2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

diriguire sf [At: LUC., II, 176 / Pl: ~uri / E: dirigui] (Îvr) Dirijare (2).

DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui).

DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui).

dirigui vt [At: ASACHI, I, 240/31 / Pzi: ~ésc / E: lat dirigere] (Înv) 1 A manevra cârma unei ambarcațiuni pentru a stabili direcția de mers. 2 A dirija (2). 3-4 A dirija (4-5).

DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. A da directive, dispoziții; a conduce, a dirija. Cuconu Ioniță își sorbea cafeaua... pe scara de sus a cerdacului, diriguind, pentru ziua întreagă, rostul gospodăriei sale. HOGAȘ, DR. II 93.

DIRIGUÍ vb. IV. tr. A conduce, a dirija. [P.i. -iesc, dirígui. / cf. lat., it. dirigere].

A DIRIGUÍ ~iesc tranz. înv. (instituții, organizații, colectivități, activități) A îndruma în calitate de diriguitor; a conduce; a dirija. [Sil. -gu-i] /<lat. dirigere


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 diriguiáscă

diriguí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 sg. și pl. diriguiáscă

diriguesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DIRIGUÍRE s. 1. v. conducere. 2. v. domnie.

DIRIGUÍRE s. v. conducere, dirijare.

DIRIGUIRE s. cîrmuire, conducere, domnie, guvernare, stăpînire, (înv. și pop.) oblăduire, (înv.) chiverniseală, chivernisire, ocîrmuire, purtare, purtat, stăpînie, vlădicie, (fig.) cîrmă. (~ țării în vremea lui Mihai Viteazul.)

DIRIGUÍ vb. 1. v. conduce. 2. v. domni.

DIRIGUÍ vb. v. conduce, dirija.

DIRIGUI vb. a cîrmui, a conduce, a domni, a guverna, a stăpîni, (înv. și pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocîrmui, a povățui. (Ștefan a ~ Moldova în glorie.)

Intrare: diriguire
diriguire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • diriguire
  • diriguirea
plural
  • diriguiri
  • diriguirile
genitiv-dativ singular
  • diriguiri
  • diriguirii
plural
  • diriguiri
  • diriguirilor
vocativ singular
plural
Intrare: dirigui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dirigui
  • diriguire
  • diriguit
  • diriguitu‑
  • diriguind
  • diriguindu‑
singular plural
  • diriguiește
  • diriguiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • diriguiesc
(să)
  • diriguiesc
  • diriguiam
  • diriguii
  • diriguisem
a II-a (tu)
  • diriguiești
(să)
  • diriguiești
  • diriguiai
  • diriguiși
  • diriguiseși
a III-a (el, ea)
  • diriguiește
(să)
  • diriguiască
  • diriguia
  • dirigui
  • diriguise
plural I (noi)
  • diriguim
(să)
  • diriguim
  • diriguiam
  • diriguirăm
  • diriguiserăm
  • diriguisem
a II-a (voi)
  • diriguiți
(să)
  • diriguiți
  • diriguiați
  • diriguirăți
  • diriguiserăți
  • diriguiseți
a III-a (ei, ele)
  • diriguiesc
(să)
  • diriguiască
  • diriguiau
  • dirigui
  • diriguiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

diriguire

etimologie:

dirigui

  • 1. rar A da directive, dispoziții.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: conduce dirija domni attach_file un exemplu
    exemple
    • Cuconu Ioniță își sorbea cafeaua... pe scara de sus a cerdacului, diriguind, pentru ziua întreagă, rostul gospodăriei sale. HOGAȘ, DR. II 93.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină dirigere (după cârmui).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN