dominantă (< lat. dominare „a stăpâni”), treapta* a cincea a unei game* diatonice* în cadrul armoniei (III, 1) funcționale și acordul* clădit pe această treaptă. Este cea mai importantă funcție* alături de aceea a tonicii*. Împreună cu acordul (funcția) de subdominantă*, determină tonalitatea (2). Acordul de d. are un înalt grad de atractivitate deoarece terța* acestuia este sensibila* tonalității: acordul de septimă de d. conține și disonanța* de septimă* care se comportă ca o sensibilă contrară, coborâtoare, față de sensibila ascendentă a treptei a VII-a. D. a înlocuit noțiunile mai vechi ale modurilor (I, 3) medievale: repercussa (1) și confinalis*, investindu-le tocmai cu aceste virtuți funcționale pe care armonia le presupune. Abrev. în cifraj*: D.