3 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

DÍVĂ, dive, s. f. (Adesea glumeț sau ir.) Cântăreață sau artistă celebră de teatru ori de cinema. – Din it., fr. diva.

DÍVĂ, dive, s. f. (Adesea glumeț sau ir.) Artistă foarte admirată de public. – Din it., fr. diva.

DÍVĂ, dive, s. f. (Învechit) Artistă de operă sau de cinematograf foarte mult admirată de public. V. vedetă. Visezi... mai cu seamă la diva, care a debutat la Neapole. IBRĂILEANU, A. 9. Diva... apare pe scenă într-un costum abracadabrant. CARAGIALE, O. III 10.

dívă s. f., g.-d. art. dívei; pl. díve

dívă s. f., g.-d, art. dívei; pl. díve

DÍVĂ s. v. minune, miracol.

DÍVĂ s.f. (Liv.) Cântăreață cu renume; artistă de cinematograf renumită; (peior.) femeie care dorește să fie admirată; femeie care frapează. [< it., fr. diva].

DÍVĂ s. f. cântăreață cu renume; artistă de cinematograf renumită; star. (< it., fr. diva)

dívă (díve), s. f. – Minune, miracol. Sl. (bg.) divo (Tiktin; Candrea), din tc. div „spirit malign” (Berneker 202), cf. bg. div „sălbatic”. – Der. divi, vb. refl. (a se mira, a fi uimit), din sl. diviti se. Sec. XVII.

DIVĂ ~e f. Cântăreață sau actriță celebră, foarte admirată. /<fr., it. diva

1) dívă f., pl. e (vsl. rus. divo, minune). L.V. (Cost. Cant.) Minune, mirare. Ce divă este că, ce e de mirare că? V. div 1.

div3, ~ă [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 39 / Pl: ~i, ~e / E: fr diva, it diva] 1-2 smf, a (înv) (Persoană) care este înzestrată cu însușiri cu totul excepționale. 3 sf (Rar) Cântăreață cu renume. 4 sf (Rar) Artistă (de cinematograf) care se bucură de mare popularitate. 5 sf (Prt) Femeie care dorește să fie admirată, frapând prin atitudine, îmbrăcăminte etc.

div2, ~ă [At: CORESI, ap. DHLR II, 507 / Pl: ~e, ~ure, ~uri / E: vsl диво] (Înv) 1 sf Minune. 2 sf Lucru de mirare. 3 sn (Reg; îlav) În ~uri în chipuri Prin diverse mijloace.

DIV, -Ă, divi, -e, adj. (Livresc, învechit; despre artiști, poeți etc.) Care se află pe culmile cele mai înalte ale artei; divin (2). [Versurile lui Dante] vor trăi in toți timpii. – Canzoni bunăoară !... – Căror le-a făcut muzică divul Casella. MACEDONSKI, O. II 292. Magistrule scump și poetule div, îmi vei spune? id. ib. 297.

DIV, -Ă adj. (Rar) Divin. // s.m. Duh rău în mitologia musulmană. [< lat. divus, cf. fr. dive].

div a. divin: a divului Horațiu poetică fântână AL.

2)* div, -ă adj. (lat. divus). Divin, sfînt. S.m. Titlu dat împăraților romanĭ după moarte: divu Traĭan. S.f., pl. e (it. diva). Cîntăreață celebră.

1) div n., pl. urĭ (vsl. rus. divŭ, minune). L.V. În divurĭ, în chipurĭ, în foarte multe felurĭ. V. divă.

Intrare: divă
divă
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular di diva
plural dive divele
genitiv-dativ singular dive divei
plural dive divelor
vocativ singular
plural
Intrare: div (adj.)
div adjectiv

Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular div divul di diva
plural divi divii dive divele
genitiv-dativ singular div divului dive divei
plural divi divilor dive divelor
vocativ singular
plural
Intrare: divă

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular di diva
plural dive divele
genitiv-dativ singular dive divei
plural dive divelor
vocativ singular
plural