2 intrări

19 definiții

doiníre sf [At: LUNGIANU, GL. 212 / Pl: ~ri / E: doini] 1 Cântare de doine (1-2). 2 (Ccr) Doină (1-2).

DOINÍRE, doiniri, s. f. Faptul de a doini; (concr.) doină. – V. doini.

DOINÍRE, doiniri, s. f. Faptul de a doini; (concr.) doină. – V. doini.

DOINÍRE, doiniri, s. f. Faptul de a doini. Nimic... nu oprea chesoanele din mers, nici pe tunari din doinirea molcomă. CAMILAR, N. I 431. ◊ Fig. Aud doiniri triste de vînt. SADOVEANU, O. I 393. Nucule din dosul casei, Tot al meu și-aici și-aiurea: Ziua-n vînt îți văd doinirea, Noaptea ți-o ascult. COȘBUC, P. II 275. – Pronunțat: doi-.

doiníre s. f., g.-d. art. doinírii; pl. doiníri

doiníre s. f. (sil. doi-), g.-d. art. doinírii; pl. doiníri

DOINÍRE s. doinit, (pop.) trăgănare.

doiní vit [At: EMINESCU, O. I, 32 / V: ~na / Pzi: ~nésc / E: doină] 1-2 A cânta doine (1-2) (din gură, din fluier etc.).

DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină.

DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină.

DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. A cînta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). Doinind din frunză vesel, pe potică, Se duce-n sus, prin aluniș, haiducul. IOSIF, P. 31. Ș-acel rege-al poeziei, vecinic tînăr și ferice, Ce din frunze îți doinește, ce cu fluierul îți zice. EMINESCU, O. I 32. ◊ Fig. Iar vîntul doinește prin grîne. COȘBUC, P. II 23. ◊ Tranz. Se tot duc pe drum pietros Nouă mineri în sus la munte, Și-i unul care merge-n frunte, Doinind un cîntec mlădios. DEȘLIU, M. 20. Flăcăul începu să doinească subțire, stins, un cîntec din război. DUMITRIU, N. 238. (Fig.) În vaduri ape repezi curg Și vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. COȘBUC, P. I 191. (Cu complement intern) Cîntăreților din mai, Dulce va doini din nai Multe doine, mierla. COȘBUC, P. I 301. – Pronunțat: doi-. – Variantă: (popular) doiná (PĂSCULESCU, L. P. 236) vb. I.

doiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 doineáscă

doiní vb. (sil. doi-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 sg. și pl. doineáscă

DOINÍ vb. (pop.) a trăgăna, (Transilv. și Maram.) a hori. (~ foarte frumos.)

A DOINÍ ~ésc 1. tranz. (doine) A interpreta din gură, din fluier sau din frunză. 2. intranz. A cânta o doină. /Din doină

doinì v. a cânta doine: și acel rege al poeziei... ce din frunze ’ți doinește EM.

doĭnésc v. intr. (d. doĭnă și înrudit cu bav. dönen, a răsuna, ol. deunen, a cînta, a glumi; nsl. donéti, ceh. dunĕti, ung. danolni, dalolni, a cînta; litv. dainuti, a doĭni). Cînt o doĭnă: a doĭni din fluĭer. – În Maram. dăĭnez.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DOINÍRE s. doinit, (pop.) trăgănáre.

DOINÍ vb. (pop.) a trăgăna, (Transilv. și Maram.) a hori. (~ foarte frumos.)

Intrare: doini
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) doini doinire doinit doinind singular plural
doinește doiniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) doinesc (să) doinesc doineam doinii doinisem
a II-a (tu) doinești (să) doinești doineai doiniși doiniseși
a III-a (el, ea) doinește (să) doinească doinea doini doinise
plural I (noi) doinim (să) doinim doineam doinirăm doiniserăm, doinisem*
a II-a (voi) doiniți (să) doiniți doineați doinirăți doiniserăți, doiniseți*
a III-a (ei, ele) doinesc (să) doinească doineau doini doiniseră
Intrare: doinire
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular doinire doinirea
plural doiniri doinirile
genitiv-dativ singular doiniri doinirii
plural doiniri doinirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)