DIVERTICUL, diverticule, s. n. (Anat.) Cavitate saciformă ce comunică cu un canal natural. – Din fr. diverticule.

diverticul sn [At: LM / Pl: ~e / E: fr diverticule, lat diverticulum] (Atm) Mică prelungire în formă de fund de sac a unui organ tubular.

DIVERTICUL, diverticule, s. n. (Anat.) Mică prelungire a unui organ tubular. – Din fr. diverticule.

DIVERTICUL s.n. (Anat.) Apendice care are o cavitate interioară și se termină ca un fund de sac. [< fr. diverticule, cf. lat. diverticulum].

DIVERTICUL¹ s. n. 1. formație anatomică în formă de sac sau buzunar care comunică cu un organ cavitar. 2. loc ascuns; cotlon, ungher. (< fr. diverticule, lat. diverticulum)

DIVERTICUL²(O)- elem. „diverticul”. (< fr. diverticul/o/-, cf. lat. diverticulum, adăpost)

diverticul s. n., pl. diverticule

diverticul s. n., pl. diverticule

diverticul s. n., pl. diverticule

DIVERTICUL-, v. DIVERTICULO-. □ ~ectomie (v. -ectomie), s. f., ablație chirurgicală a unui diverticul al tubului digestiv.

DIVERTICULO- „diverticul, fund anatomic”. ◊ L. diverticulum „adăpost, loc ferit” > fr. diverticulo- > rom. diverticulo-. □ ~pexie (v. -pexie), s. f., fixare operatorie într-o poziție dorită a diverticulului unui organ cavitar; ~stomie (v. -stomie), s. f., deschidere operatorie la piele a unui diverticul Meckel, care nu poate fi extirpat.