DOXĂ s. f. (Fam.) Minte, pricepere, deșteptăciune. – Din ngr. dóxa.

doxă sf [At: ALEXI, W. / S și: docsă / V: docsie, doftă / Pl: ~e / E: ngr δόξα] 1 (Fam) Minte (3). 2 (Îla) De doftă De bună calitate. 3 (Îe) A fi cu ~ la cap (sau a avea ~ la cap) A fi înțelept. 4 (Ccr) Cap.

DOXĂ s. f. sg. (Fam.) Minte, pricepere, deșteptăciune. – Din ngr. dóxa.

DOXĂ s. f. sg. (Familiar) Minte, pricepere. Te-am luat repede și cu doxă și-ți pare rău că mi-ai mărturisit adevărul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 301. ◊ Expr. A avea (sau a fi cu) doxă la cap = a fi deștept, priceput. Pentru cine nu-l știe, domnu Arsene îi o făptură de om pe dos; da nu-i așa, că doar are doxă la cap și-i cu tîlc la vorbă. HOGAȘ, M. N. 230.

doxă f. fam. minte, pricepere: fără doxă la cap ISP. [Origină necunoscută].

dóxă f., pl. e (ngr. dóxa, părere. V. doftă, paradox). Fam. Minte, pricepere, glagorie: n’aĭ și tu atîta doxă?

docsie sf vz doxă

doftă sf vz doxă

DOCSĂ, DOCSIE F sf. Minte, pricepere: om cu destulă docsă la cap (ISP.); nu era om cu docsie la cap (FLOR.) [ngr. δόξα].

dóftă f., pl. inuz. e (ngr. doxá, glorie, stimă. V. doxă). Munt. Fam. De doftă, de ispravă, demn de stimă: de ce n’aĭ ales un logodnic maĭ de doftă? (Iov. 148).

doxă (fam.) s. f., g.-d. art. doxei

doxă (fam.) s. f., g.-d. art. doxei

doxă s. f.

doxă (-xe), s. f. – Prudență, înțelepciune, minte. – Var. doxie, docsă, docsie. Mr. dhoxă. Ngr. δόξα „glorie, considerație” (Tiktin; Gáldi 175). Este destul de popular; se folosește cu forma doftă, s. f. (Munt., reputație). – Der. doxologie, s. f. (te deum), din gr. δοξολογία (sec. XVIII, cf. Gáldi 175); doxastar, s. n. (carte care conține doxologiile), din ngr. δοξασταριον; doxastih, s. n. (motet care însoțește doxologia), din ngr. δοξαστιχόν.

a avea doxă expr. a fi inteligent

DOXĂ s. v. deșteptăciune, intelect, inteligență, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit.

doxă s. v. DEȘTEPTĂCIUNE. INTELECT. INTELIGENȚĂ. JUDECATĂ. MINTE. PRICEPERE. RAȚIUNE. SPIRIT.