15 definiții pentru dobândi

dobândí [At: COD. VOR., 21/10 / Pzi: ~désc / E: vsl добити] 1 vt (a) (C. i. bunuri materiale și spirituale) A obține prin muncă, prin eforturi. 2 vt A câștiga. 3 vt A găsi. 4 vt A pune stăpânire. 5 vt A moșteni. 6 vt (Înv; c. i. oameni) A atrage de partea sa. 7 vt A primi în dar. 8 vt A obține. 9 vt (Înv; îe) A ~ voie A avea voie. 10 vt (Înv; fig; c. i. sufletul, gândul etc.) A pune stăpânire. 11 vt (a) (Îvp; c. i. un copil) A deveni părinte. 12 vt (C. i. o boală, un defect fizic etc.) A suferi de... 13 vt (Reg; d. obiecte metalice; îlv) A ~ cocleală A se oxida. 14 vt (Reg; c. i. femei) A poseda. 15 vt (Îvp; c. i. un oraș, o cetate, o țară) A cuceri (6). 16 vt (a) (Înv; c. i. un dușman) A birui (1). 17 vt (a) (Înv; c. i. un dușman) A prinde. 18 vr (Pop) A se căpătui (1).

DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).

DOBÂNDÍ, dobândesc, vb. IV. Tranz. 1. A obține ceva prin muncă, eforturi, perseverență; a câștiga, a realiza; a face rost de ceva, a găsi, a procura ceva. ♦ A primi, a căpăta. ◊ Expr. A dobândi un copil = a i se naște cuiva un copil. 2. (Înv.) A cuceri un oraș, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).

dobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 să dobândeáscă

dobândí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dobândésc, imperf. 3 sg. dobândeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dobândeáscă

DOBÂNDÍ vb. 1. v. primi. 2. v. căpăta. 3. a agonisi, a procura, (prin Transilv.) a însăma. (A ~ cele necesare.) 4. a căpăta, a câștiga, a obține. (A ~ o mare faimă, o mare experiență.) 5. v. asimila. 6. v. repurta. 7. v. câștiga.

DOBÂNDÍ vb. v. bate, birui, cuceri, înfrânge, întrece, învinge, lua, ocupa.

A DOBÂNDÍ ~ésc tranz. 1) (câștiguri) A obține în urma unui efort; a căpăta; a contracta; a obține. 2) înv. (orașe, cetăți etc.) A lua în stăpânire prin luptă; a cuceri; a ocupa. /<sl. dobyti

dobândì v. 1. a câștiga; 2. a căpăta, a obține. [Slav. DOBÕDÕ].

