DRUMEȚ, -EAȚĂ, drumeți, -e, s. m. și f. Persoană care călătorește mai ales pe jos; călător. Drumețul purta o haină verde și zdrențuită... o pălărie roșită de ploaie, bocanci sparți. C. PETRESCU, S. 170. El era drumeț sărman, Muncitor cu sapa. TOPÎRCEANU, B. 9. Încet-încet, pe-nserate, s-au împuținat drumeții. CARAGIALE, P. 52. I se deschide poarta și drumeața intră înlăuntru. CREANGĂ, P. 90. ◊ (Adjectival, poetic) Hei, voi ape drumețe... Ați zărit cum crescură, în avînt nezărit, Rînduirile nouă pe-ale voastre vechi maluri! DEȘLIU, G. 55. Dulcea mireasmă prin noapte drumeață, Nu-i miros de floare, nici vrajă, ci-i dorul. ANGHEL, P. 29.