2 intrări

20 de definiții

dislocát, ~ă a [At: LM / V: des~ / Pl: ~áți, ~e / E: disloca] 1 Care a fost deplasat. 2 Care a fost desprins din locul în care se află. 3 (D. oase, membre) Luxat. 4 (D. straturi geologice) Care și-a modificat poziția inițială orizontală sub acțiunea mișcărilor tectonice. 5 (D. trupe) Deplasat dintr-un loc într-altul. 6 (D. trupe) Mutat (dintr-o garnizoană într-alta). 7 (D. termenii unui grup sintactic) Separat prin introducerea între ei a unui cuvânt sau a mai multora.

DISLOCÁT, -Ă, dislocați, -te, adj. Care a fost mișcat, deplasat, desprins din locul în care se afla. – V. disloca.

DISLOCÁT, -Ă, dislocați, -te, adj. Care a fost mișcat, deplasat, desprins din locul în care se afla. – V. disloca.

DISLOCÁT, -Ă, dislocați, -te, adj. Mișcat, desprins dintr-un loc și mutat; deplasat.

DISLOCÁT adj. 1. desprins. (Stâncă ~.) 2. v. luxat. 3. (FIZ.) dezlocuit. (Un lichid ~.) 4. v. strămutat.

dislocá [At: ASACHI, E. III, 193/5 / V: des~, (înv) dizl~ / Pzi: dislóc / E: fr disloquer, lat dislocare] 1-2 vtr A (se) mișca din locul în care se află Si: a (se) deplasa. 3-4 vtr A (se) desprinde (din întregul din care face parte). 5 vt (C. i. membrele corpului) A luxa. 6 vr (D. straturi geologice) A-și modifica poziția inițială orizontală sub acțiunea mișcărilor tectonice. 7 vt A deplasa trupe dintr-un loc într-altul. 8 vt A muta trupe dintr-o garnizoană în alta. 9 vt (C. i. termeni ai unui grup sintactic) A separa prin introducerea între ei a unui cuvânt sau a mai multora.

DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare.

DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre straturi geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau a mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare.

DISLOCÁ, dislóc, vb. I. Tranz. A mișca din loc, a strămuta, a scoate (din întregul din care face parte). V. deplasa. Un alt excavator... dislocă lutul necesar fabricilor de cărămizi și ceramică cu douăzeci și șapte de lopeți așezate în bandă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 3 /6. Dislocate de violența exploziilor, stîncile negre... stau împrăștiate între pereții fumegînzi ai munților. BOGZA, C. O. 180. ◊ Refl. Treptat, apele încep să se smulgă din moliciunea lutului, o undă se îndeamnă cu alta, pînă ce tot rîul se dislocă și pornește la vale. BOGZA, C. O. 161. ♦ (Despre oase, membre) A scoate din încheieturi, a scrînti, a luxa. Mi-am dislocat brațul.Refl. (Prin exagerare) Eroii domnului Bourget... după ce-au sfîrșit de căscat de li s-au dislocat fălcile, hai! să-și pună și ei, micuții, o problemă de conștiință. C. PETRESCU, Î. II 55. ♦ (Mil.) A mișca trupele dintr-un loc într-altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Refl. (Despre straturi geologice) A-și modifica poziția inițială de depunere.

dislocá (a ~) vb., ind. prez. 3 dislócă; conj. prez. 3 să dislóce

dislocá vb., ind. prez. 1 sg. dislóc, 3 sg. și pl. dislócă; conj. prez. 3 sg. și pl. disloáce

DISLOCÁ vb. 1. a (se) desprinde. (S-a ~ o bucată de stâncă.) 2. v. luxa. 3. (FIZ.) a dezlocui. (~ un lichid.) 4. v. strămuta.

