2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

doici vt [At: HELIADE, O. I, 473 / Pzi: ~césc / E: doică] 1 (Îrg) A alăpta un copil străin. 2 (Îrg; pex) A hrăni cu lapte sugarii. 3 (Îvp) A dădăci. 4 (Îvp) A îngriji.

DOICÍ, doicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea meseria de doică. O duse să doicească, Chiar copilul ei să-l crească. PANN, P. V. III 43.

DOICÍ, doicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea meseria de doică. – Din doică.

A DOICÍ ~ésc intranz. reg. A fi doică. [Sil. doi-ci] /Din doică

DÓICĂ, doici, s. f. Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei. ♦ Dădacă. – Din bg. dojka.

DÓICĂ, doici, s. f. Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei. ♦ Dădacă. – Din bg. dojka.

doică[1] sf [At: PO 183/4 / V: (înv) daică sf / Pl: ~ci, (înv) ~ce / E: bg доика] 1 Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei Si: (Itî, iuz) nutrice. 2 (Reg) Termen de politețe, folosit la țară, cu care se adresează un tânăr unei femei (mai) în vârstă Si: țață, lele. modificată

  1. În original, cuv. incorect acc.: doi LauraGellner

DÓICĂ, doici, s. f. Femeie angajată să alăpteze (și să îngrijească) copilul altei femei (care nu poate alăpta singură); (Mold.) mancă. Cucoanele-și dau copiii la doică și pleacă la băi. Lor li-i și rușine să-și crească pruncii. VLAHUȚĂ, O. A. II 97. După ce vei naște, dragă, Mergi vro doică de te bagă. PANN, P. V. III 43. ♦ Dădacă. Doica, iubind foarte pe băiat, îl însoțea mereu la ceasurile de-nvățătură. CARAGIALE, P. 106.

DÓICĂ ~ci f. înv. Femeie angajată să alăpteze și să îngrijească un copil străin. [Sil. doi-că] /<bulg. dojka

doică f. femeie care alăptează un copil străin. [Slav. DOĬKA (din doĭati, a alăpta)].

dóĭcă f., pl. ĭ (bg. doĭka, doĭcă; sîrb. dojka, țîță; pol. dojka, oaie alăptătoare, d. vsl. doiti, a alăpta; ung. dojka, doĭcă. V. doniță). Vest. Mancă, femeĭe care (pentru banĭ) alăptează copilu alteĭa.

doĭcésc v. intr. (d. doĭcă). Vest. A funcționa ca o doĭcă. V. tr. A îngriji un copil după alăptare, a-l dădăcĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dóică s. f., g.-d. art. dóicii; pl. doici

dóică s. f., g.-d. art. dóicii; pl. doici


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DÓICĂ s. dădacă, (livr.) bonă, nursă, (Mold. și Bucov.) mancă.

DOICĂ s. dădacă, (livr.) bonă, nursă, (Mo!d. și Bucov.) mancă.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dóică (dóici), s. f. – Dădacă. Sl. (bg. dojkŭ, slov. dojka), cf. pol. dojka „vacă cu lapte”, din sl. doiti „a alăpta” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, Cihac, II, 98). – Der. doici, vb. (a alăpta); doicie, s. f. (timpul în care o femeie este doică). Doică (Banat, Olt., Munt.) circulă în Trans. în forma daică (ALR, 222), din mag. dajka (Gáldi, Dict., 123). Cf. doniță.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

doicí, doicesc, vb. intranz. – 1. A îngriji, a crește (pe cineva), a ocroti: „N-am doicit, n-am legănat / Și bătrână m-am lăsat” (Bilțiu, 2006: 52). 2. A alăpta. – Din doică (< sl. dojka < sl. doita „a alăpta”) (DLRM, DER, DEX, MDA).

Intrare: doici
verb (V406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • doici
  • doicire
  • doicit
  • doicitu‑
  • doicind
  • doicindu‑
singular plural
  • doicește
  • doiciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • doicesc
(să)
  • doicesc
  • doiceam
  • doicii
  • doicisem
a II-a (tu)
  • doicești
(să)
  • doicești
  • doiceai
  • doiciși
  • doiciseși
a III-a (el, ea)
  • doicește
(să)
  • doicească
  • doicea
  • doici
  • doicise
plural I (noi)
  • doicim
(să)
  • doicim
  • doiceam
  • doicirăm
  • doiciserăm
  • doicisem
a II-a (voi)
  • doiciți
(să)
  • doiciți
  • doiceați
  • doicirăți
  • doiciserăți
  • doiciseți
a III-a (ei, ele)
  • doicesc
(să)
  • doicească
  • doiceau
  • doici
  • doiciseră
Intrare: doică
substantiv feminin (F48)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • doică
  • doica
plural
  • doici
  • doicile
genitiv-dativ singular
  • doici
  • doicii
  • doichii
  • doicăi
plural
  • doici
  • doicilor
vocativ singular
  • doică
  • doico
plural
  • doicilor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

doici

  • 1. rar A avea meseria de doică.
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • O duse să doicească, Chiar copilul ei să-l crească. PANN, P. V. III 43.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • doică
    surse: DLRM

doică

  • 1. Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bonă mancă nursă 2 exemple
    exemple
    • Cucoanele-și dau copiii la doică și pleacă la băi. Lor li-i și rușine să-și crească pruncii. VLAHUȚĂ, O. A. II 97.
      surse: DLRLC
    • După ce vei naște, dragă, Mergi vro doică de te bagă. PANN, P. V. III 43.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Doica, iubind foarte pe băiat, îl însoțea mereu la ceasurile de-nvățătură. CARAGIALE, P. 106.
        surse: DLRLC

etimologie: