2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DOLÍNĂ, doline, s. f. Formă negativă de relief carstic cu aspect de pâlnie, formată prin dizolvarea la suprafață a unor roci solubile. – Din sb. dolina. Cf. fr. doline.

dolínă1 sf [At: CONV. LIT. LIV, 363 / Pl: ~ne / E: srb dolina cf fr doline] 1 Formă de relief depresionar, cu aspect de farfurie sau de pâlnie, de natură carstică. 2 (Reg) Loc întins, drept. 3 (Reg) Jgheab. 4 (Ban) Luncă verde.

DOLÍNĂ, doline, s. f. Depresiune în formă de pâlnie, formată prin dizolvarea la suprafață a unor roci solubile. – Din scr. dolina. Cf. fr. doline.

DOLÍNĂ, doline, s. f. Depresiune în formă de pîlnie, în terenuri cu roci solubile. V. ponor.

DOLÍNĂ s. f. relief carstic, cu aspect de pâlnie, format prin dizolvarea la suprafață a unor roci solubile. (< fr. doline)

DOLÍNĂ ~e f. Adâncitură de teren cu aspect de pâlnie, rezultată din dizolvarea rocilor solubile de la suprafață. /<sb. dolina

dolină f. (ca termen geografic) scobitură a terenului în formă de pâlnie. [Slav. DOLINA, vale].

* dolínă f., pl. e (germ. doline, d. sîrb. nsl. dolina, bg. rus. dolina, vale. V. dolie 1). Geogr. Adîncătură de firma uneĭ pîlniĭ în stîncile calcaroase (ca’n Corso și’n podișu Mehedințuluĭ. – Ca cuv. pop. în Ban. dólină (pl. ĭ). vălcea, vine din sb. V. ponor.

DÓINĂ, doine, s. f. Specie a liricii populare și a folclorului muzical românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., preluată și de poezia cultă. – Et. nec.

dóină sf [At: ASACHI, P. 75/13 / V: (îvr) dolí~, (reg) dái~ / Pl: ~ne / E: nct] 1 Poezie lirică specifică folclorului românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de dragoste, de revoltă etc., fiind însoțită de obicei de o melodie adecvată. 2 Specie muzicală a creației folclorice românești, având caracteristicile doinei (1).

DÓINĂ, doine, s. f. Poezie lirică specifică folclorului românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., fiind însoțită, de obicei, de o melodie adecvată; specie muzicală a creației folclorice românești, având caracteristicile de mai sus. – Et. nec.

DÓINĂ, doine, s. f. Cîntec elegiac tipic pentru lirica noastră populară, exprimînd un sentiment de dor, de jale, de dragoste etc. Privighitori din alte țări Vin doina să ne-asculte. GOGA, P. 12. Noi toți sîntem așa de tineri, Că am putea să-ți fim nepoți... Dar cînd ne zici bătrîna doină, Ești cel mai tînăr dintre toți. IOSIF, V. 48. Ne cînta din fluier doina, care te umple de fiori. CREANGĂ, A. 82. Frunza-n codru cît învie Doina cînt de voinicie; Cade frunza gios în vale, Eu cînt doina cea de jale; Doina zic, doina suspin, Tot cu doina mă mai țin; Doina cînt, doina șoptesc, Tot cu doina viețuiesc. ALECSANDRI, P. P. 224. Cine-a scornit doina, Arsă i-o fost inima, Ca și mie acuma. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 211. ◊ (Articulat, ca refren în poezia populară) Ș-apoi doina și doina, Cîntă cucul săleacul (= săracul) De usucă meleagul. ȘEZ. I 50. Ș-apoi doina și doina, Ș-apoi frunză ș-un alun, O plecat badea la drum. ib. 78. ◊ (Metaforic) Împrejur, ulmii cîntau o doină duioasă. MACEDONSKI, O. III 69. Și-ntinsele păduri În cor își cîntă doina, cu zeci de mii de guri. COȘBUC, P. I 258. Zboară, cîntînd ale lor doine, lungi șire de cocori. ODOBESCU, S. III 17. ◊ (Personificat) Copilo, tu ești gata De-a pururea să plîngi! Și cînd ești tristă, Doino, Tu inima ne-o frîngi. COȘBUC, P. I 214. Doină! Doiniță! Zînă plăviță, Vino cu noi. NEGRUZZI, S. II 23. ◊ Expr. Doina știe, doina cîntă = a spune, invariabil, același lucru. Știi ce, domnule Scripicescu?... am venit...Să-mi cei chiria? Tot aceea și iar aceea: Doina știe, doina cîntă. NEGRUZZI, S. I 302. – Pronunțat: doi-. – Variantă: dáină (ISAC, O. 32) dắină (BIBICESCU, P. P. 3) s. f.

DÓINĂ ~e f. Cântec popular liric care exprimă diferite sentimente (de dor, jale, dragoste etc.). [Sil. doi-nă] /Orig. nec.

doină f. cântec de iubire, de jale și de dor; cuvintele-i pasionate se cântă pe melodii tânguioase, începând totdeauna cu «frunză verde de,..», planta având un raport simbolic cu starea sufletească a cântărețului: visând cu doina tristă a voinicului de munte EM. [Și daină în Tr., Maramureș, cu valoarea unei interjecțiuni în cântecele locale («cine a zis dintâi daina, arsă i-a fost inima!» variantă: «cine o zis dăinu-dăina»), care poate fi punctul de plecare: numele doinei s’ar trage, în acest caz, dintr’o exclamațiune de duioșie (ceeace ar explica dela sine existența sinonimului litfan daină)].

dóĭnă și (Maram.) dáĭnă f., pl. e (poate din mgerm. dôn, tôn, ton, răsunet, cîntec, ngerm. bav. dôn, cîntec, sas. doene, ol. deun, cîntec, d. lat. tŏnus, vgr. tónus, ton; nsl. dôn, răsunet, litv. dainá, doĭnă; ung. dana și dal, cîntec [Bern, 1, 211; Papahagi, VR. 1912, 4, 87]. Cp. și cu rus. dóĭnĕa, lăptărie, doitĭ, dáivatĭ, a mulge.V. doniță). Poezie poporală elegiacă românească. Melodie după care se cîntă aceasta (E celebră doĭna luĭ Al. și a luĭ Em.). – În Maram. e și refrenu duĭnu. V. horă, lăută, tril.

arată toate definițiile

Intrare: dolină
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • doli
  • dolina
plural
  • doline
  • dolinele
genitiv-dativ singular
  • doline
  • dolinei
plural
  • doline
  • dolinelor
vocativ singular
plural
Intrare: doină
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • doină
  • doina
plural
  • doine
  • doinele
genitiv-dativ singular
  • doine
  • doinei
plural
  • doine
  • doinelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • doli
  • dolina
plural
  • doline
  • dolinele
genitiv-dativ singular
  • doline
  • dolinei
plural
  • doline
  • dolinelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • daină
  • daina
plural
  • daine
  • dainele
genitiv-dativ singular
  • daine
  • dainei
plural
  • daine
  • dainelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dăină
  • dăina
plural
  • dăine
  • dăinele
genitiv-dativ singular
  • dăine
  • dăinei
plural
  • dăine
  • dăinelor
vocativ singular
plural

dolină

  • 1. Formă negativă de relief carstic cu aspect de pâlnie, formată prin dizolvarea la suprafață a unor roci solubile.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie:

doină dolină daină dăină

  • 1. Specie a liricii populare și a folclorului muzical românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., preluată și de poezia cultă.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: horă (dans) diminutive: doiniță attach_file 12 exemple
    exemple
    • Privighitori din alte țări Vin doina să ne-asculte. GOGA, P. 12.
      surse: DLRLC
    • Noi toți sîntem așa de tineri, Că am putea să-ți fim nepoți... Dar cînd ne zici bătrîna doină, Ești cel mai tînăr dintre toți. IOSIF, V. 48.
      surse: DLRLC
    • Ne cînta din fluier doina, care te umple de fiori. CREANGĂ, A. 82.
      surse: DLRLC
    • Frunza-n codru cît învie Doina cînt de voinicie; Cade frunza gios în vale, Eu cînt doina cea de jale; Doina zic, doina suspin, Tot cu doina mă mai țin; Doina cînt, doina șoptesc, Tot cu doina viețuiesc. ALECSANDRI, P. P. 224.
      surse: DLRLC
    • Cine-a scornit doina, Arsă i-o fost inima, Ca și mie acuma. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 211.
      surse: DLRLC
    • Ș-apoi doina și doina, Cîntă cucul săleacul (= săracul) De usucă meleagul. ȘEZ. I 50.
      surse: DLRLC
    • Ș-apoi doina și doina, Ș-apoi frunză ș-un alun, O plecat badea la drum. ȘEZ. I 78.
      surse: DLRLC
    • metaforic Împrejur, ulmii cîntau o doină duioasă. MACEDONSKI, O. III 69.
      surse: DLRLC
    • metaforic Și-ntinsele păduri În cor își cîntă doina, cu zeci de mii de guri. COȘBUC, P. I 258.
      surse: DLRLC
    • metaforic Zboară, cîntînd ale lor doine, lungi șire de cocori. ODOBESCU, S. III 17.
      surse: DLRLC
    • personificat Copilo, tu ești gata De-a pururea să plîngi! Și cînd ești tristă, Doino, Tu inima ne-o frîngi. COȘBUC, P. I 214.
      surse: DLRLC
    • personificat Doină! Doiniță! Zînă plăviță, Vino cu noi. NEGRUZZI, S. II 23.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie Doina știe, doina cântă = a spune, invariabil, același lucru.
      exemple
      • Știi ce, domnule Scripicescu?... am venit... – Să-mi cei chiria? Tot aceea și iar aceea: Doina știe, doina cîntă. NEGRUZZI, S. I 302.
        surse: DLRLC

etimologie: