecum pe plac: mîndra lui Dacie... le sta în ochi noroadelor vecine (VLAH.); abia îl văd î n ochi, mi-e silă să-l văd, nu-l pot suferi; a spune verde î n ochi, curat, fără înconjur; 👉 PRAF1; înaintea ochilor, în față, dinainte-i: de se mînie, nu mai vede înaintea ochilor (DLVR.); se turbură de necaz și nu mai vedea înaintea ochilor (ISP.); 👉 NEGRU I. 4; între patru ochi, numai între două persoane; – a lega pe cineva la ochi, a-i pune perdea la ochi, a-l face să nu vadă, să nu judece drept din pricina pasiunii ce i-a inspirat, a-l face să creadă lucruri ce nu sînt, a îmbrobodi; a fi legat la ochi, a fi orbit de pasiune, de un prejudiciu, a nu-și da seamă ce se petrece în jurul lui; a lua la ~, a ținti, a ochi: numai să-l iau la ~ cu săgeata, și-l voiu culca la pămînt (ISP.); a lua l a ochi, a atrage (cu interes, cu milă, cu neîncredere, cu dispreț, etc.) atențiunea cuiva sau a tuturor: am de trecut prin multe locuri, și nu vreu să mă iee oamenii la ochi (CRG.); a nu avea l a ochi buni pe cineva, a nu-l putea suferi, a nu-i fi pe plac, a privi cu ochi răi pe cineva: nu-l prea are la ochi buni pe Chiriac (CAR.); 👉 BATE II. 13, FRECA II. 1, ȘTERGE: – pe ochii mei! formulă de jurămînt pentru a întări o afirmare; a-i lua perdeaua de p e ochi, a-l face să vadă limpede și fără pasiune, a-l face să-și dea seama de cele ce se petrec; – a-i scoate prin ochi, a-i scoate pe nas, a-i imputa cu asprime, amintindu-i serviciile făcute ¶ 6 Ⓕ Privire: ~l străbate adînc în plaiurile țării ¶ 7 Ⓕ Vedere: are ochi buni, slabi ¶ 8 O bucată de carne cu ochi, un boț cu ochi 👉 CARNE 1 ¶ 9; (P): ~l lui Dumnezeu nu doarme, Dumnezeu vede ce facem și răsplătește la timp fie-căruia după faptele lui; – mai credincioși ochii decît urechile, mai multă crezare trebue dată celor ce au văzut decît celor ce au auzit un lucru; – ochii ce nu se văd se uită, cei plecați departe sînt curînd uitați: – doi ochi văd mai bine decît unul, doi inși își dau mai bine seama de ceva decît unul singur; – gardul are (sau ferestrele au) ochi și zidul (sau pereții) urechi, cele ce se fac sau se vorbesc pot ușor fi văzute sau auzite de alții, dacă nu se iau anumite precauțiuni; ochii și sprîncenele fac toate păcatele, dragostea pornește de la o față frumoasă; 👉 ALBASTRU I. 1, BAN¹9, BÎRNĂ2, CERE I. 5, CORB1, DINTE1, FĂINĂ4, ÎNGRĂȘA1, ÎNȚELEPT2, ORB, PLÎNGE ¶ 10 🌿 OCHIUL-BOULUI¹, plantă cu frunzele acoperite cu peri moi, cu flori mari galbene; crește prin pășunile stîncoase din munți (Aster alpinus) (🖼 3397); OCHIUL-BOULUI² – AURATĂ; OCHIUL-BOULUI³ = CINCI-DEGETE; OCHIUL-BOULUI⁴ – LĂPTUCUL-OII; OCHIUL-BOULUI⁵ = STELIȚĂ; OCHIUL-BOULUI⁶ – STELUȚE; – OCHIUL-LUPULUI, plantă cu florile dispuse în mici spice ovoide; crește prin locuri nisipoase, pe matca rîurilor (Plantago arenaria) (🖼 398); – OCHIUL-MÎȚEI = IARBA-ȘARPELUI¹; – OCHIUL-ȘARPELUI¹, plantă ierboasă, cu frunzele mici albe, mătăsoase și păroase, cu flori albastre ca cerul, cu gîtul galben (Eritrichium terglouense); OCHIUL-ȘARPELUI², mică plantă cu frunzele păroase, cu florile mici, de un albastru închis (Myosotis intermedia) (🖼 3399); – OCHIUL-ȘARPELUI³ = OCHII-PĂSĂRUICII²; – OCHIUL-ȘARPELUI⁴ = NU-MĂ-UITA; – OCHIUL-SOARELUI = VANILIE-SĂLBATICĂ; – OCHII-CUCULUI – CÎRCIUMĂRESE; – OCHII-PĂSĂRUICII¹, plantă cu flori mici, albastre, rar albe sau roșii; crește prin fînețele umede, pe lîngă bălți, pîraie și rîuri; numită și „grîul-cucului”, „nu-mă-uita”, „ochiul -șarpelui” sau „urechea-șoarecelui” (Myosotis palustris) (🖼 3400); OCHII-PĂSĂRUICII² = NU-MĂ-UITA1; – OCHII-ȘORICELULUI, mică plantă erbacee, cu flori albicioase; crește prin munți (Saxifraga adscendens) ¶ 11 🐦 OCHIUL-BOULUI = PITULICE ¶ 12 🐙 OCHIUL-PĂUNULUI(-DE NOAPTE), fluture de noapte pe ale cărui aripi se află cîte un ochiu la fel cu aceia de pe penele de la coada păunului (Saturnia piri) (🖼 3401); OCHIUL-PĂUNULUI-DE-ZI, numele unui alt fluture (Vanessa io) (🖼 3402) ¶ 13 pr. anal. 🍽 Gaură mică în cașcaval, în miezul pîinii, etc. ¶ 14 🍽 Mic rotocol de grăsime la suprafața supei ¶ 15 🎲 ♠️ Fie-care din punctele de pe un zar, de pe un domino, de pe o carte de joc: menesc a bine... mi-o ieșit zece ochi de caro... și dedesubt trii ochi de cupă (ALECS.) ¶ 16 🐦 Fie-care din petele colorate, în formă de ochi pe penele de la coada păunului ¶ 17 🌿 Fie-care din nodurile viței, unde se formează mugurii: vlăstarele se taie jumătate de palmă de sub ~l viței cu o bucățică din vița cea veche (ION.). II. (pl. -iuri) sn. 1 🌐 Loc deschis, poieniță, luminiș de crîng: aice era un ~ de pămînt verde, ca un ostrov în mare (SB.); dînd de vale prin bungeturi, printre colți și iară ieșind la ~ri de poieniță (JIP.); un ~ în pădure adăpostește un sat (IRG.) ¶ 2 Loc unde se învîrtește apa unui rîu, vîrtej, vîltoare: Oltul... se aruncă peste stînci și cade în ~ri iuți și adînci (DLVR.); peste adîncimi se fac ~ri mari cari rotesc în loc (VLAH.). ¶ 3 ~ de fereastră, geam: vîntul lovește în ~l mic de geam (GRL.) ¶ 4 💒 ~l podului, mică ferestruică pe acoperișul caselor țărănești ¶ 5 Despărțitură într'un sertar, în regalul cu litere la tipografii ¶ 6 🐙 Chilioară de stup, alveolă ¶ 7 ⛓ Ineluș sau deschizătură ce formează firul de ață, de lînă, de sforicică, etc. la o țesătură sau împletitură (🖼 3403); laț de funie: bătrîna înșira ~rile pe cîrlige (DLVR.); ~rile unei plase ¶ 8 Ineluș, veriguță la un lanț, la un laț, la zale, la un șurub (🖼 3404) ¶ 9 pl. 🍽 Mîncare făcută din ouă prăjite astfel ca gălbenușul să iasă întreg: îmi puse dinainte uscături, un puiu fript, ~ri și o gărăfioară de vin (GN.) ¶ 10 PLIN-OCHIU, plin pînă sus: cofa este cu apă plină-ochiu (PAMF.) [lat. oc(ŭ)lus].

NU-MĂ-UITA sf. 🌿 1 Plantă ce crește în pădurile de la munte, cu flori mici albastre sau roșietice; numită și „ochiul-șarpelui” sau „urechea-șoarecelui” (Myosotis silvatica) (🖼 3368): culege ~, ca să facă un buchet pentru amorezul ei (NEGR.) ¶ 2 = OCHII-PĂSĂRUICII¹ [nu + mă + uita, trad. din germ. Vergissmeinnicht].

NE² pron. pers. enclitic și proclitic 1 dat. și ac. pl. de la EU ¶ 2 👉 NI [‡NĂ < lat. nobis și nos].

NE-¹, pref. care se unește cu un substantiv, cu un adjectiv, cu un pronume, cu un verb, sau cu altă parte de cuvînt, spre a le da o valoare negativă: – 1 Dinaintea unui substantiv: neliniște, nedreptate, nevinovăție, neprieten, neom, etc. – 2 Dinaintea unui adjectiv: nebun, necurat, nedrept, neplăcut, nesănătos, nevrednic. – 3 Dinaintea pronumelui altul, alta, în locuțiunile ca nealtul, ca nealta, cum nu mai este, cum n’a mai fost altul, alta. – 4 Dinaintea unui verb: – a) dînd naștere unui verb nou, cu înțeles negativ: a necinsti, a neliniști, a nemulțumi, a nenoroci, a nesocoti; – b) dinaintea unui participiu trecut, întrebuințat ca adjectiv: necopt, necunoscut, nehotărît, neisprăvit, nesupus, etc.; – c) dinaintea unui part. trec. Ia forma f. pl. și precedat de prep. pe, dînd naștere unei locuțiuni adverbiale: pe neașteptate, pe negîndite, pe nemîncate, pe nerăsuflate, pe nesimțite, pe neștiute, pe nevăzute; – d) dinaintea unui part. prez.: neauzind, neavînd, nefiind, nevăzînd; – e) dinaintea unui adj. verb.: neascultător, nepăsător, nerăbdător. – 5 Dinaintea ori-cărei alte părți de cuvînt, în anumite locuțiuni: ca ne altă dată, cum ne cum; un lucru ne la locul lui o îngheța (BR.-VN.). – 6 Se separă de forma verbală cu care e unit, în cazul cînd se interpune adv. mai: ne mai avînd, ne mai știind, ne mai auzit, ne mai văzut [vsl. ne].

