2 intrări

9 definiții

dodeí [At: PSALT. 265 / V: ~dăí, ~dií / Pzi: ~ésc / E: vsl додбжити] (Înv) 1-2 vtr A (se) supăra. 3 vt A incomoda. 4 vt A deranja. 5 vr A se plânge. 6 vi A năvăli.

dodeí, dodeiésc, vb. IV (înv.) a supăra, a necăji, a incomoda.

dódă s. f., g.-d. art. dódei; pl. dóde

DÓDĂ, dóde, s. f. 1. (Banat, Olt.) Termen cu care se adresează cineva surorii mai mari. 2. (Trans.; în limbajul copiilor) Mână. 3. (Mold.) Termen cu care se adresează copiii fetelor sau femeilor nemăritate. (creație expresivă proprie copiilor, la fel ca și cocă; după Candrea, sensul 3. ar trebui pus în legătură cu sb. dodola = paparudă (1.) (> (Banat) dodolă), iar, după Scriban, sensul 1. e o variantă a lui dadă)

dódă (dóde), s. f.1. (Banat, Olt.) Formulă de adresare pentru sora cea mare. – 2. (Trans., în limbajul infantil) Mînă. – 3. (Mold.) Nume dat de copii femeilor cu părul lins. Creație expresivă de origine infantilă, ca și cocă. După Candrea, sensul 3 ar trebui pus în legătură cu sb. dodola „persoană travestită care ia parte la diverse rituri populare, pentru a chema ploaia” (› Banat dodolă); și după Scriban, sensul 1 este o var. de la dadă.Der. dodi, vb. (Trans., a nimeri fără voie); dodii, s. f. pl. (în expresia în dodii, la întîmplare); dodot, s. n. (prostie, aiureală), cf. dondăni; dodoleț (var. dodoneț, dodoloț), adj. (rotund; neted).

dodă f. 1. Mold. doică; 2. Tr. lele, nană. [V. dadă].

dódă f., pl. e (var. din dadă). Ban. Olt. Trans. Țață, lele.

dodeĭesc v. tr. (vsl. dodĕĭati, sîrb. dódijati, dojaditi. V. nădăĭesc). Vechĭ. Incomodez, supăr, necăjesc, molestez (Cost. 1, 262). – Și dodăĭesc și dodiesc.

Intrare: dodă
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular do doda
plural dode dodele
genitiv-dativ singular dode dodei
plural dode dodelor
vocativ singular
plural
Intrare: dodei
dodei
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.