DISLOCÁ vb. I. tr., refl. A (se) urni, a (se) mișca din loc, a (se) strămuta. ♦ A scoate sau a face să iasă din încheieturi, a (se) dezarticula, a (se) luxa. ♦ (Mil.) A (se) mișca, a (se) porni dintr-un anumit loc. ♦ refl. (Despre terenuri) A se deplasa. [P.i. dislóc, 3,6 -că. / cf. it. dislocare, fr. disloquer].

DISLOCÁ vb. I. tr., refl. a (se) urni, a (se) mișca din loc, a (se) strămuta, a (se) desprinde din întreg. ◊ (despre oase) a scoate, a face să iasă din încheieturi, a (se) dezarticula, a (se) luxa. ◊ (despre trupe) a (se) mișca, a (se) porni dintr-un anumit loc. ◊ a separa doi termeni dintr-un grup sintactic prin introducerea de cuvinte între determinat și determinant. II. refl. (despre straturi geologice) a se deplasa sub acțiunea mișcărilor tectonice. (< fr. disloquer, lat. dislocare)

A SE DISLOCÁ mă dislóc intranz. 1) A se mișca din loc. 2) (despre oase sau membre) A ieși din articulație; a se dezarticula; a se luxa; a se scrânti. 3) (despre straturi geologice) A-și schimba poziția inițială (sub acțiunea mișcărilor tectonice); a se deplasa; a aluneca. /<fr. disloquer, lat. dislocare

A DISLOCÁ dislóc tranz. 1) A face să se disloce. 2) (trupe) A muta din locul de staționare. 3) lingv. (termeni ai unei construcții sintactice) A separa prin intercalarea altor elemente. 4) (nave) A repartiza în porturi sau în baze maritime speciale. /<fr. disloquer, lat. dislocare

dislocà v. 1. a scoate din loc: a disloca un braț, o mașină; 2. a dezorganiza: a disloca o armată.

* dislóc, a -á v. tr. (dis- și loc, după fr. disloquer și it. dislocare. El dislocă și -oacă, să -oace. V. culc). Deplasez, mișc din loc: a disloca un os (a luxa). V. refl. Mă deplasez, mă mișc din loc. – Și dislochéz, -cat. V. deslocuĭesc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DISLOCÁT adj. 1. desprins. (Stîncă ~.) 2. (MED.) deplasat, dezarticulat, luxat, scrîntit, sucit, (rar) răsucít, (prin vestul Munt.) proclintít. (Os ~.) 3. dezlocuit. (Un lichid ~.) 4. strămutat. (Populație ~.)

DISLOCÁ vb. 1. a (se) desprinde. (S-a ~ o bucată de stîncă.) 2. (MED.) a (se) deplasa, a (se) dezarticula, a (se) luxa, a (se) scrînti, a (se) suci, (rar) a (se) răsuci. (înv. și reg.) a (se) sminti, (reg.) a (se) strica, (prin Transilv.) a (se) muruli, (i'ransilv.) a (se) pica, (prin Transilv. și Bucov.) a (se) preti, (prin vestul Munt.) a (se) proclinti. (Și-a ~ osul umărului.) 3. a strămuta. (A ~ o populație.)

Intrare: disloca
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) disloca dislocare dislocat dislocând singular plural
dislo dislocați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) disloc (să) disloc dislocam dislocai dislocasem
a II-a (tu) disloci (să) disloci dislocai dislocași dislocaseși
a III-a (el, ea) dislo (să) disloce disloca dislocă dislocase
plural I (noi) dislocăm (să) dislocăm dislocam dislocarăm dislocaserăm, dislocasem*
a II-a (voi) dislocați (să) dislocați dislocați dislocarăți dislocaserăți, dislocaseți*
a III-a (ei, ele) dislo (să) disloce dislocau disloca dislocaseră
Intrare: dislocat
dislocat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dislocat dislocatul disloca dislocata
plural dislocați dislocații dislocate dislocatele
genitiv-dativ singular dislocat dislocatului dislocate dislocatei
plural dislocați dislocaților dislocate dislocatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)