24 de definiții pentru domnie (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

domníe sf [At: PSALT. HUR., cf PSALT. 34/20 / Pl: ~íi / E: domn + -ie] 1 (Lpl; înv; în textele religioase) Cete de îngeri. 2 (Îvr) Slavă. 3 Autoritate politică și juridică a domnului (2). 4 Demnitatea de domn (2). 5 Timpul cât un domn (2) se afla la conducerea țării. 6 (Înv) Regiune sau populație stăpânită de un domn (2). 7 Guvernare. 8 (Îvp; șîs scaun de ~) Reședință domnească. 9 (Înv; îlv) A fi în ~ A domni (1). 10 (Înv) Tezaur domnesc. 11 (Îvp) Persoana domnitorului. 12 (Cu valoare de pronume al majestății; îf Domnia ta) Măria-ta. 13 (Înv) Familie domnitoare. 14 (Înv; îlav) Pe ~ (sau ~ii) Ca un boier. 15 (Înv) Drept de proprietate. 16 (Înv) Dregătorie. 17 (Reg; prt) Râie. 18 Dominare. 19 (Formează locuțiuni pronominale cu valoare de pronume de reverență) Domnia ta.

DOMNÍE, domnii, s. f. 1. Autoritatea politică și juridică a domnului (3); demnitatea de domn. ♦ Timpul cât un domn (3) se află la conducerea țării. ♦ Regiune sau populație stăpânită de un domn (3). 2. Dominație, stăpânire, putere. 3. (Înv.; formează locuțiuni pronominale cu valoare de pronume de reverență) Vom face cum vei hotărî Domnia Ta. ♦ (Cu valoare de pronume al maiestății) Măria Ta. – Domn + suf. -ie.

DOMNÍE, domnii, s. f. 1. Autoritatea politică și juridică a domnului (3); demnitatea de domn. ♦ Timpul cât un domn (3) se află la conducerea țării. ♦ Regiune sau populație stăpânită de un domn (3). 2. Dominație, stăpânire, putere. 3. (Înv.; formează locuțiuni pronominale cu valoare de pronume de reverență) Vom face cum vei hotărî domnia-ta. ♦ (Cu valoare de pronume al maiestății) Măria-ta. – Domn + suf. -ie.

DOMNÍE, domnii, s. f. 1. Autoritatea politică și juridică a domnului (3), stăpînire exercitată de un domn; (mai rar) demnitatea de domn. Cei care au scăpat... au chemat de la ținutul Cîrligăturii și de la scaunul domniei ajutor. SADOVEANU, Z. C. 12. În principele Azo e totul pămîntesc, Astfel precum în lume îi este și domnia ! MACEDONSKI, O. I 248. Toți... îndemnară pe Mihai ca să țină domnia acestii țări. BĂLCESCU, O. II 270. ♦ Timpul cît stăpînește sau a stăpînit un domn; guvernare. Erau totuși în juru-i oameni care-i dovediseră credință în două domnii. SADOVEANU, Z. C. 88. Trăiesc sub domnia lui Alexandru-vodă. EMINESCU, N. 49. ♦ (Rar) Regiune (ținut, țară, împărăție) stăpînită de un domn. De-ar fi mulți ca dînsul în domnia mea, puțină lipsă ar duce țara la nevoi. CREANGĂ, A. 20. 2. Dominație, stăpînire, putere. Boierii de după 1821... au cerut să plece fanarioții, ca să ia ei domnia. IBRĂILEANU, SP. CR. 75. ◊ Fig. Departe în stînga, dincolo de sihlă, nu mai viețuiește om. Acolo au domnia lor fiarele. SADOVEANU, N. P. 164. Ce frumoasă, ce măreață va fi ziua biruinței, Ziua cînd stăpînă fi-va pe pămînt domnia minții. BELDICEANU, P. 125. 3. (Urmat de un adjectiv posesiv de pers. 2 și 3 sg. sau pl., formează locuțiuni pronominale învechite – domnia-ta, domnia-lui, domnia-sa, domnia-voastră, domnia-lor, - cu valoare de pronume de reverență. V. dumneata, dumnealui, dumneasa, dumneavoastră, dumnealor) Cumpăniți domniile-voastre cum poate fi plătită asemenea faptă. SADOVEANU, Z. C. 162. Toată lighioana, măcar și cea mai proastă, Cîine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră. ALEXANDRESCU, P. 67. ♦ (Popular și arhaizant; urmat de adjectivul posesiv de pers. 1 sg., are valoare de pronume al maiestății, întrebuințat de domnitor cînd vorbește despre sine) Dumnezeu a binecuvîntat cu de toate pe domnia-mea. SADOVEANU, D. P. 8. Spune tu domniei-mele: Mulți creștini ai omorît Cît în țară ai hoțit ? ALECSANDRI, P. P. 89.

domníe s. f., art. domnía, g.-d. art. domníei; pl. domníi, art. domníile

domníe s. f., art. domnía, g.-d. art. domníei; pl. domníi, art. domníile (sil. -ni-i-)

DOMNÍE s. 1. (IST.) cârmuire, conducere, diriguire, guvernare, stăpânire, (înv. și pop.) oblăduire, (înv.) chiverniseală, chivernisire, ocârmuire, purtare, purtat, stăpânie, vlădicie, (fig.) cârmă. (~ țării în vremea lui Mihai Viteazul.) 2. (IST.) (fig.) coroană, scaun, sceptru, tron. (Și-a pierdut ~ în anul...) 3. v. dominație. 4. v. mărie.

DOMNÍE ~i f. 1) Funcția de domn; conducere a țării de un domn. A veni la ~.A(-i) lua (cuiva) ~a a lipsi pe cineva de funcția de domn. 2) Exercitare a acestei funcții. 3) art. (în componența locuțiunilor pronominale de reverență) Domnia-ta, domnia-lui, domnia-sa, domnia-voastră, domnia-lor. [Art. domnia; G.-D. domniei; Sil. -ni-ei] /domn + suf. ~ie

domnie f. 1. demnitate sau putere de Domn; 2. dominațiune, stăpânire: sub domnia lui; 3. timpul cât domnește: domnia lui Ștefan e lungă și glorioasă; 4. formulă de politeță: Domnia-ta, Domnia-lui, Domnia-voastră, Domnia-lor, prescurtate în Dumniata, Dumnialui, Dumniavoastră, Dumnialor.

domníe f. Calitatea de domn: a pune mîna pe domnie. Dominațiune, stăpînire: domnia legilor. Timpu cît domneștĭ: domnia lui Carol I a trecut de 48 de anĭ. Palatu domnuluĭ: boĭeriĭ s’aŭ dus la domnie. Domnia ta, prescurtat în dumneata, dumneta apoĭ (fam.) matá și domnia voastră, dumneavoastră, dumnevoastră, formule de politeță. Îld. tu, voĭ.

!Domnía Ei loc. pr., g.-d. Domníei Ei; pl. Domníile Lor

!Domnía Lui loc. pr., g.-d. Domníei Lui; pl. Domníile Lor

!Domnía Sa loc. pr., g.-d. Domníei Sále; pl. Domníile Lor

!Domnía Ta loc. pr., g.-d. Domníei Tále

!Domnía Voástră loc. pr., g.-d. Domníei Voástre

!Domniíle Voástre loc. pr.

Domnía ei s. f. art. + pr., g.-d. Domníei ei; abr. D-ei

Domnía lui s. f. art. + pr., g.-d. Domníei lui; abr. D-lui

Domnía sa s. f. art. + adj., abr. D-sa, g.-d. Domníei sale, abr. D-sale

Domnía ta s. f. art. + adj., abr. D-ta, g.-d. Domníei tale, abr. D-tale

Intrare: domnie
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular domnie domnia
plural domnii domniile
genitiv-dativ singular domnii domniei
plural domnii domniilor
vocativ singular
plural