uita [At: PSALT. HUR. 65^v/5 / V: (înv) ulta, (îrg) oita / Pzi: uit / Im: 2 (îf contrasă) uite și (pop) ui, (reg) ioti, ute, ută / E: ml *oblitare] 1 vt(a) A pierde din memorie pentru scurt timp (sau pentru totdeauna). 2 vt (Îe) A ~ (ceva) ca pământul A nu-și mai aminti ceva deloc. 3 vt (Îe) A sta (a rămâne, a ședea) (undeva) până îl ~tă Dumnezeu A sta (a rămâne, a ședea) (undeva) foarte multă vreme. 4 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) moartea. A fi foarte bătrân sau a-și ~ anii sau a fi ~t de moarte (sau de Dumnezeu sau de moarte și de Dumnezeu) A fi foarte bătrân. 5 vt (Îe) A învăța ce au ~t alții A nu ști sau a nu învăța nimic. 6 vt (Îe) A ști cât au ~t alții A nu ști nimic. 7 vt (Fam; îe) A face (ceva) ~t A se preface că nu-și amintește (ceva). 8 vt(a) A înceta să se mai gândească, să se preocupe de cineva sau de ceva. 9 vt A deveni indiferent față de cineva sau ceva Si: a se dezinteresa (2). 10 vt (Pop; îe) A-și înghiți limba și a-și ~ morții A mânca cu mare poftă. 11 vr (Trs; îe) Mă uit a dormi (sau a durmire) Mă fură somnul. 12 vt A omite. 13 vt A trece cu vederea o faptă rea. 14 vt A nu acționa potrivit unor gânduri dușmănoase. 15 vt (Îe) A nu-i ~ (cuiva ceva) A dușmăni (1). 16 vt (Îae) A avea gânduri de răzbunare (împotriva cuiva). 17 vt A lăsa undeva ceva ce trebuia luat. 18 vz A privi. 19 (Îe) vr Mai bine te-ai ~ în oglindă Se spune celor care nu vor să-și recunoască propriile defecte sau greșeli, ci le văd numai pe ale altora 20 vr (Pop; îe) S-a ~t pe gura cămeșii Se spune despre cineva căruia îi merge rău. 21 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva sau la ceva) ca la un cireș copt A privi pe cineva (sau ceva) cu admirație și cu drag. 22 vr (Pop; îae) A privi cu poftă Si: a dori (6), a râvni. 23 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva sau la ceva) ca la soare A privi cu mare admirație și dragoste. 24 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva) ca la urs A privi pe cineva cu mare curiozitate, cu mirare. 25 vr (Pop; îe) A nu se ~ ia cineva A nu ține la cineva. 26 vr (Pop; îae) A manifesta indiferență față de cineva. 27 vr (Pop; îae) A refuza orice relații cu cineva. 28 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva) ca dracu la popa A privi cu neplăcere, cu dușmănie. 29 vr (Rar; îe) A se ~ (la ceva) printre degete A fi prea indulgent cu faptele cuiva. 30 vr (Îe) A se ~ (la cineva) pe sub sprâncene (sau, rar, sprânceană, pe sub gene, cu genele) A privi pe cineva pe furiș. 31 vr (Îae) A privi cu neîncredere. 32 vr (Îae) A privi încruntat, cu asprime sau mânie. 33 vr (Îe) A se ~ (la cineva) cu (sau, reg, pe) coada (sau, reg, geana / ochiului sau (reg) a se ~ (la cineva) hoțiș (sau hoțește), furiș, pe furiș, pe de-a furișul ori a se ~ cu albușul A privi pe furiș pentru a observa ceva sau a face un semn cuiva. 34 vr (Îe) A se ~ în șapte (sau în douăzeci și patru de) blide A avea strabism divergent. 35 vr (Îe) A se ~ (la cineva) chiorâș (sau cruciș, pieziș, cordiș, chiondorâș, ghioldiș, în coardă, cordaș, chiorțiu, chiorțur, în poancă, împoncat, ponchiu, ponciu, ponciur, ponciș, poncește, ponciuros, ca Bazaoache A fi sașiu. 36 vr (Îae) A nu vedea bine. 37 vr (îae) A privi (pe cineva) urât, cu dispreț, cu răutate, cu dușmănie etc. 38 vr (îae) A privi pe furiș. 39 vr (Îe) A se ~ (la cineva) cu albul ochilor A privi cu mânie. 40 vr (Îe) A nu se ~ cu ochi buni (la cineva) A dușmăni (1). 41 vr (Îe) A se ~ (la cineva) de sus (sau peste umăr) A disprețui (pe cineva) Si: a desconsidera. 42 vr (Îe) A se ~ unul la altul A se înțelege din priviri. 43 vr (Îae) A-și face semne din ochi. 44 vr (Îae) A se privi cu surprindere. 45 vr A-și cerceta propria imagine într-o oglindă. 46 vr (Rar; uneori întărit prin „a vedea”) A cerceta pentru a descoperi ceva Si: a investiga, 47 vr A căuta pentru a găsi ceea ce te interesează. 48 vr (Îe) A se ~ în gura cuiva A fi foarte atent la ceea ce spune cineva. 49 vr (Îae) A crede tot ce spune cineva. 50 vr (Îae) A da ascultare vorbelor sau sfaturilor cuiva. 51 vr (Îe) A se ~ în coarnele cuiva A face pe placul cuiva. 52 vr (îae) A asculta cu supunere. 53 vr (Îe) A se ~ în pământ A privi în jos din cauza timidității sau a rușinii. 54 vr (Îae) A fi trist. 55 vr (Îe) A se ~ în gol A privi fix, fără vreo țintă precisă. 56 vr (Îe) A se ~ (sau a privi, a căta etc.) țintă (sau, îvr, ațintat) A privi atent într-un anumit loc. 57 vr (Îe) A se ~ bine (la ceva) A fi atent (la ceva). 58 vr (Pop; rar; îe) A se ~ (la cineva) ca în strachină A fi (foarte) aproape de cineva. 59 vz (Îe) A se ~ cam lacom în fundul paharului A bea prea mult. 60 vr (Îe) Uite ce-i (treaba)! sau uite ce este! Formulă exclamativă prin care se atrage atenția asupra celor ce urmează a se spune. 61 vr A examina fapte, întâmplări trecute Si: a rememora. 62 vr (Mun) A sta în fața cuiva privindu-l și așteptând să i se facă sau să i se dea ceva. 63 vr (Imt, cu valoare de interjecție, mai ales în forme contrase ca: uite, iote, ute, ui) Iată. 64 vr A da atentie. 65 vr A lua în considerare. 66 vr A se preocupa de...

DU-TE-VINO s. (pop.) treapăd. (Era un ~ continuu.)

pasă-mi-te.

OMNIA MEA MECUM PORTO (lat.) tot ceea ce am duc cu mine – Versiunea latină a răspunsului pe care l-ar fi dat filozoful Bias concetățenilor săi mirați că părăsește cetatea (Priene), asediată de perși, fără să-și ia nimic cu el. Spiritul constituie unica bogăție a înțeleptului, un bun care-l însoțește peste tot.

du-te-vino

du-te-vino s. n.

A SE DUCE mă duc intranz. 1) A se deplasa, a pleca undeva. ~ la școală. ◊ ~ după cineva a se mărita. ~ drept (sau glonț, într-un suflet, fuga, pușcă) a merge repede și fără ocoliri. ~ pe copcă (sau pe gârlă, pe apa sâmbetei) a se pierde. Du-te-vino într-o parte și în alta. 2) (despre zvonuri, vești) A se răspândi repede. /<lat. ducere

du-te-vino s. n.

VENI, vin și (regional) viu, vb. IV. Intranz. 1. A merge înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare considerată aproape de vorbitor. Venea Mitrea argatul cu cîrdișorul de oi și cu cele două vaci. SADOVEANU, B. 20. Prin fața Ministerului de Domenii... venea agale o trăsură. CAMIL PETRESCU, U. N. 136. Care dintre cai a veni la jăratic să mănînce, acela are să te ducă la împărăție. CREANGĂ, P. 192. Oastea leșească vine spre cetate. ALECSANDRI, T. II 27. ◊ (Prin analogie) Bălțătești! O improvizare de bilei pe șoseaua care vine de la Piatra. IBRĂILEANU, A. 7. ◊ (În personificări) Venea din cer pe cîmp amurgul. GOGA, C. P. 10. Din codri noaptea vine Pe furiș. COȘBUC, P. I 47. Zăresc în depărtare se înteietoare un sul de raze care venea înspre dinșii. CREANGĂ, P. 228. Sara vine din ariniști. EMINESCU, O. I 103. Vine vîntu dinspre munți Și-i cu dor de la părinți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 350. ◊ (Întărit prin repetare) Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Construit cu dativul) Tîrzie toamnă e acum, Se scutur frunzele pe drum Și lanurile sînt pustii... De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? EMINESCU, O. I 235. ◊ Expr. (Cu verbul la imperativ, mai ales în forma vino, întreaga expresie avînd valoare de substantiv) Du-te, vino = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă. Acel du-te, vino al oamenilor de legătură nu bătea prea mult la ochi. CAMIL PETRESCU, O. II 247. (De obicei construit cu verbul «a avea») Vino-ncoace = a) farmec, drăgălășenie, atracție. Mulți se dau pe lîngă ea, c-ar avea bune părăluțe; da ce face, ce drege, că n-are altoi de vino-ncoace. DELAVRANCEA, S. 44. Lui Harap- Alb i se tulburau mințile, uitîndu-se la fată și văzînd-o cît era de tînără, de frumoasă și plină de vină-ncoace. CREANGĂ, P. 275. O fată frumoasă, bine făcută, veselă și cu vină-încoace. CONTEMPORANUL, II 216; b) (rar) ademenire, ispită. Vei vedea-o pe la hori, Să n-o lași la vino-ncoace. Stai cu ea, ce știi tu-i spune, Dar cu capul mi te pune Să n-o joace Alți feciori. COȘBUC, P. I 135. ♦ A merge împreună cu cineva (v. însoți) sau în urma cuiva (v. urma). Face semn dracului cu mîna să vie după el. CREANGĂ, P. 52. Vin’ cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri. EMINESCU, O. I 209. ◊ Fig. Eu mă duc, urîtul vine, Tot alăturea cu mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 211. ◊ Expr. (Popular) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. Acele pe care le-ar fi luat nu veneau după el și așa a rămas neînsurat. RETEGANUL, P. II 22. De-a veni el după mine, Să-l iubesc eu, numai eu. ALECSANDRI, P. I 7. Vino, mîndră, după mine Că mi-i prinde tare bine. HODOȘ, P. P. 82. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). Să vie străinul ce cîntă afară Să cînte aci. BOLINTINEANU, O. 77. ◊ Expr. A veni în slujbă = a se angaja în slujba cuiva. Domnia-ta mi-ai poruncit să vin în slujba d-tale, în locul tatei. RETEGANUL, P. V 48. Ipate se îmbogățise... de cînd a venit Chirică în slujbă la dînsul. CREANGĂ, P. 153. ♦ (Despre ape, urmat de determinări modale sau locale) A curge. Din acest munte... Oltul vine la vale, asupra cîmpiilor și a oamenilor. BOGZA, C. O. 14. Subt zarea cea din urmă a înserării, apele veneau posomorite, clătinîndu-se ca lespezi fumurii și clipotind ușor la țărm. SADOVEANU, N. P. 182. A dat peste un pîrău a cărui apă venea grozav de tulbure. CREANGĂ, O. A. 271. ◊ Expr. A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a crește, a se umfla, a se revărsa. De venea apa mare, arăturile lui le îneca. ISPIRESCU, L. 206. Prahova, din cauza ploilor la munte, venise mare. BOLINTINEANU, O. 427. Nu plînge așa de tare, Că vine Dunărea mare! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 209. A-i veni (cuiva) apa la moară v. apă (I 2). ♦ A se deplasa purtat de valuri; a pluti. Venea o moară pe Siret [titlu]. SADOVEANU. Văzu un sicrinel... că vine pe apă. ISPIRESCU, L. 189. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «asupra») A năvăli asupra sau împotriva cuiva. Trifon, văzîndu-i că vin asupra casei lui, porunci bîtei să le iasă înainte. RETEGANUL, P. I 8. [Leul] Începu a veni asupra voinicului. ISPIRESCU, U. 31. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). El a venit Dintr-un afund de răsărit. COȘBUC, P. I 54. Ai avut mare noroc c-am venit tocmai la pont. CARAGIALE, O. II 288. Bine că ați apucat a veni și d-voastră. CREANGĂ, P. 159. Venit-am și am învins! ALECSANDRI, P. II 12. ◊ (Rar, despre obiecte) Tronul ăsta... a venit aci, iaca așa, urdubelea. ISPIRESCU, U.94. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. Gheorghe Eminovici căpătase într-acestea copii, patru băieți și două fete, veniți pe lume cam la un an unul. CĂLINESCU, E. 18. Vițelul ista, o dată ce-o venit pe lume, înapoi să cheamă că nu-l mai putem întoarce. BART, S. M. 85. (Eliptic) Cînd se născu copilul ce s-aștepta să vie. ALEXANDRESCU, M. 4. Bine-ai venit v. bine¹ (I 1). A veni (cuiva) în ajutor v. ajutor. A veni într-un suflet (sau cu sufletul la gură) = a veni foarte repede, abia mai puțind respira, gîfîind. Iar ea-ntr-un suflet vine Cu părul desfăcut La mine Să-mi spuie ce-a făcut. TOPÎRCEANU, B. 34. A treia zi dis-de-dimineață, se gîndi la tăune. Acesta veni într-un suflet. ISPIRESCU, L. 46. A veni glonț v. glonț. A veni la fața locului v. loc (I 1). A veni la spartul tîrgului = a sosi prea tîrziu. (Despre suferințe, necazuri, boli) A veni pe (sau peste) capul cuiva = a se abate asupra cuiva. Pacostea aceasta chiar din senin veni preste capul meu. RETEGANUL, P. II 50. Biata mamă nu știe de astă mare urgie ce i-a venit pe cap! CREANGĂ, P. 25. A veni cu jalba-n proțap v. jalbă. A-i veni cuiva de-a gata (sau mură-n gură) = a căpăta fără nici o osteneală. A veni la cunoștința cuiva = a ajunge la cunoștința cuiva. Plîngerile boierilor veniseră la cunoștința sultanului. ISPIRESCU, M. V. 9. ♦ (Despre obiecte) A sosi (fiind adus, trimis, expediat de cineva). Îi veneau scrisori și cereri de departe, din niște tîrguri cu nume ciudate. SADOVEANU, B. 10. Pînă acu n-am primii banii. Firește că în două-trei zile îmi vin. CARAGIALE, O. VII 7. Vin săgeți de pretutindeni. EMINESCU, O. I 148. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic, a fi difuzat. «Familia», revistă populară, venea negreșit la Blaji. CĂLINESCU, E. 114. ♦ (Despre zgomote și despre adieri, mirosuri etc.) A ajunge pînă la persoana care vorbește sau despre care se vorbește sau pînă într-un loc determinat. Vorbele veneau greu, vîntul le împingea îndărăt, le ștergea, le schimba. DUMITRIU, P. F. 21. Venea pînă la foc sunet de ape de la un vad al Moldovei. SADOVEANU, N. P. 25. Mi-a venit la nas bunul miros de la friptura ta. RETEGANUL, P. III 62. Îi venise și ei miros de pîrleala pieilor. ISPIRESCU, L. 214. 3. A se duce să viziteze pe cineva, a merge în treacăt la cineva sau undeva, a trece pe la cineva, a apărea, a se ivi, a se prezenta undeva sau la cineva. Venea la tîrg din cînd în cînd, ca să mă cerceteze cum își cerceta bărbăcuții de la turma lui de oi. SADOVEANU, N. F. 6. Simțind că are să vie tată-său la judecată... se chibzuiră ca să facă o primire frumoasă. ISPIRESCU, L. 277. Venea în toate zilele să cerceteze cum îi mai merge. CARAGIALE, O. III 76. Veneai la mine noaptea ca nimeni să te vadă. EMINESCU, O. I 92. Vulpea nu venea pe-acolo cît știa că sturzul n-are ce-i da. ȘEZ. III 185. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plînge sau a fi gata să plîngă. O duceam în brațe și-mi veneau lacrimile, cînd o vedeam atît de ofilită! SADOVEANU, O. I 315. (Despre gînduri, idei) A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a-i da (cuiva ceva) prin minte deodată, pe neașteptate. Te-am auzit pomenind ceva despre mama ta... și nu știu cum mi-au venit în cap copiii tăi. SAHIA, N. 32. Îmi veni în minte o idee genială. HOGAȘ, M. N. 94. Lui Urmă-Galbină îndată-i veni prin minte că așa este. RETEGANUL, P. V 76. Se frămîntă ei cu mintea fel și chip, dar nici unuia nu-i vine în cap ce să facă. CREANGĂ, P. 310. Ce (cîte sau cum) îi vine cuiva pe limbă (sau la gură) = ce (cîte sau cum) exprimă cineva spontan și fără discernămînt, într-un moment de surescitare. Tocmai pentru că acum colonelul era în toane bune și-l lua peste picior, Mitică putea să-i vorbească despre tot ce avea în suflet și-i venea pe limbă. PAS, Z. III 170. Căzuse... blestămîndu-ne cum îi venea la gură. CREANGĂ, A. 111. (Cu pronunțare regională) Muierea... nu-l mai slăbea din.... cîte-i vineau la gură. RETEGANUL, P. I 7. A-i veni (cuiva) (moș) Ene pe la gene v. moș (I 1). 4. A urma după altcineva sau altceva; a succeda. Pe urmă vine casa lui Macedon Cercetașu, pe urmă casa primarului. REBREANU, I. 10. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămîna etc.) Ce vine = anul (sau luna, săptămîna etc.) următor celui de față. Cei ce vin (sau vor veni) (după noi) = urmașii noștri. Banii ne trebuie să... clădim locașe pentru iertarea păcatelor noastre și pentru cei ce vor veni după noi. DELAVRANCEA, O. II 196. Noi știm că-i multă viața Și în noi și-n cei ce vin. COȘBUC, P. II 107. A-i veni cuiva rîndul = a sosi (după o așteptare) rîndul cuiva la o acțiune. A! boieri, a venit și rîndul domnului. DELAVRANCEA, O. II 159. Veni rîndul să-i dea o desagă de galbini. RETEGANUL, P. IV 19. Așa-i c-a venit și rîndul mieu? CREANGĂ, P. 54. ♦ A urma după cineva în grad sau în rang; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie. După boierime, veneau breslele negustorilor și a meseriașilor, lipsite de orice drept municipal. ALECSANDRI, la NEGRUZZI, S. I X. 5. A-și avea originea, a deriva, a proveni, a purcede, a izvorî, a se trage din.... Afin, știind din ce venea boala intră... la împărăteasă. ISPIRESCU, L. 118. ♦ A decurge (ca o consecință). Te pun... la adăpost despre orice neajunsuri ar putea să-ți vină dupe urma cuvintelor mele, iubite autorule. ODOBESCU, S. III 11. Hanii n-au vînat decît folosul lor și d-acilea vine că ei erau gata a încheia un tractat. BĂLCESCU, O. II 151. 6. A sosi sau a se întoarce în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. Venea tîrziu acasă pentru că se ducea probabil la teatru. CĂLINESCU, E. 178. Dintr-alte țări de soare pline, Pe unde-ați fost și voi străine, Veniți, dragi păsări, înapoi. COȘBUC, P. I 90. Șezi aici pînă despre ziuă, că am să vin tot eu să te iau. CREANGĂ, P. 97. Fie, mă duc; dar vin îndată îndărăt. ALECSANDRI, T. I 252. Dar lui, măre, nu-i venea Nici lăptuțul la măsură, Nici cașul la-nchegătură. TEODORESCU, P. P. 514. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) mintea la loc (sau în cap, la cap) sau a-i veni (cuiva) mintea acasă = a deveni mai înțelept, a se cuminți, a se potoli, a se îndrepta. Mă bucuram că i-a venit și lui... mintea la loc. C. PETRESCU, Î. II 238. Îmblătea pe bietul țigan ca să-i vină mintea la loc. RETEGANUL, P. I 74. A-i veni (cuiva) inima (sufletul, graiul) la loc = a se liniști (după o spaimă, o emoție); a-și recăpăta încrederea, curajul. Tîrgovețului nu-i venise încă nici inima, nici graiul la loc. GALAN, Z. R. 49. Venindu-i inima la loc și plin de încredere în sine că va izbuti la ceea ce gîndea, se înfățișează înaintea tată-său. CREANGĂ, P. 192. Iată-l!... O! parcă-mi mai vine inima la loc. ALECSANDRI, T. II 30. A-și veni în fire (în simțire, în cunoștinți sau, regional, în ori) = a se reculege, a se dezmetici. Cei de față stăteau încremeniți: încă nu-și veniseră în fire. SADOVEANU, N. P. 386. Fata... era mai mult moartă decît vie; abia și-au putut veni în ori. SBIERA, P. 309. După ce-și veni în simțiri din amețeală, își ținu firea. ISPIRESCU, L. 136. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să-ți dai seama, să înțelegi; devii mai îngăduitor. Ei bravo! Așa mai vii de-acasă, puiule! C. PETRESCU, C. V. 343. Ia, acum mai vii de-acasă, fătul mieu. CREANGĂ, P. 223. (Cu modificarea expresiei) Tocmai acum îmi veni și dumnealui de-acasă și pricepu că nesocotită fu a lui cerere. ISPIRESCU, U. 106. (Învechit și popular) A-și veni în cunoștință (sau în socotință) = a-și da seama, a pricepe; a se lămuri. Începură a-și da coate, a-și veni în cunoștință. ISPIRESCU, L. 38. Boierii și-au venit în cunoștință; au văzut că turma nu poate fi fără păstor. NEGRUZZI, S. I 149. Viindu-i în socotință că el... nu cunoștea nici cea mai mică parte a [ostrovului]. DRĂGHICI, R. 154. (În imprecații) Veni-ți-ar (veni-i-ar etc.) numele, exprimă dorința ca cel căruia ne adresăm (sau despre care vorbim) să nu se mai întoarcă din locurile unde se duce. 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. Curtea venea ceva mai depărtișor de sat, încolo, pe-un deal. MIRONESCU, S. A. 104. Pe sub teii de pe vale, Cam pe unde vine moara. PĂUN-PINCIO, P. 76. Din sus de Humulești vin Vînătorii Neamțului. CREANGĂ, A. 71. ♦ A ajunge pînă la...; a atinge. Genele... așa-i erau de lungi și de dese de-i veneau pînă la gură. RETEGANUL, P. V 36. Iarbă verde subțirică și naltă de-mi venea pînă mai sus de genunchi. ISPIRESCU, L. 244. ◊ Expr. (Rar) A-i veni (cuiva) apa la gură, se spune cînd cineva se găsește într-o situație foarte grea. Alegea totdauna vremurile cele mai grele, cînd adică se sculau turcii cu război asupra lui Mihai Viteazul, cu gînd ca, văzînd Mihai că-i vine apa la gură, să făgăduiască tot ce va cere... Bátori. ISPIRESCU, M. V. 34. 8. A ajunge într-o anumită situație, stare, poziție. Turcii... mijlociră să vie domn [Mihai]. ISPIRESCU, M. V. 4. Iarăși au venit în ce dintăi ticăloasă stare. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). Ei! se-ngroașă gluma!... Pînă ce am venit în nas. DELAVRANCEA, O. II 113. A-i veni (cuiva) rău = a fi cuprins de amețeală, a se simți rău, a-și pierde (sau a fi pe punctul de a-și pierde) cunoștința. Abia mai putu îngăima cîteva cuvinte fără șir, pătrunsă de un fior la gîndul... că lui Nicu i s-a întîmplat ceva. Îi veni rău. CAMIL PETRESCU, O. II 486. Un sentiment de neliniște, de osteneală. îl grăbea spre casă, ca pe un om care simte că-i vine rău. VLAHUȚĂ, O. AL. II 58. A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune cînd cineva se află într-o situație neplăcută, penibilă. Din copilăria mea sînt deprins a asculta de tată și, tocmindu-te pe line, parcă-mi vine nu știu cum. CREANGĂ, P. 203. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba că sau a veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva sau (franțuzism neobișnuit) a veni la... = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. La urmă, venind vorba de doine ardelenești, a cîntat. REBREANU, R. I 173. Din una, din alta, veni vorba că se duce în călătorie. ISPIRESCU, L. 127. Fiindcă a venit vorba de-așa, îți spun ca la un frate. CREANGĂ, P. 200. Nimic mai frumos decît situația acestui tîrg pe un vesel podiș îmbrățoșat de Șiret și Moldova... Dar iacă am venit la Moldova. Vornicul Ureche zice că numele țării vine de la ea. NEGRUZZI, S. I 194. A veni la vorba (la vorbele sau la cuvîntul) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat au fost bune. Ei, Harap-Alb, așa-i că ai venit la vorbele mele? CREANGĂ, P. 213. Mă tem să nu viu la cuvintele căpitanului. DRĂGHICI, R. 15. Și din gură mi-i zicea: Ai venit la vorba mea. TEODORESCU, P. P. 628. Vine cam ciudat = este sau pare ciudat. Un bou în post mare? Drept, cam ciudat vine, Dar asta se-ntîmplă în oricare loc. ALEXANDRESCU, P. 64. Cum vine asta? = a) ce înseamnă, cum trebuie interpretat acest fapt? b) cum se tălmăcește? Cum vine asta pe limba noastră, întrebă șeful de echipaj. BART, S. M. 101. Așa vine vorba = așa se spune, așa e obiceiul. Să nu luați în nume de rău cînd mă veți auzi zicîndu-vă: dragii moșului căci de! așa vine vorba. ISPIRESCU, U. 2. Vorba vine = e numai un fel de a vorbi (care nu corespunde realității); aș! de unde! Ceasul primejdiei se apropie... Așa mă tem. – Te temi?.. – Vorba vine. ALECSANDRI, T. 1124. A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac v. hac¹.9. (Despre întîmplări, evenimente) A se produce, a avea loc, a se întîmplă. De-ar veni o întîmplare nouă, pe care am ajuta-o să se prefacă în minune. SADOVEANU, P. 110. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). Cum vine duminecă, Ipate și cu Chirică se ieu și se duc la horă în sat. CREANGĂ, P. 163. Să nu vie vremea să dai cinstea pe rușine. NEGRUZZI, S. I 249. Expr. (Popular) Vine un an (de cînd... ) = se împlinește un an (de cînd... ). Mă muncesc de vine-un an Să fac din pelin zahar. TEODORESCU, P. P. 285. A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva, momentul decisiv (în special momentul morții). Mă gîndesc că omul nu știe cînd îi vine ceasul. DELAVRANCEA, O. II 219. În ziua a treia, îi veni ceasul nașterii. ISPIRESCU, L. 121. (Fig.) Forțele vii ale unui neam pot fi stînjenite o vreme; cînd le vine însă ceasul, înmuguresc și înfloresc cu putere irezistibilă. SADOVEANU, E. 67. 10. (Cu valoare de semiauxiliar și cu subiectul logic în dativ) A fi cuprins sau stăpînit de un gînd, de o senzație, de o dorință; a fi înclinat sau dispus la ceva, a simți nevoia să. Nu care cumva să-i vie poftă să și domnească. ISPIRESCU, L. 327. Mi-au venit și mie toane. EMINESCU, N. 20. Să-i vină răul gînd de a lepăda cartea ta din mînă. ODOBESCU, S. III 11. I-am trimis dorul acasă Pe frunză din via noastă! Dorul lui e mare domn; Seara cînd îi vine somn, Trebuie să i-l adorm. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 126. ◊ (Urmat de propoziții cu verbul la conjunctiv sau la infinitiv) Nici în casă nu-i venea să rămînă peste noapte. BART, E. 255. S-a trezit deodată cu Șofron, dar nu-i venea să se scoale. SLAVICI, O. I 220. Doamne ferește de omul nebun, că tare-i de jălit, sărmanul. Pe de-o parte îți vine a rîde și pe de alta îți vine a-l plînge. CREANGĂ, P. 243. (Eliptic) Aș juca și nu știu bine; M-aș lăsa și iar nu-mi vine.= JARNÍK-BÎRSEANU, D. 419. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă v. crede (2). A-i veni (cuiva) bîzdîcul v. bîzdîc. A-i veni cuiva hachițele v. hachițe. A-i veni cuiva (toți) dracii = a se înfuria, a se mînia. Ce-ți (-i etc.) vine (să... )? se spune cînd cineva face un lucru ciudat, nesăbuit. Ei, acum, ce ți-a venit să-mi răscolești dosarele? BARANGA, I. 162. Ce-i veni lui, ia o piatră și aruncînd-o către fîntînă, nemerește drept în tigvă. ISPIRESCU, L. 357. Într-una din zile, ce-i vine părintelui, ne caută ceasloavele. CREANGĂ, A. 4. Cum îi vine cuiva = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. Fata minte cum îi vine. COȘBUC, P. I 203. N-ai chip în toată voia în privirea-i să te pierzi, Cum îți vine, cum îți place pe copilă s-o dezmierzi. EMINESCU, O. I 155. A-i veni cuiva la îndemînă (sau la socoteală) = a-i conveni cuiva, a-i fi pe plac. Ei nu-i venea la socoteală să se arate lui aevea. ISPIRESCU, L. 184. Se prinde în joc lîngă o fată care chitește că i-ar cam veni la socoteală. CREANGĂ, P. 163. A-i veni bine (să...) v. bine¹ (II). A-i veni la merchez v. merchez. A-i veni greu (să...) v. greu¹ (2). A-i veni peste mînă v. mînă (1). A nu-i veni la cherem v. cherem. 11. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau, în construcții negative, rău). Am niște rochii pentru Sabina... Prefăcute, cred că au să-i vină foarte bine. C. PETRESCU, C. V. 227. Cearcă să vadă dacă papucul vine pe piciorul fetei babei. ȘEZ. V 67. ♦ (Învechit, mai ales în construcții negative) A se potrivi, a cadra. Căci nu vine Pentru mine Să știu seri ca-un diac. NEGRUZZI, S. II 110. 12. (Popular) A-i reveni sau a i se cuveni cuiva (de drept, printr-o împărțeală etc.). (Refl.) Puțintel ți s-a venit Num-un stînjin de pămînt. MARIAN, Î. 516. Ieri am fost la cănțelerit și vătavul a spus că nu mi se vine nimic. CONTEMPORANUL, IV 392. ♦ (Adesea în construcții impersonale, construit cu dativul) A reprezenta rezultatul unei măsurători, unui calcul. Miu că se necăjea, Trăgea măciuca de la sacsana, care venea șaptesprece oca. MAT. FOLK. 214. La măciucă se uita: Cu dreapta C-o apuca, În cîntar Că mi-o punea, Zece oca că-mi venea. TEODORESCU, P. P. 599. 13. (Însoțit de un nume predicativ formează predicate nominale) A se afla într-o anumită legătură de dependență (cu cineva). [Prietenii] ofițerului veneau, cum s-ar zice, cumetri cu alde Ciupitu cîrciumarul. CAMIL PETRESCU, O. II 519. Într-o fereastră din multele ferestre ale acelui castel zărește o femeie cosind, care îi venea oarecum cunoscută. BOTA, P. 78. – Prez. ind. pers. 2 și: (regional) vini (HODOȘ, P. P. 164), imper. pers. 2 sg. și: vină (SADOVEANU, D. P. 78), vino, part. și: (regional) vint (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 398), vent.

