2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISPLĂCÚT, -Ă, displăcuți, -te, adj. Neplăcut, dezagreabil. – V. displăcea.

DISPLĂCÚT, -Ă, displăcuți, -te, adj. Neplăcut, dezagreabil. – V. displăcea.

displăcut, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 168 / V: (îvr) des~ / Pl: ~uți, ~e / E: displăcea] 1 Neplăcut. 2 Dezagreabil. 3 (Rar; d. oameni) Respingător. 4 (Buc) Murdar.

DISPLĂCÚT, -Ă, displăcuți, -te, adj. (Rar) Neplăcut, supărător, dezagreabil. Ploaia îmi umple gura de apă. – Într-adevăr... asta-i tot ce poate fi mai displăcut. SADOVEANU, Z. C. 191. Gluma începea să fie displăcută. D. ZAMFIRESCU, R. 197.

* displăcút, -ă adj. (d. displac). Neplăcut. Adv. În mod neplăcut.

DISPLÁCE vb. III v. displăcea.

DISPLÁCE vb. III v. displăcea.

DISPLÁCE vb. III v. displăcea.

DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea).

DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea).

displace v vz desplăcea[1]

  1. desplăcea nu este consemnat cuvânt-titlu în acest dicționar. — Ladislau Strifler

displăcea vi [At: HELIADE, O. I, 371 / V: ~lace, (îvr) desplace / Pzi: ~lac / E: it dispiacere] 1 A nu-i plăcea. 2 A nu agrea.

DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. (Construit cu dativul) A-i fi neplăcut, a nu-i fi pe plac. Îl observă că n-are arme și asta nu-i displăcu. SADOVEANU, Z. C. 100. Într-un tablou cutare combinație de culori ne place, cutare ne displace. GHEREA, ST. CR. II 29. Înțelegi bine c-ajunge să-mi displacă Asemenea purtare. MACEDONSKI, O. II 25. – Variantă: displáce vb. III.

DISPLÁCE vb. III. v. displăcea.

DISPLĂCEÁ vb. II. intr. A nu plăcea. ♦ A fi neplăcut. [P.i. displác, var. displace vb. III. / < it. dispiacere, după plăcea].

DISPLĂCEÁ vb. intr. a nu plăcea. ◊ a nu agrea. (după it. dispiacere)

A DISPLĂCEÁ displác intranz. A înceta de a fi pe plac; a nu plăcea. /<it. dispiacere

* displác, -plăcút, a -plăceá v. intr. (dis- și plac, după fr. déplaire și lat. displicére). Nu plac: vorba asta-mĭ displace.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút

displăceá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác, 1 pl. displăcém, 2 pl. displăcéți; part. displăcút


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DISPLĂCÚT adj. v. neplăcut.

arată toate definițiile

Intrare: displăcut
displăcut adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • displăcut
  • displăcutul
  • displăcutu‑
  • displăcu
  • displăcuta
plural
  • displăcuți
  • displăcuții
  • displăcute
  • displăcutele
genitiv-dativ singular
  • displăcut
  • displăcutului
  • displăcute
  • displăcutei
plural
  • displăcuți
  • displăcuților
  • displăcute
  • displăcutelor
vocativ singular
plural
Intrare: displăcea
verb (V502)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • displăcea
  • displăcere
  • displăcut
  • displăcutu‑
  • displăcând
  • displăcându‑
singular plural
  • displaci
  • displace-
  • displăceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • displac
(să)
  • displac
  • displăceam
  • displăcui
  • displăcusem
a II-a (tu)
  • displaci
(să)
  • displaci
  • displăceai
  • displăcuși
  • displăcuseși
a III-a (el, ea)
  • displace
(să)
  • displa
  • displăcea
  • displăcu
  • displăcuse
plural I (noi)
  • displăcem
(să)
  • displăcem
  • displăceam
  • displăcurăm
  • displăcuserăm
  • displăcusem
a II-a (voi)
  • displăceți
(să)
  • displăceți
  • displăceați
  • displăcurăți
  • displăcuserăți
  • displăcuseți
a III-a (ei, ele)
  • displac
(să)
  • displa
  • displăceau
  • displăcu
  • displăcuseră
desplace
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (V615)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • displace
  • displacere
singular plural
  • displaceți
  • displăceți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
plural I (noi)
  • displacem
(să)
  • displacem
a II-a (voi)
  • displaceți
(să)
  • displaceți
a III-a (ei, ele)
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

displăcut

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Ploaia îmi umple gura de apă. – Într-adevăr... asta-i tot ce poate fi mai displăcut. SADOVEANU, Z. C. 191.
      surse: DLRLC
    • Gluma începea să fie displăcută. D. ZAMFIRESCU, R. 197.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi displăcea
    surse: DEX '98 DEX '09

displăcea desplace displace

  • 1. A nu-i plăcea, a nu agrea.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: repugna antonime: plăcea 3 exemple
    exemple
    • Îl observă că n-are arme și asta nu-i displăcu. SADOVEANU, Z. C. 100.
      surse: DLRLC
    • Într-un tablou cutare combinație de culori ne place, cutare ne displace. GHEREA, ST. CR. II 29.
      surse: DLRLC
    • Înțelegi bine c-ajunge să-mi displacă Asemenea purtare. MACEDONSKI, O. II 25.
      surse: DLRLC

etimologie: