2 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIVĂ, dive, s. f. (Adesea glumeț sau ir.) Cântăreață sau artistă celebră de teatru ori de cinema. – Din it., fr. diva.

div2, ~ă [At: CORESI, ap. DHLR II, 507 / Pl: ~e, ~ure, ~uri / E: vsl диво] (Înv) 1 sf Minune. 2 sf Lucru de mirare. 3 sn (Reg; îlav) În ~uri în chipuri Prin diverse mijloace.

div3, ~ă [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 39 / Pl: ~i, ~e / E: fr diva, it diva] 1-2 smf, a (înv) (Persoană) care este înzestrată cu însușiri cu totul excepționale. 3 sf (Rar) Cântăreață cu renume. 4 sf (Rar) Artistă (de cinematograf) care se bucură de mare popularitate. 5 sf (Prt) Femeie care dorește să fie admirată, frapând prin atitudine, îmbrăcăminte etc.

DIVĂ, dive, s. f. (Adesea glumeț sau ir.) Artistă foarte admirată de public. – Din it., fr. diva.

DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi în toți timpii. – Canzoni bunăoară!... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.

DIVĂ, dive, s. f. (Învechit) Artistă de operă sau de cinematograf foarte mult admirată de public. V. vedetă. Visezi... mai cu seamă la diva, care a debutat la Neapole. IBRĂILEANU, A. 9. Diva... apare pe scenă într-un costum abracadabrant. CARAGIALE, O. III 10.

DIV, -Ă adj. (Rar) Divin. // s.m. Duh rău în mitologia musulmană. [< lat. divus, cf. fr. dive].

DI s.f. (Liv.) Cîntăreață cu renume; artistă de cinematograf renumită; (peior.) femeie care dorește să fie admirată; femeie care frapează. [< it., fr. diva].

DI s. f. cântăreață cu renume; artistă de cinematograf renumită; star. (< it., fr. diva)

DIVĂ ~e f. Cântăreață sau actriță celebră, foarte admirată. /<fr., it. diva

DIV s.n. (Mold.) Minune, lucru de mirare. // B: Cazi în divuri ce sînt mai multe în Asia. COSM. 1766, 99v. ◊ În expr. A fi divă = a fi de mirare. A: Nu-i divă că la turci vedem obiceiurile acestea, care au fost și la împărăția Rîmului. M. COSTIN. Ce aceia nu-i divă, că italienii tîrdziu s-au scornit limba den lătiniască. NCL I, 41. ◊ Loc. adj. În divuri în chipuri = felurit, fel de fel. A: Iară pre atunci începură a să izvodi armele ceale de războiu în divuri în chipuri. CRON. 1689, 28r. Feal de fealuri de mîncări, în divuri în chipuri de băuturi. CANTEMIR, IST. // B: Avut-au această țară mai demult în sine noroade în divuri în chipuri și ades să schimba ea și ungurii, cum sînt gheții, dachii, iazighii. COSM. 1766, 88r. * Loc. adv. În divuri în chipuri = în tot felul. A: Ispitind în divuri în chipuri să încapă la domnie. M. COSTIN; cf. RAFAIL DIN DRAGOMIRNA. CI 172. Variante: divă s. f. (M. COSTIN ; NCL I, 41). Etimologie: sl. divo. Cf. m i r a c, m i r a z, ș a n ț.

div a. divin: a divului Horațiu poetică fântână AL.

2)* div, -ă adj. (lat. divus). Divin, sfînt. S.m. Titlu dat împăraților romanĭ după moarte: divu Traĭan. S.f., pl. e (it. diva). Cîntăreață celebră.

1) div n., pl. urĭ (vsl. rus. divŭ, minune). L.V. În divurĭ, în chipurĭ, în foarte multe felurĭ. V. divă.

1) dívă f., pl. e (vsl. rus. divo, minune). L.V. (Cost. Cant.) Minune, mirare. Ce divă este că, ce e de mirare că? V. div 1.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

di s. f., g.-d. art. divei; pl. dive

di s. f., g.-d. art. divei; pl. dive

di s. f., g.-d, art. divei; pl. dive

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DI s. star, vedetă, (fig.) stea. (O ~ de cinema.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

divă (dive), s. f. – Minune, miracol. Sl. (bg.) divo (Tiktin; Candrea), din tc. div „spirit malign” (Berneker 202), cf. bg. div „sălbatic”. – Der. divi, vb. refl. (a se mira, a fi uimit), din sl. diviti se. Sec. XVII.

Intrare: div (adj.)
div1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • div
  • divul
  • divu‑
  • di
  • diva
plural
  • divi
  • divii
  • dive
  • divele
genitiv-dativ singular
  • div
  • divului
  • dive
  • divei
plural
  • divi
  • divilor
  • dive
  • divelor
vocativ singular
plural
Intrare: divă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • di
  • diva
plural
  • dive
  • divele
genitiv-dativ singular
  • dive
  • divei
plural
  • dive
  • divelor
vocativ singular
  • di
  • divo
plural
  • divelor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

div, diadjectiv

  • 1. livresc învechit (Despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin. DLRLC DN
    sinonime: divin
    • format_quote [Versurile lui Dante] vor trăi în toți timpii. – Canzoni bunăoară!... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. DLRLC
    • format_quote Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? MACEDONSKI, O. II 297. DLRLC
etimologie:

di, divesubstantiv feminin

  • 1. adesea glumeț sau ironic Cântăreață sau artistă celebră de teatru ori de cinema. DEX '09 DLRLC DN MDN '00
    • format_quote Visezi... mai cu seamă la diva, care a debutat la Neapole. IBRĂILEANU, A. 9. DLRLC
    • format_quote Diva... apare pe scenă într-un costum abracadabrant. CARAGIALE, O. III 10. DLRLC
    • 1.1. peiorativ Femeie care dorește să fie admirată; femeie care frapează. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.