DOXĂ s. f. sg. (Familiar) Minte, pricepere. Te-am luat repede și cu doxă și-ți pare rău că mi-ai mărturisit adevărul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 301. ◊ Expr. A avea (sau a fi cu) doxă la cap = a fi deștept, priceput. Pentru cine nu-l știe, domnu Arsene îi o făptură de om pe dos; da nu-i așa, că doar are doxă la cap și-i cu tîlc la vorbă. HOGAȘ, M. N. 230.