DOBÎNDÍ, dobîndesc, vb. IV. Tranz. (Învechit; astăzi solemn sau arhaizant) 1. A obține ceva în urma unei străduințe, a unui efort, a ajunge la..., a se alege cu...; a cîștiga. Slujitorii hanului au dobîndit bună pradă la Gloduri. SADOVEANU, N. P. 272. În casa noastră primindu-l bine, A lui favoare să dobîndim. ALECSANDRI, T. I 276. Toți cei ce au făcut arături timpurii au dobîndit roade. I. IONESCU, M. 61. ♦ A primi, a căpăta. Te poți înfățișa cu tărie la Stambul, ca să dobîndești încă o cinste. SADOVEANU, Z. C. 241. [În timpul imperiului roman] două rele mari, care mistuiau împărăția și care îi pregăteau căderea: robia și proprietatea cea mare, trebuiră a produce și în noua colonie relele lor, înghițind cu încetul proprietățile mici, ce fiecare colon dobîndise la început. BĂLCESCU, O. II 11. Am avut o mîndruliță Ș-am lăsat-o să mai crească, Minte-n cap să dobîndească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 99. ◊ Fig. Dărăpănătura aceasta... dobîndea în bătaia lunii ceva tainic. M. I. CARAGIALE, C. 127. ◊ (Determinat prin «în dar») [Erau] și niște pomi ce făceau mere de aur și pe cari și... [Junona] le dobîndise în dar de la mumă-sa. ISPIRESCU, U. 12. ◊ (În unele construcții fixe) A dobîndi copii (copilași etc.) = a i se naște cuiva copii. Filozofii săi îl mîngîiau [pe împărat] că cel puțin a dobîndit cocon. SADOVEANU, D. P. 13. Dobîndi un drag de copilaș. ISPIRESCU, L. 41. 2. A procura, a face rost de..., a găsi. Traian Mînecuță... o luă spre mînăstioară, «ca să dobîndească acolo un fagure de miere nouă». SADOVEANU, P. M. 282. Cum a putut să dobîndească otrava care a pus sfîrșit amarelor ei suferinți ? id. M. 127. Nastratin Hogea-ntr-o vreme nouă măgari dobîndind Și într-o zi toți aceștia la pășune scoși fiind, S-a dus seara ca să-i strîngă de pe cîmp. PANN, N. H. 28. ◊ (Cu privire la persoane) Cum era turcul, așa și robul pe care-l dobîndise ! GALACTION, O. I 299. 3. (Cu privire la orașe, cetăți, țări) A cuceri. Seve- rinul, în sfîrșit, l-am dobîndit. DAVILA, V. V. 78. Știu că englezii mă vor ucide, crezînd că după moartea mea vor dobîndi țara Franciei. ODOBESCU, S. I 19. A venit vremea ca să dobîndească Ardealul pe seama împăratului. BĂLCESCU, O. II 307.

dobîndí (-désc, -ít), vb.1. A cîștiga, a obține. – 2. (Înv.) A obține victoria, a învinge. – 3. A obține, a căpăta. Sl. dobyti, dobǫdǫ „a cîștiga” (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 96). – Der. dobîndă, s. f. (înv. și Trans., cîștig, folos; profit, utilitate; sumă plătită pentru un împrumut), deverbal; dobînditor, s. m. (persoană care dobîndește ceva). Mag. debonda „dobîndă” pare a proveni din rom. (Edelspacher 12), ca și dobanda în limba bulgarilor din Trans. (Miklosich, Sprache, 121). Cf. dobitoc.

dobîndésc v. tr. (vsl. do-byti, viit. dobondon. V. dobîndă, dobitoc, iz- și pre-bîndesc). Cîștig, obțin: a dobândi cele dorite. Vechĭ. Înfrîng, înving. Cuceresc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DOBÎNDÍ vb. 1. a căpăta, a obține, a primi, (înv. și reg.) a prínde, (înv.) a isprăvi, (fam. fig.) a pupa. (A ~ ceva în dar; a ~ învoire; a ~ ajutorul solicitat.) 2. a avea, a căpăta, a cîștiga, a încasa, a obține, a primi. (~ 10 lei de la mine dacă...) 3. a agonisi, a procura, (prin Transilv.) a însăma. (A ~ cele necesare.) 4. a căpăta, a cîștiga, a obține. (A ~ o mare faimă, o mare experiență.) 5. a cîștiga, a cuceri, a obține, a realiza, a repurta, (Transilv.) a mirui, (înv.) a purta. (A ~ o strălucită victorie.) 6. a cîștiga, a cuceri. (A ~ titlul de campion.)

dobîndí vb. v. BATE. BIRUI. CUCERI. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNVINGE. LUA. OCUPA.

Intrare: dobândi
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dobândi dobândire dobândit dobândind singular plural
dobândește dobândiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dobândesc (să) dobândesc dobândeam dobândii dobândisem
a II-a (tu) dobândești (să) dobândești dobândeai dobândiși dobândiseși
a III-a (el, ea) dobândește (să) dobândească dobândea dobândi dobândise
plural I (noi) dobândim (să) dobândim dobândeam dobândirăm dobândiserăm, dobândisem*
a II-a (voi) dobândiți (să) dobândiți dobândeați dobândirăți dobândiserăți, dobândiseți*
a III-a (ei, ele) dobândesc (să) dobândească dobândeau dobândi dobândiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)