10 definiții pentru digitație

digitáție sf [At: IORDAN L. R. A. 26 / V: ~iúne / Pl: ~ii / E: fr digitation] 1 Tehnica repartizării degetelor pe clapele ori pe coardele instrumentelor muzicale sau pe clapele mașinii de scris etc. pentru a obține un randament maxim. 2 (Glg) Formă ramificată de dispoziție a cutelor, ale căror axe se scufundă într-o direcție.

DIGITÁȚIE s. f. Tehnica repartizării degetelor pe clapele sau pe coardele instrumentelor muzicale, pe clapele mașinii de scris etc. – Din fr. digitation.

DIGITÁȚIE s. f. Tehnica repartizării degetelor pe clapele sau pe coardele instrumentelor muzicale ori pe clapele mașinii de scris etc., pentru a obține un randament maxim. – Din fr. digitation.

DIGITÁȚIE s. f. Tehnica așezării degetelor pe clapele sau coardele instrumentelor muzicale sau pe clapele mașinii de scris.

digitáție (-ți-e) s. f., art. digitáția (-ți-a), g.-d. digitáții, art. digitáției

digitáție s. f. (sil. -ți-e), art. digitáția (sil. -ți-a), g.-d. digitáții, art. digitáției

DIGITÁȚIE s.f. Tehnica așezării degetelor pe clapele ori pe coardele unui instrument muzical sau pe clapele mașinii de scris. [Gen. -iei, var. digitațiune s.f. / cf. fr. digitation].

DIGITÁȚIE s. f. tehnica așezării degetelor pe clapele ori pe coardele unui instrument muzical sau pe clapele mașinii de scris. (< fr. digitation)

DIGITÁȚIE f. Tehnica așezării degetelor pe clapele (coardele) unui instrument muzical ori pe clapele mașinii de scris pentru a obține un randament maxim. [Art. digitația; G.-D. digitației; Sil. -ți-e] /<fr. digitation


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

digitație (‹ it. digitazione și diteggiatura, de la lat. digitus „deget”), repartizarea rolului fiecărui deget în desfășurarea execuției instrumentale, în vederea obținerii sunetelor și a realizării frazării* corecte. La instr. de suflat din alamă prevăzute cu clape*, d. este relativ simplă, deoarece instrumentistul obține sunetele nu numai prin manevrarea, cu mâna dreaptă, a celor 3 (uneori 4) clape ale ventilelor*, ci și prin intensitatea suflului, ceea ce face posibilă apariția sunetelor armonice* naturale. Dimpotrivă, la instr. de suflat din lemn, d. este complicată, instrumentistul trebuind să mânuiască cu degetele ambelor mâini nu numai orificiile și clapele instr. care produc sunetele scării de bază ci și clapele corespunzătoare sunetelor cromatice*. Unul și același sunet poate fi obținut adesea prin mai multe grifuri (‹ germ. Griff „apucare”), degetele fiind solicitate în diferite feluri. La instr. cu claviatură*, d. a evoluat de la întrebuințarea în epoca barocului* a numai trei degete, la aceea a întregii mâini (Carl Philip Emmanuel Bach statornicea introducerea și a degetului mare și a celui mic de la ambele mâini). O dată cu dezvoltarea virtuozității romantice, d. a depășit canoanele tradiționale, fiind supusă, prin varietatea ei, necesității redării unor structuri melodice [legato*-ul la pian de ex. obținându-se și prin intermediul pedalei (1)], acordice sau ritmice tot mai complicate precum și a intențiilor stilistice ale interpretului. La instr. cu coarde și cu arcuș, d. este în funcție de poziția (2) utilizată iar „călcarea” coardei evită de regulă sonoritatea coardei* libere (notată cu 0); degetele, începând cu arătătorul, sunt notate cu cifre de la 1 la 4; la vcl. se utilizează în pozițiile înalte și degetul mare (v. Daumen). D. poate servi sau stânjeni o tehnică instr., dar mai ales influența stilul* interpretativ. Astfel, la instr. cu coarde, d. înseamnă: alegerea coardei, determinând diferențe timbrale*: stabilirea unui nivel expresiv unitar sau haotic (fiecare deget având o anumită forță de vibrare); articularea* sobră sau dulceagă (dacă se abuzează de alunecări excesive) a discursului muzical. Ex. partea I-a din Sonata în la minor pt. vl. și pian de César Franck. În primul ex. (d. Adolf Busch) alunecarea degetelor 2 și 3 dizolvă tensiunea frazei*. Al doilea ex. (d. Enescu) aduce prin extensie o arcuire adecvată atmosferei elevate, proprie inspirației lui César Franck. Echiv. fr. doigté; germ. Fingersatz și Applikatur (învechit); it. applicatura; engl. fingering.

Intrare: digitație
digitație
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular digitație digitația
plural
genitiv-dativ singular digitații digitației
plural
vocativ singular
plural