opțiuni
  • info

3 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DINȚARE, dințări, s. f. Acțiunea de a dința și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Totalitatea dinților unui obiect. – V. dința.

DINȚARE, dințări, s. f. Acțiunea de a dința și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Totalitatea dinților unui obiect. – V. dința.

dințare sf [At: DL / Pl: ~țări / E: dința] 1 Tăiere a marginii unui obiect în formă de dinți (14) Si: dințat. 2 (Ccr) Totalitatea dinților (15) unui obiect.

DINȚARE, dințări, s. f. Acțiunea de a dința și rezultatul ei. ♦ (Concretizat) Ansamblul dinților unui obiect.

DINȚA, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte.

DINȚA, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte.

DINȚAR, dințare, s. n. 1. Unealtă cu care se înclină dinții fierăstrăului de o parte și de alta a pânzei lui. 2. Grătar în dreptul scocului morii. – Dinte + suf. -ar.

dința vt [At: DL / Pzi: ~țez / E: drr dințat] A face dinți (14) pe marginea unui obiect.[1] modificată

  1. În original, prezentul ind. incorect tipărit: ~tez — LauraGellner

dințar sn [At: TDRG / Pl: ~e / E: dinte + -ar] 1 Unealtă cu care se înclină dinții (15) ferăstrăului de o parte și de alta a pânzei lui. 2 Grătar în dreptul scocului morii.

DINȚAR, dințare, s. n. 1. Unealtă cu care se înclină dinții ferăstrăului de o parte și de alta a pânzei lui. 2. Grătar în dreptul scocului morii. – Dinte + suf. -ar.

DINȚA, dințez, vb. I. Tranz. A face crestături în formă de dinți (2) pe marginea exterioară sau interioară a unui obiect.

DINȚAR, dințare, s. n. 1. Unealtă cu care se înclină dinții ferăstrăului de o parte și de alta a pînzei. 2. Grătar în dreptul scocului morii, care oprește pătrunderea corpurilor aduse de apă.

A DINȚA ~ez tranz. (obiecte) A prevedea cu crestături în formă de dinți. /Din dințat

DINȚAR ~e n. 1) Instrument pentru reglarea dinților unui ferăstrău. 2) Grătar așezat în fața scocului morii care oprește pătrunderea murdăriei ce vine pe apă. /dinte + suf. ~ar

dințar m. 1. unealtă cu care se îndreptează dinții ferestrăului; 2. grătar ce se pune în dreptul scocurilor morii spre a opri murdăriile ce vin pe apă.

dințéz v. tr. Crestez pe marginĭ. V. dantelez.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dințare s. f., g.-d. art. dințării; pl. dințări

dințare s. f., g.-d. art. dințării; pl. dințări

dințare (acțiune) s. f., g.-d. art. dințării; pl. dințări

dința (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dințez, 3 dințează; conj. prez. 1 sg. să dințez, 3 să dințeze

dințar s. n., pl. dințare

dința (a ~) vb., ind. prez. 3 dințează

dințar s. n., pl. dințare

dința vb., ind. prez. 1 sg. dințez, 3 sg. și pl. dințează

dințar (unealtă) s. n., pl. dințare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DINȚA vb. v. zimțui.

DINȚAR s. v. călcător, ceapraz.

DINȚA vb. a cresta, a zimța, a zimțui. (~ muchia unei piese metalice.)

dințar s. v. CĂLCĂTOR. CEAPRAZ.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

dințar, -ăreasă, dințari, -ărese s. m., s. f. medic stomatolog.

Intrare: dințare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dințare
  • dințarea
plural
  • dințări
  • dințările
genitiv-dativ singular
  • dințări
  • dințării
plural
  • dințări
  • dințărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: dința
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dința
  • dințare
  • dințat
  • dințatu‑
  • dințând
  • dințându‑
 singular plural
  • dințează
  • dințați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dințez
 (să)
  • dințez
  • dințam
  • dințai
  • dințasem
a II-a (tu)
  • dințezi
 (să)
  • dințezi
  • dințai
  • dințași
  • dințaseși
a III-a (el, ea)
  • dințează
 (să)
  • dințeze
  • dința
  • dință
  • dințase
plural I (noi)
  • dințăm
 (să)
  • dințăm
  • dințam
  • dințarăm
  • dințaserăm
  • dințasem
a II-a (voi)
  • dințați
 (să)
  • dințați
  • dințați
  • dințarăți
  • dințaserăți
  • dințaseți
a III-a (ei, ele)
  • dințează
 (să)
  • dințeze
  • dințau
  • dințară
  • dințaseră
Intrare: dințar
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dințar
  • dințarul
  • dințaru‑
plural
  • dințare
  • dințarele
genitiv-dativ singular
  • dințar
  • dințarului
plural
  • dințare
  • dințarelor
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dințare, dințărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a dința și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. concretizat Totalitatea dinților unui obiect. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • vezi dința DEX '98 DEX '09

dința, dințezverb

etimologie:

dințar, dințaresubstantiv neutru

  • 1. Unealtă cu care se înclină dinții fierăstrăului de o parte și de alta a pânzei lui. DEX '09 DLRLC
    sinonime: ceapraz călcător
  • 2. Grătar în dreptul scocului morii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • Dinte + sufix -ar. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.