DUCE², duc, vb. III. I. Tranz. 1. (Subiectul este mai ales o ființă) A purta, a transporta ceva dintr-un loc în altul, ținînd în mînă, în brațe, în spinare etc. [Pachetul] l-a luat Ionuț să-l ducă înapoi. DAVIDOGLU, M. 20. Trebuie să ducem bucatele de pe cîmp acas'? CAMIL PETRESCU, B. 9. Calu-i... spre munți încet pornește, Ducînd lin și nesimțit Pe stăpînul lui iubit. ALECSANDRI, P. II 20. ◊ Fig. Toți cei ce trec... duc în ranițe și-n suflete numai geamăt. CAMILAR, N. I 215. Pașii mei erau ușori căci duceau greutatea fericirii. ISAC, O. 230. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la groapă (sau la ultima locuință etc.) = a conduce la locul de înmormîntare. Am dus la ultima-i locuință pe un june... plin de speranțe și de viitor. MACEDONSKI, O. IV 11. Se mișc-în line pasuri, Ducînd la groapă trupul reginei dunărene. EMINESCU, O. I 92. ◊ (Subiectul e vîntul, o apă curgătoare etc.) Vîntul băltăreț plutea pe deasupra pomilor, ducînd spre pădure mirosurile molipsitoare ale apelor stătute. MACEDONSKI, O. III 6. (Poetic) Pe marea vieții, cînd te duce vîntul, Fie-ți cîrma cugetarea de ți-e pînză simțimîntul. DAVILA, V. V. 143. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce sau introduce undeva; a conduce, a îndrepta. Costea fu dus de escorte. CAMILAR, N. I 364. Îi pregătiră un cufăr, un geamantan și-l duseră la gară. BASSARABESCU, S. N. 32. Nu-l ducem noi la spînzurătoare numai așa de flori de cuc. CREANGĂ, P. 332. ◊ Expr. A duce (pe cineva) de nas v. nas. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a promite mereu, amînînd îndeplinirea promisiunii. Îi promisese Filică plugul și caii lui; dar uite așa îl dusese cu vorba, zi de zi, pînă ce căzuse neaua. MIHALE, O. 56. (Familiar) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau cu cobza, cu preșul) = a prosti (pe cineva), a amăgi. ◊ Fig. Și mugurii, tainicii... Cu mîna lor dulce De puf și nălucă, Pe căile soarelui Vor să ne ducă. BANUȘ, B. 63. Chemam noaptea să mă ducă în brațele fericirii. ISAC, O. 237. (Rar) A cîrmui, a conduce. Patruzeci și șapte de ani am dus țara cu noroc. DELAVRANCEA, A. 75. ♦ Intranz. (Subiectul e un drum, o cale etc.) A conduce într-un loc anumit, a da în... Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară. COȘBUC, P. I 191. Dau între hudiți, pe drumul care ducea la noi acasă. CREANGĂ, A. 67. ♦ Intranz. Fig. A avea ca rezultat. Practica ne-a arătat că munca colectivă duce la creșterea exigenței în îndeplinirea sarcinilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2762. ♦ (Subiectul e simțirea, ochii etc.) A călăuzi, a îndrepta. Află și tu acum de ce-am fost pornit încotro ne-or duce ochii. CAMILAR, N. I 328. Nebuniile mele, pentru care am fost certat destul, nu mă pot duce pînă la orbire. SADOVEANU, Z. C. 117. Simțirea lui era atît de... bolnăvicioasă, încît, dacă mintea nu i-ar fi fost puternică, această simțire l-ar fi dus la nebunie. MACEDONSKI, O. III 24. ◊ Expr. A se lăsa dus (de gînduri, de visare etc.) = a se lăsa copleșit de gînduri, a se cufunda în gînduri, în visare. În fața munților noștri sufletul se lasă dus de visare: ca într-o elegie fără sfîrșit. RUSSO, O. 100. A-l duce capul (sau gîndul, mintea) sau a-l tăia capul (pe cineva) v. cap. ♦ A mîna (vitele, oile). Sînt vreo cinci-șase zile de cînd a fost să ducă vițeii la suhat. CREANGĂ, P. 14. 3. A apropia ceva de o parte a corpului. A duce mîncarea la gură. ▭ Am simțit... răspunse căpitanul, ducîndu-și degetul arătător la buze, în semn de taină. CAMILAR, N. I 143. Duce într-una mîna la gît, ca și cum și-ar căuta cravata absentă. SEBASTIAN, T. 81. 4. (Cu privire la vești, vorbe, răspunsuri, salutări) A transmite. Și-acum dă-mi mîna! A sunat Cornistul de plecare, Du Oltului din partea mea O caldă salutare. COȘBUC, P. I 79. Greuceanu... dete fratelui său [un cal], ca să ducă Împăratului-Roșu vestea cea bună. ISPIRESCU, L. 226. Prea bine: mergi la doamna să-i duci această veste. ALECSANDRI, T. II 88. 5. (Cu complementul «viața», «zilele» etc.) A trăi, a petrece. Duceau trai de cîne, după ce grofii și baronii îi alungaseră din moștenirea obștească. CAMILAR, T. 12. Cum ți se pare viața asta de prefăcătorie, de minciună grosolană pe care o duci de o săptămînă? CAMIL PETRESCU, T. I 138. M-a dojenit pentru obscuritatea și trîndăvia în care îmi duc viața. GALACTION, O. I 26. ◊ Expr. A duce casă bună (cu cineva sau cu ceva) v. casă. A o duce în... = a nu mai înceta din..., a o ține în... Eu mă cunosc; sînt păcătos, Că prea am dus-o-n rîs și glume. Prea drag mi-a fost să fiu în lume, Și-am prea iubit ce-a fost frumos! COȘBUC, P. I 198. Într-o bătălie o duse cît trăi. ISPIRESCU, U. 20. O ducea tot într-un cîntec, de parcă era toată lumea a lui. CREANGĂ, P. 299. A o duce (bine, rău etc.) (cu cineva) = a trăi (bine, rău etc.) (cu cineva). În companie la mine vei duce-o bine. CAMILAR, N. I 268. Cum o duci, bre Mînecuță? SADOVEANU, P. M. 186. A mai dus-o așa cîteva luni și a mers să-și ia locul de veci lîngă mama. M. I. CARAGIALE, C. 83. Să ai femeie cum trebuie și s-o duci cu dînsa pînă la adînci bătrînețe. CREANGĂ, P. 169. A n-o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi gata să se prăpădească. Socotea că de-acuma n-a mai duce-o mult și a muri. SBIERA, P. 287. A (o) duce la tăvăleală v. tăvăleală. ♦ A face, a se ține de... Într-una răsunau în tabără viersurile săltărețe și repezi ale lăutarilor și voinicii duceau jocuri și chefuri zile întregi. SADOVEANU, O. I 176. 6. (Subiectul e o ființă; cu privire la suferință etc.) A îndura, a suporta, a suferi, a răbda. Cine-n pace duce greul bogăției și luminii? Și-n război cine-i viteazul fără slavă, fără nume? VLAHUȚĂ, O. A. 51. ◊ Expr. A duce grija (unei ființe sau a unui lucru) = a) a fi îngrijorat să nu i se întîmple (cuiva) vreun rău. Ia las’moșule, nu-i duce grija. CREANGĂ, P. 211. Maică-sa grija-i ducea. ALECSANDRI, P. P. 38; b) a se interesa, a se ocupa (de cineva sau de ceva). După moartea lui tată-său, el singur a trebuit să ducă grija casei. DUNĂREANU, CH. 9. Mărită-te, mîndra mea, După mine nu ședea, Că eu nu-ți mai duc grija! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 261. A duce dorul = a) (complementul indirect indică o persoană) a-i fi dor de cineva. Bărbate, leagă vornicia de gard, că eu nu mai am parte de tine și-ți duc doru. ALECSANDRI, T. I 245; b) (complementul indirect indică un lucru) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. Cutii cu rahat, șiraguri de smochine... și cîte și mai cîte de care duceam dorul la școală. La TDRG. 7. (Cu privire la războaie, lupte, tratative etc.) A purta. Poporul... E altul acum decît a fost atunci Împins sub jugul străinei porunci Să ducă războaie nedrepte. BOUREANU, S. P. 30. Crima asta au făcut-o jandarmii, ei care duc războiul lor. CAMILAR, N. I 162. ♦ (Cu privire la o muncă) A depune, a presta. A duce o muncă de răspundere. ♦ (Determinat prin «la capăt», «la îndeplinire», «la bun sfîrșit» etc.) A îndeplini. Ce nu putură scoate la cale domnii cei mari și învățați, o fată de țăran o să ducă la îndeplinire! RETEGANUL, P. IV 30. 8. (Cu privire la linii) A trage, a desena. Duc o tangentă la cerc. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a trece (dintr-un loc în altul, pe o distanță de obicei mică). De sfîntu-Vasile s-a dus cu flăcăii la urat. SADOVEANU, O. I 354. Mă întrebă o dată unde mă duceam. Îi spusei că la Academie. M. I. CARAGIALE, C. 113. Se ducea adesea prin grădină. ISPIRESCU, L. 83. ♦ (Mai ales în opoziție cu rămîne și veni) A pleca (departe, într-o călătorie lungă). Mîni dimineață ne ducem la Piatră. SADOVEANU, B. 65. Vezi, rindunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc. EMINESCU, O. I 235. Eu, mîndruță, plec, mă duc... Pleacă-te să te sărut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 111. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge de-a dreptul undeva, repede, fără ocol. S-a dus glonț la el, pînă a ajuns în răscrucea blestemată. POPA, V. 333. Neagu, cum scăpa de la vapor, se ducea întins la Evantia. BART, E. 167. Se duce drept la frate-său, ca să-i ducă bucurie. CREANGĂ, P. 44. A se duce în treaba lui (sau întreabă-și sau într-ale sale) = a pleca, a-și vedea de drum. Se duse fiecare într-ale sale. ISPIRESCU, L. 99. După ce s-a sfîrșit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor. CREANGĂ, P. 5. A se duce pe aci încolo = a pleca, a o șterge, a se cărăbăni. A se duce ca vîntul (și ca gîndul) = a se duce foarte repede. A se duce în lume (sau în toată lumea sau în lumea largă) v. lume. Du-te-ncolo! exclamație prin care se exprimă neîncredere față de ceea ce spune cineva (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă încoace și încolo, alergătură. Deasupra celor patru terase largi e un neîntrerupt du-te-vino de vagonete. BOGZA, C. O. 184. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului (sau la dracul, focului, la păcatele, pe urlați, în boală etc.). Vorbăria pudrată, domoală... Prea îmbuibată, măcar că-i goală, Nici o scofală, Ducă-se dracului! DEȘLIU, G. 9. Ba mai du-te și dracului. RETEGANUL, P. I 23. A lăsat și bani și tot și s-a dus pe urlați, după ceilalți. CREANGĂ, P. 60. Ducă-se-pe-pustii (cu valoare de substantiv) = a) dracul; b) epilepsie. Li se sperie copiii și li se bolnăvesc de ducă-se-pe-pustii. SADOVEANU, P. M. 265. A se duce pe copcă v. copcă. A Se duce de rîpă = a se prăpădi, a se nărui, a decădea. Cînd eu strig în conferință că se duce școala de rîpă, d-ta taci. SEBASTIAN, T. 213. (Despre fete sau femei) A se duce după cineva = a se mărita. Eu, Costane, după el nu mă duc... că-i colțat și hîd. CAMILAR, N. I 29. După ciobănel m-oi duce, Că gurița lui e dulce! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. A i se duce ochii (sau inima) după cineva = a se uita cu drag la cineva sau la ceva, a se îndrăgosti de cineva. [Fetele erau] așa de frumoase și de drăgălașe, că ți se ducea inima după dînsele. SBIERA, P. 150. A se tot duce = a merge mereu, fără a se opri. S-a tot dus cale de trei zile. RETEGANUL, P. V 29. Ivan începe iar a cînta și se tot duce înainte. CREANGĂ, P. 299. Se tot duc, se duc mereu. EMINESCU, O. I 104. A se duce cu dumnezeu (sau în plata, în știrea lui dumnezeu sau în plata domnului) = a merge în drumul lui, a se duce în treaba lui. Apoi te du-n știrea lui d-zeu. RETEGANUL, P. III 54. Să se ducă în plata lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 292. ♦ A merge, a umbla (fără o anumită țintă); a colinda, a cutreiera. Mă duc, mă duc mereu pe-un drum Ce se pierde-n depărtări de fum. BENIUC, V. 20. Se duse așa, în neștire, în ograda cu pruni. DELAVRANCEA, H. T. 150. Mergea Ivan... fără să știe unde se duce. CREANGĂ, P. 297. ♦ A pluti, a fi purtat de apă. Se duse butoiul pe Dunăre. ISPIRESCU, L. 354. ◊ Expr. A se duce pe apa sîmbetei (sau pe gîrlă) v. apă. 2. (Despre «veste», «zvon», «nume» etc.) A se răspîndi, a se lăți. Ușor se duce nume De-un lucru bun în lume, Dar mai ușor de-un lucru Frumos cu-adevărat. COȘBUC, P. I 277. Asemene pietre fac podoaba împărăției mele; nu se găsesc altele mai mari și mai frumoase decît aceste la nici o împărăție, și de aceea s-a dus vestea în toată lumea. CREANGĂ, P. 218. 3. Fig. A trece. Numai de s-ar duce noaptea asta blestemată mai repede. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 328. Ia acuși se duce noaptea, și vai! de odihna noastră. CREANGĂ, P. 253. ♦ A eșua. Va să zică afacerea cu mahorca s-a dus. CAMILAR, N. I 147. ♦ A dispărea. S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării, S-au dus zilele babei și nopțile vegherii. ALECSANDRI, O. 174. 4. Fig. (Despre ființe, uneori urmat de determinări ca «din lume», «de pe fața pămîntului») A muri. Cei ce s-au dus, nimica nu mai vor. JEBELEANU, C. 34. Noroc de trăgători... că altfel mă duceam și eu. CAMILAR, N. I 286. Să n-avem noi un copil măcar care... să ne închiză ochii cînd o fi să ne ducem! DELAVRANCEA, S. 241. Și nu cumva să faci de altfel, că te-ai dus de pe fața pămîntului. CREANGĂ, P. 233. ◊ Fig. S-a dus amorul, un amic Supus amîndurora. EMINESCU, O. I 184. ♦ (Despre lucruri) A se sfîrși. Mă gîndesc la trecut... toate s-au dus, s-au scufundat în neștiut. SADOVEANU, O. VII 191. III. Intranz. A rezista, a ține la... Era singurul care nu ducea la băutură. M. I. CARAGIALE, C. 16. [Bradul] sănătos din fire, și-a împletit inima și a dus la necazuri ca un sfînt. BASSARABESCU, V. 49. Cum puteți duce fără pîne? RETEGANUL, P. IV 41.

