16 definiții pentru disidență dizidență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

disidénță sf [At: PROT. – POP., N. D. / V: dizi~, desi~, (înv) dizidin~ / Pl: ~țe / E: fr dissidence, lat dissidentio] 1 Deosebire de opinii a unei persoane (față de o majoritate, de o colectivitate, de o organizație etc. din care face parte) Si: dezacord, schizmă, sciziune. 2 (Ccr) Grup de persoane care au o opinie separată față de majoritatea membrilor colectivității, organizației etc. din care fac parte. 3 Sciziune ivită prin acțiunea unei disidențe (2).

DISIDÉNȚĂ, disidențe, s. f. Atitudine, manifestare de disident. ♦ (Concr.) Grup de persoane cu opinii diferite de acelea ale majorității; sciziune formată prin acțiunea unui astfel de grup. [Var.: dizidénță s. f.] – Din fr. dissidence, lat. dissidentia.

DISIDÉNȚĂ, disidențe, s. f. Atitudine, manifestare de disident. ♦ (Concr.) Grup de persoane cu opinii diferite de acelea ale majorității; sciziune formată prin acțiunea unui astfel de grup. [Var.: dizidénță s. f.] – Din fr. dissidence, lat. dissidentia.

DISIDÉNȚĂ, disidențe, s. f. Deosebire de păreri; dezacord. ♦ (Concretizat) Grup de persoane care prezintă opinie separată față de majoritate; sciziune ivită în urma separării unui astfel de grup. Prefectul nu-și mai vede capul de treburi, căci e aproape să se declare o disidență în partidul local guvernamental. CARAGIALE, O. II 44. – Variantă: dizidénță s. f.

DISIDÉNȚĂ s.f. Deosebire de opinii (față de o majoritate); sciziune, schismă; dezacord. ♦ Grup de persoane care susțin o părere diferită de aceea a majorității; sciziune care ia naștere în urma unei asemenea situații. [Var. dizidență s.f. / cf. fr. dissidence, lat. dissidentia].

DISIDÉNȚĂ s. f. deosebire de opinii (față de o majoritate); dezacord. ◊ grup de persoane care susțin o parte diferită de aceea a majorității; sciziune care ia naștere în urma unei asemenea situații. (< fr. dissidence, lat. dissidentia)

disidénță s. f. (Folosit cu sens pozitiv după decembrie 1989) ♦ 1. Atitudine politică opusă celei oficiale, în special sub regimurile totalitare; opoziție ◊ „Unii nu făcuseră niciodată politică decât în măsura în care disidența ca atare fusese o atitudine politică.” R.lit. 8 XI 90 p. 2. ◊ Disidența lui [a lui Dorin Tudoran] pe vremea lui Ceaușescu s-a născut din consecvență.” R.lit. 34/95 p. 1; v. și agent de influență.2. Dezacord ◊ „Mânăstirea Vladimirești [se află] mai demult în disidență față de conducerea bisericească.” R.l. 11 IX 93 p. 2 [și dizidență] (din fr. dissidence; D. Urițescu CV 4546; DN, DEX, DN3)

DISIDÉNȚĂ ~e f. 1) Stare a unei persoane sau a unui grup de persoane care încetează a se supune unei autorități sau care se separă de o comunitate. 2) Grup de persoane care nu se mai supune unei autorități sau s-a separat de o comunitate. 3) Sciziune într-o comunitate, provocată de deosebirile de idei. /<fr. dissidence, lat. dissidentia

disidență f. diferență profundă de opiniuni sau de sentimente.

* disidénță f., pl. e (lat. dis-sidentia. V. ședință). Scisiune, diferență în opiniunĭ. Fracțiune disidentă.

DIZIDÉNȚĂ s. f. v. disidență.

DIZIDÉNȚĂ s. f. v. disidență.

DIZIDÉNȚĂ s. f. v. disidență.

DIZIDÉNȚĂ s.f. v. disidență.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

disidénță s. f., g.-d. art. disidénței; pl. disidénțe

disidénță s. f., pl. disidénțe

disidénță s. f., g.-d. art. disidénței; pl. disidénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DISIDÉNȚĂ s. v. sciziune.

DISIDENȚĂ s. sciziune. (~ într-un partid.)

Intrare: disidență
disidență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disidență
  • disidența
plural
  • disidențe
  • disidențele
genitiv-dativ singular
  • disidențe
  • disidenței
plural
  • disidențe
  • disidențelor
vocativ singular
plural
dizidență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dizidență
  • dizidența
plural
  • dizidențe
  • dizidențele
genitiv-dativ singular
  • dizidențe
  • dizidenței
plural
  • dizidențe
  • dizidențelor
vocativ singular
plural