14 definiții pentru diletant


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește (sau nu are pregătirea științifică necesară pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei științe etc. – Din fr. dilettante.

DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește (sau nu are pregătirea științifică necesară pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei științe etc. – Din fr. dilettante.

DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește problemele profesiunii sale. – Din fr. dilettante.

diletant, ~ă smf [At: ASACHI, M. H. 4/22 / V: (înv) ~lit~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr dilettante] 1 Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională necesară. 2 Persoană care se preocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere Si: amator, neprofesionist. 3 (Prt) Persoană care nu adâncește sau nu are pregătirea științifică pentru a adânci problemele profesiunii sale, ale unei științe etc.

DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu o ramură a artei, a științei sau a tehnicii numai din plăcere, fără a fi profesionist sau specialist; amator; (peiorativ) persoană superficială care nu adîncește problemele specialității sale sau care nu are pregătirea științifică necesară pentru a le adînci. Operă de diletant.Nu vorbești ca un om de știință, vorbești ca un diletant. BARANGA, I. 197. Nu e nici cîntăreț, nici pictor, nici poet... E un diletant, mediocritate. CAMIL PETRESCU, T. I 95. Avem diletanți ce se cred și se zic artiști și care nu au cea mai slabă idee de artă. ALECSANDRI, S. 4. ◊ (Adjectival) Pianistul diletant se întrerupse iritat, cu mîinile sprijinite pe coapse, cu coatele în afară. CAMIL PETRESCU, N. 105.

DILETÁNT, -Ă s.m. și f. Amator (pasionat) de artă, de știință, de tehnică, fără pregătire de specialitate; (peior.) om superficial, lipsit de pregătire temeinică. [< fr. dilettante, cf. it. dilettante – care se delectează].

DILETÁNT, -Ă s. m. f. cel care se ocupă de o știință, artă sau tehnică numai din plăcere, fără a fi profesionist ori specialist; amator. ◊ (peior.) cel care îndeplinește o activitate în mod neglijent și fantezist, neavând o pregătire de specialitate satisfăcătoare. (< fr. dilettante)

DILETÁNT ~ți m. Persoană care se ocupă cu ceva (artă, știință, tehnică) numai din plăcere, fără a poseda cunoștințe profesionale corespunzătoare. /<fr. dilettante

diletant m. 1. amator pasionat de muzică; 2. cunoscător în literatură sau artă.

* diletánt, -ă adj. (it. dilettante, d. dilettare, lat. delectare, a delecta). Persoană care, numaĭ de simple eĭ plăcere, se ocupă de artă orĭ și de știință fără s’o știe ca un maestru și fără să tragă folos dintr’asta: diletant în muzică. Fig. Iron. Care nu se ocupă serios de un lucru saŭ nu-l știe bine: diletant politic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

diletánt (amator) s. m., pl. diletánți

diletánt s. m., pl. diletánți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DILETÁNT s., adj. v. amator.

DILETANT s., adj. amator, neprofesionist. (Pictor ~.)

Diletant ≠ profesionist

Intrare: diletant
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • diletant
  • diletantul
  • diletantu‑
plural
  • diletanți
  • diletanții
genitiv-dativ singular
  • diletant
  • diletantului
plural
  • diletanți
  • diletanților
vocativ singular
  • diletantule
  • diletante
plural
  • diletanților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

diletant, -ă diletant diletantă

  • 1. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: amator, -oare neprofesionist antonime: profesionist 5 exemple
    exemple
    • Operă de diletant.
      surse: DLRLC
    • Nu vorbești ca un om de știință, vorbești ca un diletant. BARANGA, I. 197.
      surse: DLRLC
    • Nu e nici cîntăreț, nici pictor, nici poet... E un diletant, mediocritate. CAMIL PETRESCU, T. I 95.
      surse: DLRLC
    • Avem diletanți ce se cred și se zic artiști și care nu au cea mai slabă idee de artă. ALECSANDRI, S. 4.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival Pianistul diletant se întrerupse iritat, cu mîinile sprijinite pe coapse, cu coatele în afară. CAMIL PETRESCU, N. 105.
      surse: DLRLC
    • 1.1. peiorativ Persoană care nu adâncește problemele profesiunii sale.
      surse: DEX '09 DN

etimologie: