2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DOMINÁNTĂ, dominante, s. f. (Muz.; obișnuit la sg.) A cincea notă din gama diatonică, care împreună cu tonica (adică prima treaptă) formează o cvintă perfectă.

DOMINÁNTĂ s.f. 1. (Muz.) Treapta a cincea a oricărei game diatonice. 2. Parte, trăsătură caracteristică, fundamentală. ♦ Nuanță coloristică sau culoare în exces într-o imagine cinematografică, un diapozitiv sau o fotografie în culori. 3. Focar de excitație puternică, precumpănitor la un moment dat, în activitatea nervoasă superioară. 4. (Genet.) Capacitate a unei gene de a se manifesta. [< it. dominante].

DOMINÁNTĂ ~e f. 1) Parte care domină; element caracteristic. 2) muz. Sunet care domină în modul major sau în cel minor; treapta a cincea a gamei diatonice. 3) Acord major plasat pe treapta a cincea a gamei diatonice. /<fr. dominant

DOMINÁNT, -Ă, dominanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care domină. ♦ (Despre însușiri, factori, trăsături etc.) Predominant, specific, caracteristic. 2. S. f. Trăsătură caracteristică a unei lucrări, a unui proces etc. 3. S. f. (Muz.) Treapta a cincea a modului major și a modului minor; acord compus pe această treaptă. – Din fr. dominant.

DOMINÁNT, -Ă, dominanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care domină. ♦ (Despre însușiri, factori, trăsături etc.) Predominant, specific, caracteristic. 2. S. f. Trăsătură caracteristică a unei lucrări, a unui proces etc. 3. S. f. (Muz.) Treapta a cincea a modului major și a modului minor; acord compus pe această treaptă. – Din fr. dominant.

dominánt, ~ă [At: BUL. COM. IST. V 61 / Pl: ~anți, ~e / E: fr dominant] 1 a Care domină (1-7). 2 a (D. însușiri, factori, trăsături) Predominant. 3 a (D. însușiri, factori, trăsături) Specific. 4 sf Trăsătură caracteristică principală a unei lucrări, a unui proces etc. 5 sf (Muz) Treapta a cincea a modurilor major și minor. 6 sf Acord compus pe dominantă (5).

DOMINÁNT, -Ă, dominanți, -te, adj. Care domină; preponderent. [Podarii sînt] figurile pitorești, iar uneori marile, dominantele figuri ale ținutului. BOGZA, C. O. 292. ♦ Specific, caracteristic. Trăsăturile dominante ale artei clasice. Nota dominantă a unui scriitor.

DOMINÁNT, -Ă adj. Care domină; preponderent. ♦ Specific, caracteristic. [Cf. fr. dominant].

DOMINÁNT, -Ă I. adj. care domină; preponderent. ◊ specific, caracteristic; dominator. II. s. f. 1. parte, trăsătură caracteristică, fundamentală. ◊ nuanță coloristică sau culoare în exces într-o imagine cinematografică, un diapozitiv sau o fotografie în culori. 2. (muz.) treapta a cincea a unei game diatomice; acord pe această treaptă. 3. focar de excitație puternică, precumpănitor la un moment dat, în activitatea nervoasă superioară. 4. (biol.; despre un taxon) cu cel mai mare număr de indivizi dintr-o fito- sau zoocenoză. (< fr. dominant)

DOMINÁNT ~tă (~ți, ~te) Care domină ceva sau pe cineva. /<fr. dominant

dominant a. 1. care domină, care covârșește: pasiune dominantă; 2. ce aparține Statului: religiune dominantă.

* dominánt, -ă adj. (lat. dominans, -ántis). Care domină, domnitor: religiune dominantă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dominántă s. f., g.-d. art. dominántei; pl. dominánte

dominánt adj. m., pl. dominánți; f. dominántă, pl. dominánte

dominánt adj. m., pl. dominánți; f. sg. dominántă, pl. dominánte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DOMINÁNT adj. 1. v. stăpânitor. 2. v. predominant. 3. v. caracteristic.

DOMINANT adj. 1. stăpînitor. (Clasele ~; puterea ~.) 2. precumpănitor, predominant, preponderent, (rar) predominator, (înv.) predomnitor. (Element ~ asupra altor elemente.) 3. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, particular, propriu, specific, tipic, (înv.) însușit. (Notă, trăsătură ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

dominantă (< lat. dominare „a stăpâni”), treapta* a cincea a unei game* diatonice* în cadrul armoniei (III, 1) funcționale și acordul* clădit pe această treaptă. Este cea mai importantă funcție* alături de aceea a tonicii*. Împreună cu acordul (funcția) de subdominantă*, determină tonalitatea (2). Acordul de d. are un înalt grad de atractivitate deoarece terța* acestuia este sensibila* tonalității: acordul de septimă de d. conține și disonanța* de septimă* care se comportă ca o sensibilă contrară, coborâtoare, față de sensibila ascendentă a treptei a VII-a. D. a înlocuit noțiunile mai vechi ale modurilor (I, 3) medievale: repercussa (1) și confinalis*, investindu-le tocmai cu aceste virtuți funcționale pe care armonia le presupune. Abrev. în cifraj*: D.

Intrare: dominantă
dominantă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dominantă
  • dominanta
plural
  • dominante
  • dominantele
genitiv-dativ singular
  • dominante
  • dominantei
plural
  • dominante
  • dominantelor
vocativ singular
plural
Intrare: dominant
dominant adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dominant
  • dominantul
  • dominantu‑
  • dominantă
  • dominanta
plural
  • dominanți
  • dominanții
  • dominante
  • dominantele
genitiv-dativ singular
  • dominant
  • dominantului
  • dominante
  • dominantei
plural
  • dominanți
  • dominanților
  • dominante
  • dominantelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dominantă

  • 1. Trăsătură caracteristică a unei lucrări, a unui proces etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. Nuanță coloristică sau culoare în exces într-o imagine cinematografică, un diapozitiv sau o fotografie în culori.
      surse: DN
  • 2. muzică Treapta a cincea a modului major și a modului minor; acord compus pe această treaptă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 3. Focar de excitație puternică, precumpănitor la un moment dat, în activitatea nervoasă superioară.
    surse: DN
  • 4. genetică Capacitate a unei gene de a se manifesta.
    surse: DN
  • 5. biologie (Despre un taxon) Cu cel mai mare număr de indivizi dintr-o fito- sau zoocenoză.
    surse: MDN '00

etimologie:

dominant

etimologie: