2 intrări

27 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

DIPLOMÁTICĂ2 s. f. (Învechit) Diplomație. De la o vreme s-au ațîțat luxul și scîrboasa diplomatică, care n-au fost spre vreun temei al nostru sau folos al patriei. GOLESCU, Î. 63.

DIPLOMÁTICĂ1 s. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care cercetează diplomele (3) și documentele oficiale vechi și le stabilește autenticitatea. Act de diplomatică națională păstrat și azi la Snagov. ODOBESCU, S. I 438. Noi aice învățăm grecește, latinește... precum și alte multe ramuri de învățături, între care și diplomatica. KOGĂLNICEANU, S. 75. – Variantă: (învechit) diplomátic (BĂLCESCU, O. I 54) s. n.

diplomátică (di-plo-) s. f., g.-d. art. diplomáticii

diplomátică s. f. (sil. -plo-), g.-d. art. diplomáticii

DIPLOMÁTICĂ2 s.f. (Rar) Diplomație. [Gen. -cii. / < germ. Diplomatik].

DIPLOMÁTICĂ1 s.f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu cercetarea vechilor diplome, cărți și altor documente oficiale. [Gen. -cii. / < fr. diplomatique].

DIPLOMÁTICĂ f. Ramură a istoriei care se ocupă cu studiul diplomelor și documentelor oficiale vechi, cu originea, conținutul și autenticitatea lor. /<fr. diplomatique, lat. diplomaticus

diplomatică f. știința care are de obiect lectura și critica documentelor și a diplomelor vechi: ea fu întemeiată în 1681 de benedictinul Mabillon.

diplomátic2, ~ă [At: TEODOROVICI, I, 28/16 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr diplomatique, lat diplomciticus] 1 sf Disciplină auxiliară a istoriei care cercetează diplomele (1) și documentele oficiale vechi și le stabilește autenticitatea. 2-3 a Care aparține diplomelor (1) și documentelor oficiale vechi. 4-5 a Referitor la diplomele (1) și la documentele oficiale vechi. 6 a (Îvr) Care a obținut o diplomă (3).

diplomátic1, ~ă [At: AR (1832), 2431/10 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr diplomatique] 1 a (Îvr) Diplomat1 (6). 2-4 smf (Îvr) Diplomat1 (1-3). 5-10 a Referitor la diplomație (1-6) Si: (înv) diplomaticesc (1-6). 11-13 a Referitor la diplomați1 (1-3) Si: (înv) diplomaticesc (7-9). 14-19 a Care aparține diplomației (1-6) Si: (înv) diplomaticesc (10-15). 20-22 a Care aparține diplomaților1 (1-3) Si: (înv) diplomaticesc (16-18). 23 a (Îs) Corp (sau, îvr, corpos, trup) ~ Totalitatea ambasadorilor, miniștrilor și reprezentanților unei țări sau ai mai multor țări care se află, de obicei, în capitala unui stat. 24 a (Îs) Limbă ~ă Limbă în care se fac comunicările și se întrețin relațiile între state. 25 a (Îs) Relații (sau legături) ~ice Relații oficiale, pașnice, pe care statele le întrețin în scopul realizării politicii lor externe. 26 a (Îs) Geantă (sau servietă, valiză) Geantă, servietă etc. cu care se transportă acte oficiale în altă țară (și al căror conținut este scutit de controlul vamal). 27 a (Îas) Geantă sau servietă asemănătoare ca formă cu cea folosită de diplomați (1). 28 a (Îs) Canale ~ice Comunicare între țări prin intermediul diplomaților (1). 29 a (Îs) Imunitate ~ă Faptul că o persoană nu poate fi urmărită în justiție, potrivit legilor țării în care trăiește, ca urmare a statutului de diplomat (1). 30 sf (Înv) Diplomație (1). 31 sf (Înv) Diplomație (4). 32 a (D. oameni) Care manifestă abilitate, șiretenie Si: abil, calculat. 33 sf (Îvr) Diplomație (7).

DIPLOMÁTIC1, -Ă, diplomatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care cercetează diplomele și documentele oficiale vechi și le stabilește autenticitatea. 2. Adj. (Rar) Care aparține diplomelor și documentelor oficiale vechi, privitor la aceste diplome și documente. – Din fr. diplomatique, lat. diplomaticus.

DIPLOMÁTIC2, -Ă, diplomatici, -ce, adj. Referitor la diplomație sau la diplomați2, care aparține diplomației sau diplomaților2. ♦ Diplomat2. – Din fr. diplomatique.

DIPLOMÁTIC1, -Ă, diplomatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care cercetează diplomele și documentele oficiale vechi și le stabilește autenticitatea. 2. Adj. (Rar) Care aparține diplomelor și documentelor oficiale vechi, privitor la aceste diplome și documente. – Din fr. diplomatique, lat. diplomaticus.

DIPLOMÁTIC2, -Ă, diplomatici, -ce, adj. Referitor la diplomație sau la diplomați2, care aparține diplomației sau diplomaților2. ♦ Care arată, trădează abilitate, subtilitate, șiretenie; diplomat2. – Din fr. diplomatique.

DIPLOMÁTIC3, -Ă, diplomatici, -e, adj. 1. Care se referă la diplomație, caracteristic diplomaților. Deși nobil de viță veche, nu s-a bucurat de o anumită însărcinare diplomatică SADOVEANU, Z. C. 168. ◊ Agent diplomatic v. agent. Corp diplomatic v. corp. Curier diplomatic v. curier. Valiză diplomatică v. valiză. 2. Abil, calculat. Iscusința d-tale diplomatică nu te poate ajuta... Țin foarte mult să spui tot ceea ce gîn- dești. CAMIL PETRESCU, T. II 204.

DIPLOMÁTIC1 s. n. v. diplomatică1.

DIPLOMÁTIC2, -Ă, diplomatici,-e, adj. (Învechit, mai ales despre limbă, stil) Caracteristic diplomelor și documentelor, în stilul sobru, în limba specifică diplomelor și documentelor.

diplomátic (di-plo-) adj. m., pl. diplomátici; f. diplomátică, pl. diplomátice

diplomátic (referitor la diplome, la diplomație) adj. m. (sil. -plo-), pl. diplomátici; f. sg. diplomátică, pl. diplomátice

DIPLOMÁTIC adj. (înv.) politic. (O acțiune ~.)

Intrare: diplomatic
diplomatic adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular diplomatic diplomaticul diplomatică diplomatica
plural diplomatici diplomaticii diplomatice diplomaticele
genitiv-dativ singular diplomatic diplomaticului diplomatice diplomaticei
plural diplomatici diplomaticilor diplomatice diplomaticelor
vocativ singular
plural
Intrare: diplomatică
diplomatică substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular diplomatică diplomatica
plural
genitiv-dativ singular diplomatici diplomaticii
plural
vocativ singular
plural