14 definiții pentru discret

discrét, ~ă [At: HELIADE, D. J. 43/15 / Pl: ~éți, ~e / E: fr discret] 1 a (D. oameni) Care știe să păstreze un secret, o taină ce i s-a încredințat. 2 a (D. oameni) Rezervat în vorbe, în fapte și în acțiuni Si: reținut. 3-4 a (D. acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (1-2). 5 a (Fig) Care nu atrage atenția. 6 a Care este abia perceptibil (datorită intensității, dimensiunii). 7 a Distins. 8 a Sobru. 9 a (D. nuanțe, culori) Care este puțin intens Si: delicat, pal. 10 a (D. locuri) Izolat și liniștit. 11 smf (Îvr) Călugăr sau călugăriță care făcea parte dintr-un discretoriu (1). 12 a (Mat; Fiz; Flz; d. numere, mărimi etc.) Care este alcătuit din elemente separate, distincte. 13 a (Mat; Fiz; Flz; d. numere, mărimi etc.) Care variază în salturi Si: discontinuu (2).

DISCRÉT, -Ă, discreți, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care știe să păstreze un secret ce i s-a încredințat; care este rezervat, reținut în vorbe și în acțiuni. ♦ (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (1). ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenția. 2. Fig. (Despre obiecte) Care nu atrage atenția, nu șochează. II. 1. (Mat.) Mulțime discretă = mulțime care conține numai puncte izolate. 2. (Fiz.) Alcătuit din semnale distincte. – Din fr. discret.

DISCRÉT, -Ă, discreți, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care știe să păstreze o taină ce i s-a încredințat; care este rezervat, reținut în vorbe și în acțiuni. ♦ (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (I 1). ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenția. 2. Fig. (despre obiecte) Care nu atrage atenția, nu șochează. II. 1. (Mat.; despre mărimi) Format din unități distincte, obținute numai prin salturi unitare. 2. (Fiz.; despre semnale) A cărui mărime este reprezentată printr-un număr finit de valori. – Din fr. discret.

DISCRÉT, -Ă, discreți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Care știe să păstreze o taină ce i s-a încredințat. Mă vei ierta însă a fi mai puțin discret. ODOBESCU, S. III 63. ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenția. Îl pîndeam discret, știind că în asemenea clipe ușurare se află în destăinuire. M. I. CARAGIALE, C. 69. ♦ Rezervat, reținut în vorbe și acțiuni. Îi înțelegea și aproba, deși el, fire discretă, nu-și cheltuia durerile în cuvinte aspre, ci își tortura cu ele numai sufletul lui. REBREANU, R. I 66. 2. Fig. (Despre lucruri, stări sufletești etc.) Abia perceptibil, care nu bate la ochi, care nu atrage atenția. Culori discrete.Clinchetul tălăngilor de la gîtul vitelor... pare o chemare discretă. BOGZA, C. O. 74. Mi-a întins mîinile cu discretă amabilitate. GALACTION, O. I 94. Cîteva felinare de hîrtie colorată... împrăștiau o lumină discretă. VLAHUȚĂ, O. A. III 4. Ea-i trimite un zîmbet discret de prietenie și de încurajare. id. ib. 65. ◊ (Adverbial) Intrară cu alte măsuțe joase, acoperite discret cu naframe vișinii. SADOVEANU, Z. C. 285.

discrét adj. m., pl. discréți; f. discrétă, pl. discréte

discrét adj. m., pl. discréți; f. sg. discrétă, pl. discréte

DISCRÉT adj. 1. (înv. și reg.) tainic. (E un om foarte ~.) 2. v. cuantificat.

Discret ≠ indiscret, vizibil, nediscret

DISCRÉT, -Ă adj. 1. Care poate păstra un secret, o taină. ♦ Rezervat, reținut (în purtări, în vorbe). ♦ (Mat.; despre mărimi) Format din unități distincte (în opoziție cu cele continue); (fil.) discontinuu. 2. (Fig.) Greu, puțin perceptibil. // adv. Fără să atragă atenția. [< fr. discret, it. discreto, cf. lat. discretus – separat].

DISCRÉT, -Ă I. adj. 1. care știe să păstreze un secret, o taină. ◊ rezervat, reținut (în purtări, în vorbe). 2. (mat., fil.) format din elemente distincte; care variază în salturi; discontinuu. 3. (fiz.; despre semnale) a cărui mărime este reprezentată printr-un număr finit de valori. 4. (fig.) greu, puțin perceptibil. II. adv. fără să atragă atenția. (< fr. discret, lat. discretus)

DISCRÉT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care manifestă reținere și neamestec în treburile cuiva. 2) (despre persoane) Care știe să păstreze o taină. 3) Care nu atrage atenția; nebătător la ochi. Aluzie ~tă. Bijuterii ~te. /<fr. discret

discret a. 1. rezervat, reținut în cuvintele, în acțiunile sale; 2. care știe să păstreze un secret; 3. care denotă rezervă: purtare discretă.

* discrét, -ă adj. (lat. discretus, part. d. discérnere. V. discern, secret). Rezervat la vorbă și purtare. Care poate păstra un secret: om discret. Retras, ascuns, singuratic: loc discret, vale discretă. Adv. În mod discret.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DISCRÉT adj. 1. (înv. și reg.) táinic. (E un om foarte ~.) 2. (FIZ., FILOZ.) cuantificat, discontinuu. (Valoare ~.)

Intrare: discret
discret adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular discret discretul discre discreta
plural discreți discreții discrete discretele
genitiv-dativ singular discret discretului discrete discretei
plural discreți discreților discrete discretelor
vocativ singular
plural