veni [At: PSALT. HUR. 64^r/13 / Pzi: 1 vin, (îvp ) viu, 2 vii, (îrg) vini, 3 vine, 6 vin, (reg) vine / Pfs și: 6 (înv) vineră / Cj și: 1 (îvp) să viu, 2 (reg) să vini, 3, 6 (îvp) să vie, (pop) să viă / Grz: venind, (îvp) viind / Par: venit, (reg) vint, vind / Imt: 2 vino, (pop) vină / E: ml venire] 1 vi (D. ființe) A se deplasa spre locul unde se află cineva sau ceva. 2 vi (D. ființe) A se apropia de un anumit loc, de o așezare etc. 3 vi (Îe) A se întoarce (sau a se duce, a pleca etc.) cum a ~t A se întoarce fără a-și fi realizat țelul pentru care a făcut deplasarea. 4 vi (D. bani obținuți fără efort; îe) A se duce cum (sau precum) a (sau au) ~t A fi cheltuiți cu ușurință, fără a realiza ceva. 5 vi (Pfm; adesea în legătură cu „a avea pe”, „a fi plin de” etc.; îc) Vino-ncoace (sau vino-ncoa) Farmec senzual pe care îl emană o persoană (mai ales o femeie) Si: sex-appeal. 6 vi (Rar; îac) Ispită. 7 vi (Pex; d. ambarcațiuni) A se deplasa pe apă apropiindu-se (de ceva sau de cineva). 8 vi (Pan; d. păsări) A zbura (dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat). 9 vt (Pan; d. obiecte) A se deplasa prin aer cu viteză dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat (fiind lansat, azvârlit). 10 vi (Cu determinări introduse prin pp „pe la”, „prin”, „peste”) A merge străbătând un loc, o întindere de pământ Si: a trece (prin...). 11 vi (Cu determinări locale în care, de obicei, alternează „de la” sau „din” cu „la” sau „în”) A merge dintr-un loc în altul, dintr-o parte în alta. 12 vi (Cu determinări locale introduse de obicei prin pp „din”, „de la” sau construit cu „de unde”, care indică punctul de plecare) A se pune în mișcare pentru a ajunge undeva sau la cineva. 13 vt (Cu determinări locale introduse de obicei prin pp „din”, „de la” sau construit cu „de unde”) A proveni¹ din ... 14 vi (Pfm; îe) Așa (sau acum) mai vii de-acasă Se spune, aprobativ, cuiva care revine asupra unei hotărâri sau care adoptă o atitudine mai înțeleaptă, mai conciliantă. 15 vi (Îae) Se spune, aprobativ, cuiva care reușește să-și precizeze punctul de vedere. 16 vi (Pop) A(-și) ~ de-acasă A se lămuri asupra unui lucru. 17 vi (Îe) Mergi (sau mergeți, să mergi etc.) ori du-te (sau duceți-vă, să te duci etc.), pleacă (sau plecați etc.) de unde ai (sau ați etc.) ~t Pleacă (sau plecați etc.) de aici! 18 vi (Îae) Lasă-mă (sau lăsați-mă etc.) în pace! 19 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) în (ori întru) întâmpinare sau a-i ~ (cuiva) înainte (ori, înv, în față, reg, în cale), a ~ în (sau întru) întâmpinarea (cuiva), a ~ înaintea (cuiva) A întâmpina (pe cineva). 20 vi (Îe) A ~ în întâmpinarea a ceva A anticipa o idee, o teorie etc. 21 vi A apărea ca o consecință, un efect a ceva Si: a decurge (4), a deriva (3), a rezulta, a se trage din... 22 vi (Îe) De aici vine (apoi) (aceea) că... sau de unde vine că... Datorită acestui fapt. 23 vi (Îe) Din această cauză. 24 vi A-și avea originea din ceva sau de undeva Si: a proveni. 25 vi (D. limbi sau d. elemente ale unei limbi) A-și avea originea și a evolua istoric din... Si: a deriva (4). 26 vi (Înv; d. dispoziții, hotărâri etc. oficiale) A emite. 27 vi A avea ca sursă, ca punct de plecare. 28 vi (De obicei cu determinări locale introduse prin pp „la”, „până la”, „în”, „până în” etc., care indică punctul de sosire) A ajunge într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al deplasării) Si: a descinde (5). 29 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) iapa la hăț A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 30 (D. ființe; îe) A ~ pe (sau în) lume, (îvr) a ~ la viață A se naște. 31 vt (Bis; d. Fiul lui Dumnezeu; îe) A ~ pe (sau în, înv, pre) lume sau a ~ cu trup A se întrupa. 32 vi (Pop) A ~ alba în sat A se lumina de ziuă. 33 vi (Îe) A(-i) ~ la țanc (sau, rar, la pont) A sosi la momentul oportun. 34 vi (Înv; îe) A ~ la mijloc A interveni. 35 vi (Înv; îe) A ~ fără vistavoi A sosi (undeva) pe neașteptate. 36 vi (Pop; îe) A(-i) ~ (cuiva) drăguș la căuș (sau, reg, roaga, murga la traistă, ăl nan la găvan, sura la măsură) Exprimă o amenințare. 37 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) (Moș) Ene pe la gene A i se face somn. 38 vi A-i ~ (cuiva) mucul la deget (sau cuțitul la gât) A ajunge într-o situație grea. 39 vi (Îae) A fi în primejdie. 40 vi (Îae) A ajunge la limita răbdării. 41-42 vi, vrim A(-i) ~ (cuiva) în (sau, înv, întru, spre) ajutor (ori sprijin, reg, ajutorare) sau a ~ în (înv, întru) ajutorul (sau sprijinul) (cuiva), a se ~ în ajutorul (cuiva), (înv) a(-i) ~ (cuiva) ajutor, (îvr) a ~ (cuiva) cu mână de ajutor A interveni (prompt) pentru a ajuta pe cineva. 43 vi (Îae) A fi de folos cuiva. 44 vi (Îe) A ~ în sprijinul sau ajutorul (a ceva ori a cuiva) A aduce argumente în favoarea (susținătorului) unui anumit punct de vedere. 45 vi (Îe) A(-i) ~ de hac (sau, înv, a ~ la hac) A pedepsi pe cineva. 46 vi (Îae) A găsi modalitatea de a face inofensiv pe cineva care provoacă nemulțumiri, supărări, necazuri. 47 vi (Îe) A(-i) ~ de hac A depăși o dificultate, un ostacol etc. 48 vi (Îvr) A ~ deasupra A deveni învingător. 49 vi (Îvp; îe ) A(-i) ~ (cuiva) la (ori în) mână sau a ~ pe (ori în, la) mâna (ori mâinile) cuiva A ajunge la dispoziția cuiva. 50 vi (Îvr; îe) A ~ la bani A câștiga bani. 51 vi (Îae) A obține bani. 52 vi (D. obiecte, mai ales d. mărfuri; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”) A ajunge la destinație. 53 vi (D. obiecte, mai ales d. mărfuri; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”) A fi adus undeva. 54vi (Înv; îe) A ~ la (sau în) mâna (sau mâinile) (cuiva) ori a-i ~ (cuiva) la (sau în, sub, a) mână A ajunge în posesiunea cuiva. 55 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) cărțile A trage sau a-i cădea cărți bune (potrivite pentru a câștiga la jocul de cărți). 56 vi (D. înștiințări, mesaje, scrisori etc.; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”; de obicei construit cu dativul pronumelui personal) A ajunge la destinatar. 57 vi (D. înștiințări, ordine etc.; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”; de obicei construit cu dativul pronumelui personal) A deveni cunoscut celui căruia îi este adresat, destinat. 58 vi (Înv; îe) A-i ~ mazilie (sau mazilia) A fi înlăturat de la domnie. 59 vi (D. publicații periodice) A fi difuzat (3). 60 vi (D. lumină, sunete, mirosuri etc.; adesea construit cu dativul) A se propaga prin spațiu până într-un anumit loc. 61 vi (D. lumină, sunete, mirosuri etc.; adesea construit cu dativul) A deveni perceptibil. 62 vi (D. știri, zvonuri etc. sau, pex, d. fapte, întâmplări etc.; îe) A ~ la (sau în, înv, prin) urechile (sau cunoștința, înv, auz, auzul) (cuiva) ori a-i ~ (cuiva) la urechi A ajunge la cunoștința cuiva. 63 vi (Cu determinări nume de persoane sau echivalente ale acestora, introduse de obicei prin pp „cu”) A însoți (pe cineva) sau a fi însoțit (de cineva). 64 vi A aduce cu sine. 65 vi (La unele jocuri de cărți; îe) A juca pe ~ (sau pe venite) A juca în contul banilor care vor fi aduși ulterior. 66 vi (Pan; cu determinări nume de abstracte, de acțiuni etc.) A fi mesagerul a ceva. 67 vi (Cu determinări care indică idei, proiecte, propuneri etc.) A propune¹. 68 vi (Îvp ; d. ființe, de obicei cu determinări introduse prin pp „asupra”, „peste”, „împotriva” etc.) A se repezi asupra cuiva sau peste ceva cu intenții dușmănoase, agresive. 69 vi (Pop; pex; d. vehicule sau d. conducători de vehicule) A izbi (intrând în coliziune cu ...). 70 vi A se năpusti, printr-o acțiune militară, asupra dușmanului, asupra unui loc deținut de acesta etc. 71 vi A pătrunde în număr mare (și pe neașteptate) pe un teritoriu străin cu scopul de a-l jefui, de a-l cotropi. 72 vi (Îe) Doar nu vin turcii (sau tătarii) ori doar nu vin turcii, nici tătarii Se spune pentru a calma pe cineva prea grăbit sau înfricoșat fără motiv. 73 vi (Mai ales d. animale sau păsări de pradă) A se năpusti pentru a răpi, a ucide (pe cineva) sau a devora (ceva). 74 vi (Determinat prin „înăuntru” sau prin alte determinări locale care indică un spațiu delimitat sau considerat ca atare și introduse de obicei prin pp „în”)A intra în ... 75 vi (Pex; udp „prin”, „în”) A pătrunde printr-o deschizătură, printr-un spațiu îngust, delimitat etc. 76 vi (Determinat prin „afară” sau prin alte determinări locale introduse de obicei prin pp „din”) A ieși. 77 vi (De obicei cu determinări introduse prin pp „la” sau în dativ) A vizita (1). 78 vi (De obicei cu determinări introduse prin pp „la”, care indică întruniri, manifestări publice) A lua parte (la ...). 79 vi (Pop) A frecventa cursurile unei instituții de învățământ. 80 vi (De obicei însoțit de propoziții circumstanțiale finale) A se prezenta la cineva sau undeva (cu un anumit scop, cu o anumită intenție). 81 vi (Îe) A ~ pe capul cuiva A cauza cuiva suferințe, necazuri etc. 82 vi (Îe) Bine ai (sau ați) ~t (sănătos, sănătoși) Formulă de salut cu care este întâmpinat un oaspete. 83 vi (Îe) Bine că ai (sau ați etc.) ~t Formulă prin care se evidențiază satisfacția față de oportunitatea sosirii cuiva. 84 vi (Trs; Mol) A ~ la ușa (sau la pragul) (cuiva) sau a-i ~ (cuiva) la ușă A se prezenta la cineva pentru a-i cere ospitalitate, ajutor, bunăvoință. 85 vi (Mol; îe) A ~ ca la borș A se prezenta undeva și a pleca de acolo în grabă. 86 vi (Pop; îe) A ~ (undeva) după (cineva sau ceva) A căuta (pe cineva sau ceva) în locul unde se află, se ascunde etc. 87 vi (Îe) A ~ în numele (sau din partea) cuiva A se prezenta (undeva) ca mesager, ca reprezentant al cuiva. 88 vi (Înv; îe) A ~ în numele cuiva A se prezenta (undeva) dându-se drept altcineva și uzând, prin înșelăciune, de autoritatea acestuia. 89 vi (Înv; îe) A ~ înainte A se întâlni (pe parcursul unei relatări, al unei expuneri). 90 vi (Înv; d. fapte, întâmplări; îae) A se petrece. 91 vi A se adresa cuiva. 92 vi A solicita cuiva ceva. 93 vi (D. bolnavi) A consulta un medic. 94 vi (Pop) A se prezenta la o persoană de sex feminin pentru a o cere în căsătorie. 95 vi (Jur; de obicei cu determinări ca „înaintea”, „spre înfățișare”, „de față”, „la judecată” etc.) A se înfățișa (ca parte) în fața unei autorități judiciare sau a unui organ de justiție Si: a compărea. 96 vi A trece de partea cuiva. 97 vi A se alătura cuiva într-o acțiune Si: a se alia (2). 98 vi A deveni adeptul cuiva. 99 vi (De obicei determinat prin „jos”) A se deplasa de sus în jos (pe o suprafață) Si: a coborî (3), a scoborî. 100 vi A cădea (cu viteză) de la o înălțime oarecare. 101 vi (Reg; d. porțiuni de teren; îe) A ~ în vale A se prăbuși. 102 vi (Tlg; d. divinități) A coborî (din cer) în lumea pământească. 103 vi (D. necazuri, suferințe etc.) A se abate asupra cuiva sau a ceva. 104 vi (Îe) A ~ de sus A proveni de la o autoritate superioară. 105 vi (Pop; d. ființe; urmat de determinări indicând partea corpului care intră în contact cu locul căderii) A cădea la pământ. 106 vi (Trs; d. piele; îe) A-i ~ jos A i se desprinde de pe corp. 107 vi (Pop; d. ființe; cu determinări ca „sus”, „în sus” etc.) A se îndrepta în sus (spre un loc mai ridicat) Si: a (se) urca, a (se) sui. 108 vi (D. corpuri) A se ridica deasupra (apei). 109 vi (Îvp; îe ) A ~ la iveală (sau la aieve, la arătare) A fi dezvăluit. 110 vi (D. ființe; de obicei cu determinări modale ca „mai”, „iar”, „înapoi” etc.) A se întoarce în locul de unde a plecat Si: a reveni¹. 111 vi (Reg; irn; îe) A ~ de la biserică A se întoarce beat acasă. 112 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) numai numele A muri undeva, departe de locul de unde a plecat. 113 vi (D. obiecte) A fi returnat cuiva. 114 vi (D. obiecte, părți ale lor etc.; îe) A ~ la loc A recăpăta poziția inițială. 115 vi (D. animale, mai ales d. păsări) A se întoarce din migrație. 116 vi A redobândi stare, o situație anterioară. 117 vi (Îe) A-și ~ în chef A-și recăpăta buna dispoziție. 118 vi (Îe) A-și ~ în fire (sau în sineși, reg, în ori, în puteri, înv, la firea sa) A-și recăpăta forțele, vigoarea (după o stare de slăbiciune, de depresiune etc.) Si: a se restabili. 119-121 vir, vim A-și ~ în fire (sau în simțire, în simțiri, în sine, îrg, la fire, reg, în ori, în oară, în minte, în firi, în horatic, la ori, la oară, la minte, la rând), sau, reg, a ~ în fire (sau în ori, în minte, la cale), a se ~ în fire (sau în oară, în minte, la fire), a-i ~ în fire (sau în ori, în oară, în formă, în putere, la fire) A-și recăpăta cunoștința în urma unui leșin, a unei crize etc. 122-124 vir, vim (Îae) A se desmetici dintr-o stare de toropeală, de amețeală, de leșin etc. 125 vi (Îe) A-și ~ în fire (sau în sine, reg, în ori, înv, la fire) sau, reg, a ~ în ori A-și recăpăta calmul, stăpânirea de sine (după un moment de spaimă, furie, descumpănire etc.). 126-127 viim (Îe) A-și ~ în fire (sau în cunoștință, înv, în minte, în cunoștinți, în socoteală, întru sine-și, la socoteală, reg, în ori, la minte, fam, în minți) sau, înv, a ~ întru sine (sau în sine-și, în mintea sa), înv, a-i ~ în socotință A-și redobândi capacitatea de judecată, de discernământ (renunțând la idei, la intenții sau la fapte nepotrivite, condamnabile). 128-129 viim (Îae) A se lămuri (în legătură cu o situație). 130 vi (D. simțuri, forță, putere etc., ale oamenilor) A se reface. 131 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) inima (sau sufletul) la loc A-și recăpăta calmul, buna dispoziție, curajul după un moment de emoție, de spaimă, de descurajare etc. 132 vi (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fața (la loc) A-și recăpăta expresia, înfățișarea firească, revenindu-și după o emoție puternică, o boală etc. 133 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) inimă (sau suflet) A căpăta curaj. 134 vi (Mar; Trs; îe) A-i ~ (cuiva) fire (sau oară, putere, răsuflu) A-și reveni dintr-o stare de leșin, de amețeală etc. 135 vi (Îvr; îe) A ~ în viață A învia. 136 vi (Îvp ; d. ape; de obicei urmat de determinări locale sau modale) A curge (la vale) (în cantitate mare). 137 vi (Îvp; pex; d. ape; de obicei urmat de determinări locale sau modale) A (se) revărsa. 138 vi (Îvp; d. ape; îe) A ~ mare A-și spori debitul (revărsându-se). 139 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) apa (sau apă) la moară sau a ~ apă (sau apa) (și) la (sau pe) moara cuiva A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 140 vi (Îvp; d. ape curgătoare; cu determinări introduse mai ales prin pp „din”) A izvorî. 141-142 vi (Îvp; de obicei cu determinări introduse prin pp „în”) A se vărsa (25-26). 143 vi (Pop; îe) A ~ la matcă (sau la vad¹) A reintra în albie după revărsare. 144 vi (Îvp; d. ape curgătoare; udp „alăturea cu”, „prin”, „pe lângă” etc.) A curge pe lângă sau prin ... 145 vi (Pop; adesea cu valoare incoativă) A curge (la un robinet, pe o țeavă, într-o instalație etc.). 146 vi (Pop; d. lichide organice) A se scurge. 147 vi (Udp „până la”, „la”) A ajunge până la nivelul ... 148 vi (Îe) A nu-i ~ (cuiva) nici la degetul cel mic A nu se putea compara cu cineva (din cauza inferiorității în care se află). 149 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) apa la gură (sau la gât) sau (îvr) a ~ apa la gură A se afla într-o situație foarte dificilă. 150 vi (Îae) A fi în mare pericol. 151 vi (Îae) A ajunge la limita suportabilului. 152 vi (Îe) A ~ la măsură A ajunge la mărimea prestabilită sau normală. 153 vi (Îe) A ~ cotul la măsură sau a veni tafta la cot A se potrivi. 154 vi (Îvp ; d. obiecte, bunuri etc.) A fi evaluat, ca mărime, ca greutate, ca volum (în unități corespunzătoare). 155 vi (Îvp; d. mărfuri) A fi evaluat ca preț. 156 vi (Îvp; d. mărfuri) A costa (1). 157 vi (Înv; d. oameni) A ajunge (cu numărătoarea) la numărul de ... 158 vi (Îvp) A rezulta în urma unui calcul. 159 vi (Înv; îe) A ~ la (sau pe) sută A fi în procent de ... 160 vi (Înv) A se cuprinde în alt număr Si: (înv) a merge. 161 vi (D. forme de relief, repere geografice etc.) A fi situat undeva (prin raportare la ...). 162 vi (D. drumuri, hotare etc.) A avea traseul (din direcția ..., cu începere din ..., până la ...). 163 vi (D. construcții sau d. părți ale unei construcții) A fi amplasat pe un anumit loc. 164 vi (D. obiecte sau d. componente ale unui ansamblu, ale unei instalații etc.) A avea un loc determinat în cadrul unei structuri, al unei organizări, al unui întreg etc. 165 vi (Îe) A(-i) ~ cuiva (ceva) la (sau, pop, de, înv, pre,îvr, cu) îndemână sau (îvp) a(-i) ~ cuiva (ceva) îndemână (sau, pop, dindămână, dândămână) A fi suficient de aproape (de cineva) pentru a fi ușor de atins, de luat, de mânuit. 166 vi (Pex; îae) A-i fi cuiva ușor, comod (de făcut). 167 vi (Îe) A-i ~ cuiva peste mână (ceva) A fi prea departe pentru a fi ușor de atins, de luat, de mânuit de cineva. 168 vi (Pex; îae) A-i fi cuiva greu, incomod (să facă) ceva. 169 vi (De obicei construit cu dativul; adesea cu determinări modale ca „bine”, „frumos”, „de minune” etc.) A i se potrivi. 170 vi (De obicei însoțit de determinări introduse prin prepoziții sau de elemente predicative suplimentare care indică rangul, instituția, domeniul etc.) A prelua funcția, împuternicirea de ... 171 vi (Îe) A ~ în (sau la) scaun (sau pe tron) A fi întronat. 172 vi (D. formațiuni politice, guverne etc.; îe) A ~ la putere (sau la guvern) A prelua puterea (politică) într-o țară. 173 vi (D. oameni; udp „la” sau „în”) A lua în primire o slujbă, un post (de conducere). 174 vi (Îe) A ~ în serviciul cuiva A se pune în serviciul cuiva. 175 vi (Reg; la unele jocuri cu mingea; îe) A ~ la păscare A prelua însărcinarea de a prinde mingea. 176-177 vr, (rar) vi (Îvp; construit cu dativul și, adesea, precizat prin „parte”) A i se atribui (prin partaj) ca moștenire, ca zestre, ca recompensă etc. 178 vi A dobândi (1). 179 vi (D. ființe; adesea cu determinări introduse prin pp „după”, înv, „dinpoia” sau lpp „în urma”, „pe urmele”, care indică elementul precedent față de care se face raportarea) A merge după cineva sau ceva. 180 vi (Pan) A urma (imediat) după altcineva sau după altceva (în spațiu sau în timp) Si: a succeda. 181 vi A urma în grad sau în rang după ... 182 vi A fi situat pe o anumită treaptă, într-o ierarhie, după ... 183 vi (Pop; îe) A ~ după cineva A se însoți cu cineva (căsătorindu-se). 184 vi (Pop; îae) A urma pe cineva în vederea căsătoriei. 185 vi A urmări (pe cineva) (pentru a-l supraveghea, pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde etc.). 186 vi A se călăuzi după un indiciu, după o urmă. 187 vi A urma învățăturile cuiva. 188 vi A proceda conform cu ... 189 vi (Pex) A fi alături de cineva (într-o acțiune). 190 vi (D. evenimente, fenomene, întâmplări etc.) A avea loc. 191 vi (D. evenimente, fenomene, întâmplări etc.) A surveni. 192 vi (Îe) Nu ști cum vine păcatul Se spune pentru a exprima resemnarea în legătură cu viitorul. 193 vi (Îae) Se spune pentru a exprima îndemnul la prudență. 194 vi (Îe) A ~ vorba (sau vorbă, înv, cuvântul) de ... (sau despre ..., că..., îvr, pentru ...) A fi adus în discuție. 195 vi (Îae) A se vorbi (printre altele și) despre ... 196 vi (Îe) Așa (sau cum) vine vorba (sau, rar, vorbirea) ori, reg, vine vorba ceea Așa se spune. 197 vi (Îe) A înțelege (sau a pricepe, a vedea) cum vine vorba cuiva (sau vorba asta) A sesiza nuanța, aluzia din spusele cuiva. 198 vi (D. personalități; îe) A apărea (în timp). 199 vi (Înv) A fi conform cu dorințele cuiva. 200 vi (Înv) A se cuveni. 201 vi (D. unități de timp) A sosi (în succesiune normală). 202 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva sau la ceva) vremea (sau vremurile, timpul) A sosi pentru cineva sau pentru ceva momentul favorabil așteptat. 203 vi (Îe) Vine (sau, pop, a ~) (ea) și vremea aceea Se spune pentru a exprima convingerea că, în timp, se vor satisface anumite așteptări. 204 vi (Înv; îe) A ~ împlinirea vremii A se împlini timpul stabilit. 205 vi (Îe) Nu știi (sau mai știi) cum vine (sau ~) vremea ori așa vine vremea Se spune pentru a evidenția caracterul imprevizibil sau accidental al unor situații sau întâmplări. 206 vi (Îe) A ~ (și) vremea (sau ceasul, ziua) cuiva A sosi momentul aprecierii, recompensării cuiva. 207 vi (Îae) A sosi momentul pedepsirii cuiva. 208 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) ceasul (sau vremea) A ajunge la capătul zilelor. 209 vi (Îae) A-i sosi timpul să se căsătorească. 210 vi (Rar; îae) A-i sosi timpul să nască. 211 vi (Pop; d. o femeie însărcinată ajunsă la termenul nașterii; îe) A(-i) ~ vremea, dar nu a nu(-i) ~ ceasul A aștepta declanșarea nașterii. 212 vi (Pop; d. o față de măritat; îae) A nu-și fi găsit încă pretendent. 213 vi (D. unități de timp, date, termene calendaristice, sărbători) A urma la rând (în conformitate cu periodicitatea specifică). 214 vi A ajunge până la data (de...). 215 vi (Îvp; d. zile, evenimente, sărbători etc.; cu determinări introduse prin pp „în”, „la”) A cădea la o anumită dată Si: a pica¹. 216 vi (Îvp ; d. unități de timp) A se încheia. 217 vi (Cu determinări introduse prin pp „până la”, „la”) A se perpetua (până la ...). 218 vu (D. sentimente, senzații etc.) A pune stăpânire pe cineva Si: a apuca (14), a cuprinde (20). 219-220 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) lacrimile (sau lacrimi) (în ochi) (A fi pe punctul de) a plânge. 221 vu (Îe) A(-i) ~ (cuiva) pe buze (sau pe limbă) (ceva) A avea pornirea de a spune ceva. 222 vu (Îe) A spune (sau a zice, îvp, a grăi) (tot) ce îi vine (sau câte îi vin) la (sau în) gură A vorbi cu cineva fără a alege cuvintele (fiind sub impulsul unei stări emoționale de moment). 223 vu (Îe) A ocărî (sau a batjocori, a blestema etc.) cum (sau oricum) îi vine la gură A-și exprima în termeni duri, ireverențioși, furia, disprețul față de cineva. 224 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) acru A nu mai suporta ceva. 225 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) o nebuneală (sau toanele, pandaliile) să ... A i se năzări să ... 226 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) nebunie (sau pandaliile) A se înfuria. 227 vu (Îe) Era (sau mai) să-i vină dambla (sau damblaua, nebunie) A fi pe punctul de a-și pierde rațiunea (din cauza durerii, a furiei, a suprinderii extreme). 228 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) (toți) dracii A deveni îndărătnic, nereceptiv. 229 vu (Îae) A se înfuria. 230 vu (Îe) A-i ~ cuiva pe cineva A se mânia pe cineva. 231 vu (Precedat de „cum”, „când”, „unde” etc.; construit cu dativul pronumelui personal) A găsi de cuviință. 232 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) bine (sau la socoteală) (să ..., ca să ..., de ..., de a ..., a ...) A-i fi bine (să ...). 233 vu (Îae) A-i fi convenabil (să ...). 234 vu (Îae) A găsi momentul favorabil (să ...). 235 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) bine cu ... (sau că ...) A-i produce mulțumire (că ...). 236 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) ușor (sau lesne, pop, neted, înv, cu ușurare, cu înlesnire, cu lesnire) (să ..., a ..., de a ...) A-i fi ușor (să ...). 237 vu (Îe) A(-i) ~ (cuiva) (cu) greu (să ..., a ..., de ...) sau a nu-i ~ (cuiva) să ... A-i fi greu (să ...). 238 vu (Îae) A i se părea dezagreabil (să ...). 239 vu (Îae) A-i fi imposibil (să...). 240 vu (Îae) A nu-i conveni. 241 vu (Cu subiectul gramatical „gândul”, „ideea” etc.) A-i trece cuiva prin minte. 242 vu (Cu subiectul gramatical „gândul”, „ideea” etc.) A găsi de cuviință (să ...). 243 vim (Îe) A-i ~ (cuiva) în (sau prin) minte (sau în cap, în gând) A se gândi dintr-o dată la ceva. 244 vim (Îe) A(-i) ~ (cuiva) în minte (sau în cap, în amintire, în memorie, pop, în gând, reg, în ori, înv, aminte) A-și aminti (de ceva). 245 vim (Îe) A(-i) ~ (cuiva) în minte (sau în cap, înv, aminte) sau, pop, a-i ~ minte A-și da seama de ... 246 vim (Îe) Cum îi vine în (sau la) minte (ori{{În original, fără accent/212} în gând) După bunul plac. 247 vim (Îe) A nu-i ~ (cuiva) nici (măcar) în (sau prin) minte (ceva) sau, înv, a nu-i ~ (cuiva) aminte A considera ceva de neconceput, irealizabil. 248 vim (Adesea cu valoare exclamativă; îe) (Nu știu) ce-mi (sau ce-i, ce ne etc.) vine (sau ~, a ~t) (mie sau lui, nouă etc.) (în minte, în gând, reg, ispita) (de ...) Se spune pentru a atrage atenția asupra caracterului surprinzător, neobișnuit al faptelor sau al situațiilor relatate. 249 vim (Îe) Ce-ți (sau ce-i etc.) ~? ori ce ți-a (sau i-a etc.) ~t? Se spune, cu o nuanță de reproș, pentru a exprima nedumerirea, surprinderea în legătură cu afirmațiile, cu atitudinea sau cu faptele neobișnuite, nepotrivite ale cuiva. 250 vi (Cu determinări introduse prin pp „la”, „în”, înv, „întru”, „spre”) A ajunge într-o anumită stare, situație. 251 vi (Îe) A ~ în contact (sau în atingere, rar, în raport) (cu...) A se atinge (cu...). 252 vi (Îae) A ajunge în imediată vecinătate (cu...). 253 vi (Îae) A ajunge să aibă relații datorită vecinătății cu... 254 vi (Îae) A stabili o legătură (cu...). 255 vi (Îae) A ajunge să cunoască. 256 vi (Îe) A ~ în contradicție (sau în contrazicere, în conflict, în opoziție, în luptă etc.) cu ... A fi în dezacord cu ... 257 vi (Îae) A fi contar cu ... 258 vi (Pop; d. plante) A rodi¹ (1). 259 vi (Pop; d. plante) A se coace. 260 vi (Reg; d. vie; îe) A ~ pe rod A începe să rodească. 261 vi (Îvp; cu precizări ca „în vârstă”, „la anii” etc., urmate de determinări genitivale sau introduse prin pp „de”) A împlini o anumită vârstă. 262 vi (Îvp; îe ) A(-și) ~ la (sau în) vârstă (sau deplină vârstă, vârsta legiuită, măsura vârstei, vârsta anilor) A deveni major. 263 vi (Îvp ; îe) A ~ în vârstă (sau la vreme) de (adânci) bătrânețe sau (îvr) a ~ mai la vârstă A îmbătrâni (foarte tare). 264 vi (Înv; îe) A ~ la sfârșitul vieții (sau anilor) A muri¹. 265 vi (Olt; urmat de determinări numerice; îe) A ~ pe ... A fi pe punctul de a împlini vârsta de ... 266 vi (Îvr) A se transforma. 267 vi (Înv) A cădea de acord. 268 vi (Înv; d. decizii, măsuri) A adopta (4). 269vi (Îrg; îe) A ~ în pofta cuiva (sau la voie) A face cuiva pe plac. 270 vi (Înv; îe) A ~ la tocmeală (sau la împăcăciune, la consens etc.) (cu ...) A cădea de acord (cu ...). 271 vi (Îvp; construit cu dativul pronumelui personal) A-i părea¹. 272 vi (Cu valoare de semiauxiliar de aspect, exprimă caracterul potențial al unei acțiuni; construit cu dativul pronumelui personal; urmat sau, rar, precedat de un alt verb la conjunctiv ori, rar, la infinitiv) A avea pornirea de a ... Îmi venea să-i spun totul. 273 vi (Cu valoare de semiauxiliar de aspect, exprimă caracterul potențial al unei acțiuni; construit cu dativul pronumelui personal; urmat sau, rar, precedat de un alt verb la conjunctiv ori, rar, la infinitiv) A se simți în măsură să ... Nu-mi vine să cred că a plecat. 274 vi (Îvp; cu valoare de semiauxiliar de modalitate, exprimă caracterul iminent al unei acțiuni; urmat de un alt verb la indicativ, introdus prin c „de” sau „și”, ori la conjunctiv sau la infinitiv) A fi pe punctul, în situația de a ... În acest ansamblu vin a se reuni toate elementele. 275 vi (Îvp; cu valoare de semiauxiliar de modalitate, exprimă caracterul iminent al unei acțiuni; urmat de un alt verb la indicativ, introdus prin c „de” sau „și”, ori la conjunctiv sau la infinitiv) A ajunge până la punctul (de) unde ... Aici râul vine de se varsă în Dunăre. 276 vc (Îvp ) A fi (25). 277 vc (Îlv) A ~ rudă (cu ...) sau a-i ~ (cuiva) rudă A se înrudi (cu ...). 278 vc (Îe) Cum ~ (și) (vorba sau treaba) asta? Se spune pentru a arăta nedumerirea, mirarea sau iritarea cuiva care pretinde o explicație pentru o întâmplare, pentru o faptă sau pentru o afirmația cuiva. 279 vc (Pop) A deveni (2). 280 va (Îvp) Realizează o formă a diatezei pasive Unele haine veneau încheiate cu nasturi, altele cu ceaprazuri.

