13 definiții pentru disprețuitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISPREȚUITÓR, -OÁRE, disprețuitori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț. [Pr.: -țu-i-] – Disprețui + suf. -tor.

DISPREȚUITÓR, -OÁRE, disprețuitori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț. [Pr.: -țu-i-] – Disprețui + suf. -tor.

disprețuitor, ~oare [At: VALIAN, V. / V: (înv) des~, (îvr) despreciu~ / Pl: ~i, ~oare / E: disprețui + -tor] 1-2 a Care exprimă dispreț (1-2). 3 a Care nesocotește. 5 a Batjocoritor. 6-7 av Cu dispreț (1-2).

DISPREȚUITÓR, -OÁRE, disprețuitori, -oare, adj. Care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț; batjocoritor. Avea o gură mică și fragedă, însă cu o expresiune aspră și disprețuitoare. GALACTION, O. I 627. Safta îl pironise cu o privire disprețuitoare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 214. La toate întrebările ce li se făcu ei [prizonierii] toți răspunseră prin o tăcere mîndră și disprețuitoare. BĂLCESCU, O. I 344. ◊ (Adverbial) Tu tot cu jivinele tale... privi disprețuitor Mînecuță pe mezin. SADOVEANU, P. M. 309. – Pronunțat: -țu-i-.

DISPREȚUITÓR, -OÁRE adj. Care disprețuiește. // adv. Cu dispreț. [< disprețui + -tor].

DISPREȚUITÓR, -OÁRE adj., (și adv.) care disprețuiește. (< disprețui + -tor)

DISPREȚUITÓR2 adv. Cu lipsă totală de stimă și de interes; cu dispreț. [Sil. -țu-i-] /a disprețui + suf. ~tor

DISPREȚUITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care disprețuiește; care manifestă dispreț. Ton ~. [Sil. -țu-i-] /a disprețui + suf. ~tor

* disprețuitór, -oáre adj. Care disprețuĭește: disprețuitor de banĭ.

desprețuitor a. și m. care desprețuește.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

disprețuitór (-țu-i-) adj. m., pl. disprețuitóri; f. sg. și pl. disprețuitoáre

disprețuitór adj. m. (sil. -țu-i-), pl. disprețuitóri; f. sg. și pl. disprețuitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DISPREȚUITÓR adj. 1. batjocoritor. (Ton ~.) 2. v. peiorativ.

DISPREȚUITOR adj. 1. batjocoritor. (Ton ~.) 2. defavorabil, depreciativ, peiorativ. (Cuvînt cu sens ~.)

Intrare: disprețuitor
disprețuitor adjectiv
  • silabație: -țu-i-tor
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disprețuitor
  • disprețuitorul
  • disprețuitoru‑
  • disprețuitoare
  • disprețuitoarea
plural
  • disprețuitori
  • disprețuitorii
  • disprețuitoare
  • disprețuitoarele
genitiv-dativ singular
  • disprețuitor
  • disprețuitorului
  • disprețuitoare
  • disprețuitoarei
plural
  • disprețuitori
  • disprețuitorilor
  • disprețuitoare
  • disprețuitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

disprețuitor

  • 1. adesea adverbial Care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț.
    exemple
    • Avea o gură mică și fragedă, însă cu o expresiune aspră și disprețuitoare. GALACTION, O. I 627.
      surse: DLRLC
    • Safta îl pironise cu o privire disprețuitoare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 214.
      surse: DLRLC
    • La toate întrebările ce li se făcu ei [prizonierii] toți răspunseră prin o tăcere mîndră și disprețuitoare. BĂLCESCU, O. I 344.
      surse: DLRLC
    • Tu tot cu jivinele tale... privi disprețuitor Mînecuță pe mezin. SADOVEANU, P. M. 309.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Disprețui + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN