drumeț, ~eață [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / Pl: ~i, ~ețe^[1] / E: drum + -eț] 1-2 smf, a (Persoană) care călătorește (mai ales pe jos) Si: călător, (îvp) drumaș (1-2). 3 sm (Nob; îs) ~ de munte Alpinist. 4 sma (Ent; reg) Libelulă (Libellula virgo sau Coloptenyx virgo). 5 a (Pop; spc) Care își exercită meseria deplasându-se dintr-un loc în altul Si: ambulant. 6 a Care umblă (mult) fără țintă Si: hoinar, vagabond. 7 a (Fig; rar) Care este de scurtă durată Si: efemer trecător, vremelnic. corectat(ă)

drumeție sf [At: IORDAN, L.R.A. 177 / Pl: ~ii / E: drumeț + -ie] Călătorie (efectuată de obicei pe jos și în scop turistic) Si: excursie, turism.

DRUMEȚ sm., DRUMEAȚĂ (pl. -ețe) sf. Care călătorește pe jos, călător, călătoare: trecu pe lîngă un diavol șchiop carele ținea calea drumeților (ISP.) ; a dat drumeței un corn de prescure și un păhăruț de vin (CRG.) [drum].

DRUMEȚ, -EAȚĂ, drumeți, -e, s. m. și f. Persoană care călătorește mai ales pe jos; călător. Drumețul purta o haină verde și zdrențuită... o pălărie roșită de ploaie, bocanci sparți. C. PETRESCU, S. 170. El era drumeț sărman, Muncitor cu sapa. TOPÎRCEANU, B. 9. Încet-încet, pe-nserate, s-au împuținat drumeții. CARAGIALE, P. 52. I se deschide poarta și drumeața intră înlăuntru. CREANGĂ, P. 90. ◊ (Adjectival, poetic) Hei, voi ape drumețe... Ați zărit cum crescură, în avînt nezărit, Rînduirile nouă pe-ale voastre vechi maluri! DEȘLIU, G. 55. Dulcea mireasmă prin noapte drumeață, Nu-i miros de floare, nici vrajă, ci-i dorul. ANGHEL, P. 29.

DRUMEȚ ~i m. Persoană care călătorește pe drum (fără mijloace de transport). /drum + suf. ~eț

DRUMEȚIE f. Călătorie făcută pe jos. [Art. drumeția; G.-D. drumeției; Sil. -ți-e] /drumeț + suf. ~ie

drumeț a. și m. care e pe drumuri, călător.

druméț, -eáță s., pl. f. ețe. Călător. Trecător.

drumeț s. m., pl. drumeți

drumeție s. f., art. drumeția, g.-d. art. drumeției; pl. drumeții, art. drumețiile (desp. -ți-i-)

drumeț s. m., pl. drumeți

drumeție s. f., art. drumeția, g.-d. art. drumeției; pl. drumeții, art. drumețiile

drumeț s. m., pl. drumeți

drumeție s. f., art. drumeția, g.-d. art. drumeției; pl. drumeții, art. drumețiile

drumeț, drumeți s. m. (glum.) picior de porc vândut în măcelării în anii regimului comunist.

DRUMEȚ s. v. călător.

DRUMEȚIE s. 1. v. excursie. 2. v. turism.

DRUMEȚ s. călător, (reg.) drumaș, (Transilv.) drumar, drumătoriu, (înv.) strainic. (Un ~ obosit de cale.)

DRUMEȚIE s. 1. excursie. 2. turism.