DISPREȚUITOR, -OARE, disprețuitori, -oare, adj. Care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț; batjocoritor. Avea o gură mică și fragedă, însă cu o expresiune aspră și disprețuitoare. GALACTION, O. I 627. Safta îl pironise cu o privire disprețuitoare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 214. La toate întrebările ce li se făcu ei [prizonierii] toți răspunseră prin o tăcere mîndră și disprețuitoare. BĂLCESCU, O. I 344. ◊ (Adverbial) Tu tot cu jivinele tale... privi disprețuitor Mînecuță pe mezin. SADOVEANU, P. M. 309. – Pronunțat: -țu-i-.