du-te-vino s. n.

duce³ [At: COD. VOR.² 17^r/3 / Pzi: duc; imt du; par: dus, (înv) duș / E: ml duco, -ere] 1 vt (C.i. obiecte, ființe etc.) A ține sau a susține în mâini, pe spate, pe umăr etc. transportând (undeva, în altă parte) Si: a purta, a transporta, (fam) a căra (1). 2 vt (Cu determinări ca „de afară”) A scoate din locul unde se află. 3 vt (Cu determinări precedate de pp „în”) A face să intre, să pătrundă. 4 vt (Cu determinări precedate de pp „în”) A scufunda. 5 (C.i. oameni) A sprijini să nu cadă din mers. 6 vt (C.i. oameni morți) A transporta la biserică, spre locul de înmormântare. 7 vt (C.i. mâncare, obiecte necesare etc.) A avea asupra sa (purtând cu sine, pentru a folosi la nevoie). 8 vrp (Îvr; cu complementul „capul”) A tăia. 9 vt (D. vehicule) A deplasa (1) dintr-un loc în altul Si: a transporta, (fam) a căra. 10 vr (D. oameni) A se deplasa (1) dintr-un loc în altul cu un vehicul Si: a se transporta, (fam) a se căra. 11 vt (C.i. vehicule) A face să se deplaseze trăgându-l după sine. 12 vt A face să se deplaseze prin alunecare pe apă sau plutire în aer. 13 vt (C.i. obiecte) A lua cu sine și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a preda) 14 vt A face să ajungă undeva. 15 vt A oferi cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.). 16 vt A da (1) în dar. 17 vt A pune la dispoziție. 18 vt (Îvr) A acorda (3). 19 vt A aduce pentru a propune spre cumpărare Si: a oferi. 20 vt (C.i. scrisori, corespondență etc.) A face să ajungă la destinatar. 21 vt A înmâna destinatarului. 22 vt (C.i. răspunsuri, vești etc.) A face să treacă dintr-un loc în altul, de la o persoană la alta Si: a transmite. 23 vt A aduce la cunoștință Si: a comunica (1-2). 24 vt (C.i. cereri, memorii etc.) A înmâna cuiva (pentru a lua la cunoștință, pentru a informa, pentru a rezolva etc.) Si: a prezenta. 25 vt (C.i. „salutări”, „rugăminți”) A exprima (1) în mod oral și direct Si: a transmite, a prezenta. 26 vt (C.i. oameni) A lua cu sine conducând dintr-o parte în alta, de la unul la altul sau dintr-un loc în altul Si: a conduce, a însoți. 27 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) capul sau mintea ori (rar) mintea și capul A fi perspicace. 28 (C.i. oameni) A lua cu sine pentru, a prezenta înaintea cuiva sau undeva (cu un anumit scop). 29 (C.i. oameni) A lua cu forța și a conduce (2) (sub pază) Si: a escorta. 30 vt (C.i. oameni) A lua cu sine, purtând din loc în loc. 31 vt (C.i. oameni) A însoți într-o călătorie, pe un drum, într-o acțiune. 32 vt (C.i. morți) A merge într-un cortegiu funerar. 33 vt (Pfm; c.i. oameni) A păcăli. 34 vt (Îe) A ~ (pe cineva) cu vorba (sau, arg, cu muia, cu șupa) A face cuiva promisiuni, amânând mereu (sau mult timp) împlinirea lor, pentru a obține răgaz Si: a tărăgăna, a purta cu vorba. 35 vt (Îe) A ~ cu preșul (sau a ~ cu zăhărelul, a ~ de nas) A păcăli. 36 vt (C.i. acțiuni ale oamenilor) A avea asupra sa purtând toată răspunderea în luarea de hotărâri (într-o situație dificilă), în adoptarea unei atitudini, în rezolvarea unei situații, pentru atingerea unui scop etc. Si: a administra (1), a conduce (4). 37 vt (Înv; c.i. state) A cârmui. 38 vt (Înv, c.i. armate) A conduce în luptă. 39 vt (Înv; c.i. oameni) A aduce cu (forța) într-o anumită situație. 40 vt A determina să acționeze într-un anumit fel. 41 vt (C.i. copii) A înscrie la cursurile unei trepte de învățământ. 42 vt (C.i. animale) A dirija să meargă într-o anumită direcție Si: a mâna. 43 vt (C.i. vehicule) A conduce. 44 vi (D. drumuri, cu determinări locale) A ajunge într-un anumit loc Si: a o lua spre, a da în. 45 vt (D. trepte, scări) A urca la alt nivel. 46 vt (D. trepte, scări) A coborî la alt nivel. 47 vt (D. uși, porți etc.) A face posibilă intrarea într-un spațiu. 48 vt (Fig; c.i. abstracte) A contribui (3) la apariția unei stări, la nașterea unei situații. 49 vt A avea drept rezultat o stare, o situație. 50 vt A face să iasă din starea de repaus, de imobilitate. 51 vt A schimba locul, poziția, orientând într-o anumită direcție, apropiind de... 52 vt A îndrepta. 53 vt (Îe) A ~ (pe cineva) pașii sau a-și ~ pașii A merge spre... 54 vt (C.i. oameni) A determina să ajungă undeva (în mod real sau imaginar) Si: a îmboldi, a mâna¹, a purta. 55 vt (Fig) A determina să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel Si: a îndruma, a orienta. 56 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) cu gândul la... A-l face pe cineva să se gândească la... 57 vt (C.i. viața, traiul, zilele etc.) A continua existența (prin asigurarea condițiilor materiale, făcând față solicitărilor, cheltuielilor vieții) Si: a trăi, a viețui. 58 vt (Îe) A o ~ A rămâne în viață. 59 vt (Îae) A trăi într-un anumit fel Si: a-i merge. 60 vt (Îae) A descurca într-o situație dificilă (a vieții) Si: a rezista. 61 vt (Îe) A nu o (mai) ~ (mult) A nu mai avea mult de trăit. 62 vt (Îae) A fi pe moarte. 63 vt (Îe) A o ~ (cu cineva) A conviețui cu cineva. 64 vt A se îngădui (3) cu cineva Si: a se împăca, a se înțelege. 65 vt (Îe) A ~ casă (bună) cu cineva A trăi (în bună înțelegere) cu cineva. 66 vt (C.i. viața, traiul) A trăi într-un anumit fel Si: a petrece. 67 vt (Îe) A o ~ (înainte sau tot înainte, mai departe) în... A nu mai înceta cu... 68 vt (Fig; c.i. durere, boală etc., pex necazuri, sărăcie, pedepse etc.) A suporta cu răbdare, cu resemnare Si: a suferi, a răbda. 69 vt (Îe) A ~ grija sau, rar, vergile (cuiva sau a ceva) A fi îngrijorat să nu i se întâmple cuiva ceva rău. 70 vt (Îae) A se interesa de ceva sau cineva. 71 vt (Îe) A ~ dorul sau jindul (cuiva, a ceva sau de ceva) A-i fi dor de cineva sau ceva. 72 vt (Îae) A fi dornic de ceva. 73 vt (Pop; îe) A ~ frică (de cineva) A-i fi frică de cineva. 74 vt A ~ lipsa A nu avea în cantitate suficientă. 75 vt (Îae) A simți lipsa. 76 vi (D. ființe, de obicei urmat de determinări introduse prin pp „la”) A rezista la foame, durere, eforturi fizice etc. 77 vi A supraviețui în condiții foarte grele. 78 vt (C.i. diverse feluri de munci, activități, servicii) A desfășura sistematic, în mod corespunzător, prin efort propriu (în etape succesive și pe un plan larg) Si: a presta, a săvârși. 79 vt (Îe) A ~ ceva (până) la capăt sau (rar cap) sau (până) la (bun) sfârșit A îndeplini (în bune condiții) Si: a desăvârși. 80 vt (Pop; c.i. sarcina) A menține în stare normală până la termen. 81 vt (C.i. abstracte; cu determinări ca „mai departe”) A continua, o dată ce a fost început. 82 vt (C.i. linii) A însemna pe o suprafață Si: a desena, a trasa, a trage. 83 vt (Înv) A construi (2). 84 vt A se ocupa insistent (sau exclusiv) de... Si: a nu se lăsa de..., a se ține de... 85 vt (Înv) A purta. 86 vt (C.i. conversații, corespondență etc.) A purta (împreună) cu altul sau cu alții ori între ei Si: a întreține. 87 vr (D. ființe, de obicei cu determinări locale, mai rar finale) A se pune în mișcare pentru a ajunge undeva. 88 vr A părăsi pe cineva sau ceva spre a se îndrepta în altă parte Si: a porni, a pleca. 89 vr A pleca din apropierea cuiva sau a ceva Si: a se îndepărta, a se retrage. 90 vr (Pop; îs) (Euf; îe) Ducă-se pe pustii (sau, reg, în bolovani, în dubală, în tine) Dracul. 91 vr (Mpp; euf; îe) Ducă-se pe pustii (sau reg, în pietre, în bolovani) Epilepsie. 92 vr (Pop; îlv) A se ~ după... A se mărita. 93 vr (Îlv) A se ~ cu gândul (sau, înv, cu gând) A se gândi. 94 vr (Îe) Du-te-ncolo! Pleacă! 95 vt (Îae) Lasă-mă în pace! 96 vr (Îae) Exprimă neîncrederea față de spusele cuiva. 97 vr (Îe) A se ~ în lume A pleca departe, fără să se știe unde. 98 vr (Îe) A se ~ cu Dumnezeu (sau, în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) A merge unde vrea, unde poate, oriunde. 99 vr (Îe) A se ~ (fiecare) în (sau la) treaba lui (ori a sa etc.) A-și relua treburile obișnuite. 100 vr (Îae) A-și vedea de treburile sale. 101 vr (Cu determinări ca „la vale”, „în jos” etc.) A se deplasa în jos pe o pantă, pe un loc înclinat Si: a coborî (3-4). 102 vr (Cu determinări locale care indică un spațiu închis) A intra. 103 vr A se afunda (1-4). 104 vr (D. ochi) A intra în orbite. 105 vr (D. nave; cu determinări ca „la fund”) A dispărea sub nivelul apei (în urma unei avarii) Si: a se scufunda. 106 vr (Adesea cu compliniri introduse prin pp „asupra”, „peste”) A se năpusti. 107 vr (Cu determinări ca „sus”, „la deal” etc.) A urca. 108 vt (Urmat de determinări locale sau finale) A merge spre o anumită țintă sau cu un anumit scop. 109 vr (Cu determinări nume de ființă sau cu echivalente ale acestora, introduse, de obicei, prin pp „cu”, „după”) A acompania. 110 vr A vizita pe cineva. 111 vr A frecventa (2). 112 vr A se stabili într-un loc. 113 vr (Îvp; adesea cu determinări ca „îndărăt”, „înapoi”) A se înapoia. 114 vr A se întoarce acasă. 115 vr (Cu determinări ca „afară”, „pe afară”) A ieși. 116 vr A frecventa cursurile unei instituții de învățământ. 117 vr (Pop; cu determinări ca „cătană”, „la cătănie”) A se înrola. 118 vr A merge la război. 119 vr (D. știri, zvonuri) A se răspândi în toate părțile Si: a se propaga. 120 vr (Îe) A (i) se ~ (cuiva) pomina (sau faima, vestea, pop buhul, înv, minune) A ajunge să fie cunoscut de toți. 121 vt (C.i. idei, doctrine, învățături) A populariza. 122 vr (D. bunuri spirituale) A se transmite din generație în generație. 123 vr (D. ființe) A se deplasa. 124 vr (Îe) Du-te-vino Forfotă. 125 vr (Îae) Fie! 126 vr (Cu determinări ca „înainte”) A preceda în spațiu. 127 vr (Adesea urmat de determinări ca „peste cap”, „de-a rostogolul”, „de-a tăvălugul”) A aluneca (1) (pe un plan înclinat), rotindu-se în jurul lui Si: a se rostogoli. 128 vr (Reg; d. oase, încheieturi) A se luxa. 129 vr A colinda din loc în loc. 130 vr A călători. 131 vr (D. unități de timp) A trece. 132 vr (Euf; d. oameni; adesea cu determinări ca „în cer”, „de pe pământ”, „de pe lume” etc.) A muri. 133 vr A dispărea. 134 vr A se pierde. 135 vr A se termina. 136 vr (D. zăpadă, gheață) A se topi. 137 vr (D. bunuri materiale) A se epuiza (1). 138 vr (D. sume de bani) A se cheltui (1). 139 vr (Fam; d. oameni) A o păți. 140 vr (Fam; d. acțiuni) A eșua. 141 vr (Îe) A se lăsa dus (de gânduri, de visare) A se lăsa copleșit de gânduri, de visare. 142 vr A-și petrece viața. 143 vr (Îe) A se ~ drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) A merge repede undeva. 144 vr (Îe) A se tot ~ A merge fără încetare. 145 vi A rezista la... corectat(ă)

VENI, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire.