doici vt [At: HELIADE, O. I, 473 / Pzi: ~cesc / E: doică] 1 (Îrg) A alăpta un copil străin. 2 (Îrg; pex) A hrăni cu lapte sugarii. 3 (Îvp) A dădăci. 4 (Îvp) A îngriji.

DOICI, doicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea meseria de doică. O duse să doicească, Chiar copilul ei să-l crească. PANN, P. V. III 43.

DOICI, doicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea meseria de doică. – Din doică.

A DOICI ~esc intranz. reg. A fi doică. [Sil. doi-ci] /Din doică

doicì v. a alăpta: ea l-a doicit.

doică^[1] sf [At: PO 183/4 / V: (înv) daică sf / Pl: ~ci, (înv) ~ce / E: bg доика] 1 Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei Si: (Itî, iuz) nutrice. 2 (Reg) Termen de politețe, folosit la țară, cu care se adresează un tânăr unei femei (mai) în vârstă Si: țață, lele. modificată

DOICĂ, doici, s. f. Femeie angajată să alăpteze (și să îngrijească) copilul altei femei (care nu poate alăpta singură); (Mold.) mancă. Cucoanele-și dau copiii la doică și pleacă la băi. Lor li-i și rușine să-și crească pruncii. VLAHUȚĂ, O. AL. I 97. După ce vei naște, dragă, Mergi vro doică de te bagă. PANN, P. V. III 43. ♦ Dădacă. Doica, iubind foarte pe băiat, îl însoțea mereu la ceasurile de-nvățătură. CARAGIALE, P. 106.

DOICĂ ~ci f. înv. Femeie angajată să alăpteze și să îngrijească un copil străin. [Sil. doi-că] /<bulg. dojka

doică f. femeie care alăptează un copil străin. [Slav. DOĬKA (din doĭati, a alăpta)].

dóĭcă f., pl. ĭ (bg. doĭka, doĭcă; sîrb. dojka, țîță; pol. dojka, oaie alăptătoare, d. vsl. doiti, a alăpta; ung. dojka, doĭcă. V. doniță). Vest. Mancă, femeĭe care (pentru banĭ) alăptează copilu alteĭa.

doĭcésc v. intr. (d. doĭcă). Vest. A funcționa ca o doĭcă. V. tr. A îngriji un copil după alăptare, a-l dădăcĭ.

doică s. f., g.-d. art. doicii; pl. doici

doică s. f., g.-d. art. doicii; pl. doici

doică s. f., g.-d. art. doicii; pl. doici

doică (doici), s. f. – Dădacă. Sl. (bg. dojkŭ, slov. dojka), cf. pol. dojka „vacă cu lapte”, din sl. doiti „a alăpta” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, Cihac, II, 98). – Der. doici, vb. (a alăpta); doicie, s. f. (timpul în care o femeie este doică). Doică (Banat, Olt., Munt.) circulă în Trans. în forma daică (ALR, 222), din mag. dajka (Gáldi, Dict., 123). Cf. doniță.

DOICĂ s. dădacă, (livr.) bonă, nursă, (Mold. și Bucov.) mancă.

DOICĂ s. dădacă, (livr.) bonă, nursă, (Mo!d. și Bucov.) mancă.

doicí, doicesc, v.t. 1. A îngriji, a crește (pe cineva), a ocroti: „N-am doicit, n-am legănat / Și bătrână m-am lăsat” (Bilțiu, 2006: 52). 2. A alăpta. – Din doică (DEX, MDA).

doici, doicesc, vb. intranz. – 1. A îngriji, a crește (pe cineva), a ocroti: „N-am doicit, n-am legănat / Și bătrână m-am lăsat” (Bilțiu, 2006: 52). 2. A alăpta. – Din doică (< sl. dojka < sl. doita „a alăpta”) (DLRM, DER, DEX, MDA).

DOICĂ s. f. (ȚR, Ban., Criș., Trans. SV) Femeie care alăptează în locul mamei. B: El îngrecă pre doica. ÎNDREPTAREA LEGII. Doica. Doică. LEX., 58^r. Să-ți aduc o doică să ți-l hrănească. CRON. 1736, 68^v. Voia-ți iaste să-ți chem ție muiare doică de la jidovi? ANT. 1766, 296^r; cf. MARDARIE, 133; LEX. 1683, 44^r; BIBLIA (1688): M 1776, 45^r. C: Cu doică streină de-și va apleca pruncul ei. CS, 99^v. Dojkĕ. Nutrix. AC, 835. Voia ți-e să-ți aduc o muiare doică? CRON. ante 1730, 57^r; cf. CS, 76^v, 101^v; M 1704, 83^v; M 1740, 49^v. // A: Voia-ți iaste să-ți chem ție o muiare doică de la jidovi? ANT. 1726, 215^r; cf. ANT., 75^r; B 1775, 98^v: H 1779², 81^v. Etimologie: bg. dojka. Cf. aplecător (1), mamcă.