2 intrări

19 definiții

doicí vt [At: HELIADE, O. I, 473 / Pzi: ~césc / E: doică] 1 (Îrg) A alăpta un copil străin. 2 (Îrg; pex) A hrăni cu lapte sugarii. 3 (Îvp) A dădăci. 4 (Îvp) A îngriji.

DOICÍ, doicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea meseria de doică. O duse să doicească, Chiar copilul ei să-l crească. PANN, P. V. III 43.

DOICÍ, doicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea meseria de doică. – Din doică.

A DOICÍ ~ésc intranz. reg. A fi doică. [Sil. doi-ci] /Din doică

dóică sf [At: PO 183/4 / V: (înv) dáică sf / Pl: ~ci, (înv) ~ce / E: bg доика] 1 Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei Si: (Itî, iuz) nutrice. 2 (Reg) Termen de politețe, folosit la țară, cu care se adresează un tânăr unei femei (mai) în vârstă Si: țață, lele. modificată

În original, cuv. incorect acc.: doícă - LauraGellner

DÓICĂ, doici, s. f. Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei. ♦ Dădacă. – Din bg. dojka.

DÓICĂ, doici, s. f. Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei. ♦ Dădacă. – Din bg. dojka.

DÓICĂ, doici, s. f. Femeie angajată să alăpteze (și să îngrijească) copilul altei femei (care nu poate alăpta singură); (Mold.) mancă. Cucoanele-și dau copiii la doică și pleacă la băi. Lor li-i și rușine să-și crească pruncii. VLAHUȚĂ, O. A. II 97. După ce vei naște, dragă, Mergi vro doică de te bagă. PANN, P. V. III 43. ♦ Dădacă. Doica, iubind foarte pe băiat, îl însoțea mereu la ceasurile de-nvățătură. CARAGIALE, P. 106.

dóică s. f., g.-d. art. dóicii; pl. doici

dóică s. f., g.-d. art. dóicii; pl. doici

DÓICĂ s. dădacă, (livr.) bonă, nursă, (Mold. și Bucov.) mancă.

dóică (dóici), s. f. – Dădacă. Sl. (bg. dojkŭ, slov. dojka), cf. pol. dojka „vacă cu lapte”, din sl. doiti „a alăpta” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, Cihac, II, 98). – Der. doici, vb. (a alăpta); doicie, s. f. (timpul în care o femeie este doică). Doică (Banat, Olt., Munt.) circulă în Trans. în forma daică (ALR, 222), din mag. dajka (Gáldi, Dict., 123). Cf. doniță.

DÓICĂ ~ci f. înv. Femeie angajată să alăpteze și să îngrijească un copil străin. [Sil. doi-că] /<bulg. dojka

doică f. femeie care alăptează un copil străin. [Slav. DOĬKA (din doĭati, a alăpta)].

dóĭcă f., pl. ĭ (bg. doĭka, doĭcă; sîrb. dojka, țîță; pol. dojka, oaie alăptătoare, d. vsl. doiti, a alăpta; ung. dojka, doĭcă. V. doniță). Vest. Mancă, femeĭe care (pentru banĭ) alăptează copilu alteĭa.

doĭcésc v. intr. (d. doĭcă). Vest. A funcționa ca o doĭcă. V. tr. A îngriji un copil după alăptare, a-l dădăcĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

doicí, doicesc, vb. intranz. – 1. A îngriji, a crește (pe cineva), a ocroti: „N-am doicit, n-am legănat / Și bătrână m-am lăsat” (Bilțiu, 2006: 52). 2. A alăpta. – Din doică (< sl. dojka < sl. doita „a alăpta”) (DLRM, DER, DEX, MDA).

DÓICĂ s. dădacă, (livr.) bonă, núrsă, (Mo!d. și Bucov.) máncă.

Intrare: doică
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular doică doica
plural doici doicile
genitiv-dativ singular doici doicii, doichii, doicăi
plural doici doicilor
vocativ singular
plural
Intrare: doici
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) doici doicire doicit doicind singular plural
doicește doiciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) doicesc (să) doicesc doiceam doicii doicisem
a II-a (tu) doicești (să) doicești doiceai doiciși doiciseși
a III-a (el, ea) doicește (să) doicească doicea doici doicise
plural I (noi) doicim (să) doicim doiceam doicirăm doiciserăm, doicisem*
a II-a (voi) doiciți (să) doiciți doiceați doicirăți doiciserăți, doiciseți*
a III-a (ei, ele) doicesc (să) doicească doiceau doici doiciseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)