droga vtr [At: DA ms / Pzi: ~ghez / E: fr droguer] 1-2 A administra sau a lua stupefiante. 3-4 (Fam; adesea irn) A administra sau a lua medicamente în mod inutil sau excesiv.

DROGA vb. I. tr., refl. A (se) îndopa cu droguri, cu medicamente. [< fr. droguer, it. drogare].

DROGA vb. tr., refl. a(-și) administra droguri, medicamente. (< fr. droguer)

A DROGA ~ghez tranz. A administra droguri (unui bolnav). /<fr. droguer

drog² sn [At: STANCU, C. 60 / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Vale.

drog¹ sn [At: N. A. BOGDAN, C. M. 288 / V: (îvr) ~ă sf / Pl: ~uri / E: fr drogue] 1 Nume generic pentru substanțe de origine vegetală, animală sau sintetică, folosite în farmacie. 2 (Pex) Medicament. 3 Substanță psihotropă al cărei consum poate duce la toxicomanie Si: stupefiant. 4 (Fig) Lucru de care nu ne mai putem dispensa.

drogă sf vz drog¹

DROG, droguri, s. n. (Mai ales la pl.) Nume generic dat substanțelor naturale sau preparate, de origine vegetală sau animală, care se întrebuințează la prepararea produselor farmaceutice.

DROG s.n. Substanță folosită la prepararea produselor farmaceutice. ♦ (Adesea peior.) Medicament. [< fr. drogue, cf. it. droga].

DROG s. n. 1. substanță toxică medicamentoasă folosită la prepararea produselor farmaceutice. 2. stupefiant. (< fr. drogue)

drog s. n. (chim.) Stupefiant ◊ „Toate drumurile duc la Roma, chiar și acela al drogurilor.” Sc. 1 V 74 p. 4. ◊ „În Canada, muște din specia drosophila urmează să fie folosite pe aeroporturi pentru a depista arme încărcate cu explozibil și droguri. În acest fel vameșii vor să aplice în practică cercetările geneticianului japonez T.N. care a reușit să obțină muște din specia amintită, extrem de sensibile la mirosurile emanate de asemenea obiecte.” Sc. 17 VII 77 p. 4; v. și Interpol, speed (din fr. drogue; DMN 1965; DN, DN3 – alte sensuri, DEX)

DROG ~uri n. mai ales la pl. Substanță folosită la prepararea unor medicamente sau ca stupefiant. /<fr. drogue

drog n. numele tuturor substanțelor întrebuințate de farmaciști, chimiști, boiangii (= fr. drogue).

2) *drog n., pl. urĭ (fr. drogue, d. ol. droog, germ. trocken, uscat; it. sp. droga). Substanță chimică, farmaceŭtică orĭ de văpsitorie.

droga (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. droghez, 3 droghează; conj. prez. 1 sg. să droghez, 3 să drogheze

droga (a ~) vb., ind. prez. 3 droghează

droga vb., ind. prez. 1 sg. droghez, 3 sg. și pl. droghează

drog s. n., pl. droguri

drog s. n., pl. droguri

drog s. n., pl. droguri

drog (droguri), s. n. – Stupefiant. Fr. drogue. – Der. drogherie, s. f., din fr. droguerie; droghist, s. m., din fr. droguiste; droga, vb. (a administra droguri).

A SE DROGA a cânta la armonică, a se ciuperca, a se face linie, a se fixa, a se pastila, a se prăji, a sniffui, a trage un cui, a se tripa, a se vărzui.

AFLAT SUB INFLUENȚA DROGURILOR futut, hait, luat, prăjit, rupt, shot, tripat, varză.

DROG s. v. stupefiant.

DROG s. stupefiant. (Trafic de ~uri.)