12 definiții pentru doică

dóică sf [At: PO 183/4 / V: (înv) dáică sf / Pl: ~ci, (înv) ~ce / E: bg доика] 1 Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei Si: (Itî, iuz) nutrice. 2 (Reg) Termen de politețe, folosit la țară, cu care se adresează un tânăr unei femei (mai) în vârstă Si: țață, lele. modificată

În original, cuv. incorect acc.: doícă - LauraGellner

DÓICĂ, doici, s. f. Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei. ♦ Dădacă. – Din bg. dojka.

DÓICĂ, doici, s. f. Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei. ♦ Dădacă. – Din bg. dojka.

DÓICĂ, doici, s. f. Femeie angajată să alăpteze (și să îngrijească) copilul altei femei (care nu poate alăpta singură); (Mold.) mancă. Cucoanele-și dau copiii la doică și pleacă la băi. Lor li-i și rușine să-și crească pruncii. VLAHUȚĂ, O. A. II 97. După ce vei naște, dragă, Mergi vro doică de te bagă. PANN, P. V. III 43. ♦ Dădacă. Doica, iubind foarte pe băiat, îl însoțea mereu la ceasurile de-nvățătură. CARAGIALE, P. 106.

dóică s. f., g.-d. art. dóicii; pl. doici

dóică s. f., g.-d. art. dóicii; pl. doici

DÓICĂ s. dădacă, (livr.) bonă, nursă, (Mold. și Bucov.) mancă.

dóică (dóici), s. f. – Dădacă. Sl. (bg. dojkŭ, slov. dojka), cf. pol. dojka „vacă cu lapte”, din sl. doiti „a alăpta” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, Cihac, II, 98). – Der. doici, vb. (a alăpta); doicie, s. f. (timpul în care o femeie este doică). Doică (Banat, Olt., Munt.) circulă în Trans. în forma daică (ALR, 222), din mag. dajka (Gáldi, Dict., 123). Cf. doniță.

DÓICĂ ~ci f. înv. Femeie angajată să alăpteze și să îngrijească un copil străin. [Sil. doi-că] /<bulg. dojka

doică f. femeie care alăptează un copil străin. [Slav. DOĬKA (din doĭati, a alăpta)].

dóĭcă f., pl. ĭ (bg. doĭka, doĭcă; sîrb. dojka, țîță; pol. dojka, oaie alăptătoare, d. vsl. doiti, a alăpta; ung. dojka, doĭcă. V. doniță). Vest. Mancă, femeĭe care (pentru banĭ) alăptează copilu alteĭa.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DÓICĂ s. dădacă, (livr.) bonă, núrsă, (Mo!d. și Bucov.) máncă.

Intrare: doică
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular doică doica
plural doici doicile
genitiv-dativ singular doici doicii, doichii, doicăi
plural doici doicilor
vocativ singular
plural