3 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

div3, ~ă [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 39 / Pl: ~i, ~e / E: fr diva, it diva] 1-2 smf, a (înv) (Persoană) care este înzestrată cu însușiri cu totul excepționale. 3 sf (Rar) Cântăreață cu renume. 4 sf (Rar) Artistă (de cinematograf) care se bucură de mare popularitate. 5 sf (Prt) Femeie care dorește să fie admirată, frapând prin atitudine, îmbrăcăminte etc.

div2, ~ă [At: CORESI, ap. DHLR II, 507 / Pl: ~e, ~ure, ~uri / E: vsl диво] (Înv) 1 sf Minune. 2 sf Lucru de mirare. 3 sn (Reg; îlav) În ~uri în chipuri Prin diverse mijloace.

DÍVĂ, dive, s. f. (Adesea glumeț sau ir.) Cântăreață sau artistă celebră de teatru ori de cinema. – Din it., fr. diva.

DÍVĂ, dive, s. f. (Adesea glumeț sau ir.) Artistă foarte admirată de public. – Din it., fr. diva.

DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.

DÍVĂ, dive, s. f. (Învechit) Artistă de operă sau de cinematograf foarte mult admirată de public. V. vedetă. Visezi... mai cu seamă la diva, care a debutat la Neapole. IBRĂILEANU, A. 9. Diva... apare pe scenă într-un costum abracadabrant. CARAGIALE, O. III 10.

dívă s. f., g.-d. art. dívei; pl. díve

dívă s. f., g.-d, art. dívei; pl. díve

DÍVĂ s. v. minune, miracol.

DIV, -Ă adj. (Rar) Divin. // s.m. Duh rău în mitologia musulmană. [< lat. divus, cf. fr. dive].

DÍVĂ s.f. (Liv.) Cântăreață cu renume; artistă de cinematograf renumită; (peior.) femeie care dorește să fie admirată; femeie care frapează. [< it., fr. diva].

DÍVĂ s. f. cântăreață cu renume; artistă de cinematograf renumită; star. (< it., fr. diva)

dívă (díve), s. f. – Minune, miracol. Sl. (bg.) divo (Tiktin; Candrea), din tc. div „spirit malign” (Berneker 202), cf. bg. div „sălbatic”. – Der. divi, vb. refl. (a se mira, a fi uimit), din sl. diviti se. Sec. XVII.

DIVĂ ~e f. Cântăreață sau actriță celebră, foarte admirată. /<fr., it. diva

div a. divin: a divului Horațiu poetică fântână AL.

2)* div, -ă adj. (lat. divus). Divin, sfînt. S.m. Titlu dat împăraților romanĭ după moarte: divu Traĭan. S.f., pl. e (it. diva). Cîntăreață celebră.

1) div n., pl. urĭ (vsl. rus. divŭ, minune). L.V. În divurĭ, în chipurĭ, în foarte multe felurĭ. V. divă.

1) dívă f., pl. e (vsl. rus. divo, minune). L.V. (Cost. Cant.) Minune, mirare. Ce divă este că, ce e de mirare că? V. div 1.

Intrare: divă
divă
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular di diva
plural dive divele
genitiv-dativ singular dive divei
plural dive divelor
vocativ singular
plural
Intrare: div (adj.)
div adjectiv

Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular div divul di diva
plural divi divii dive divele
genitiv-dativ singular div divului dive divei
plural divi divilor dive divelor
vocativ singular
plural
Intrare: divă

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular di diva
plural dive divele
genitiv-dativ singular dive divei
plural dive divelor
vocativ singular
plural