2 intrări

16 definiții

dig sn [At: MÂNDRESCU, UNG. 74 / V: (reg) ~ghíu / Pl: ~uri, (rar) dige / E: fr digue] 1 Construcție hidrotehnică de piatră, de pământ sau de beton, executată în lungul malului unui curs de apă, al unui lac sau al unei mări ori îndreptată spre larg și care servește la dirijarea cursului de apă sau la apărarea malurilor ori a porturilor de acțiunea apei și a curenților Si: stăvilar, zăgaz, (reg) diguială, opritor. 2 (Trs; Ban) Gard de nuiele și piatră, făcut în apele curgătoare pentru a aduna apa și a putea prinde pești Si: (reg) apărătoare, gat, scoc.

DIG, diguri, s. n. Construcție de piatră, de pământ sau de beton, executată în lungul malului unei ape ori îndreptată spre larg, servind la dirijarea cursului de apă sau la apărarea malurilor de acțiunea apei și a curenților. – Din fr. digue.

DIG, diguri, s. n. Construcție de piatră, de pământ sau de beton, făcută în lungul unei văi, la marginea unei ape, pe țărmul sau spre largul mării etc., pentru a apăra un loc de inundație, pentru a izola anumite porțiuni de teren, pentru a corecta albia unui curs de apă, a reduce forța valurilor etc. – Din fr. digue.

DIG, diguri, s. n. Construcție de piatră sau de beton, destinată să apere rada unui port, țărmul mării și terenurile joase de pe coastă expuse valurilor. Cînd obosea, se așeza la capătul digului, pe scara farului verde. BART, E. 92. ♦ Construcție de pămînt, de piatră etc. făcută în lungul unei văi sau pe marginea unui curs de apă, pentru a împiedica revărsările, pentru a izola anumite porțiuni de teren sau pentru a corecta albia unui curs de apă. Prizonierii dăduseră ajutor la repararea unui dig de pămînt... ce oprea apele unui rîuleț. SADOVEANU, M. C. 110.

DIG s. (CONSTR.) (reg.) opritoare. (~ pe un curs de apă.)

DIG s.n. Construcție de piatră, de beton etc. care apără rada unui port, drumurile situate pe țărm etc. de acțiunea erozivă a valurilor; stăvilar, zăgaz. [< fr. digue].

DIG s. n. construcție de piatră, de beton etc. care apără rada unui port, drumurile pe țărm etc. de acțiunea erozivă a valurilor. (< fr. digue)

dig (díguri), s. n. – Chei, faleză. Fr. digue.Der. îndigui, vb., pe baza fr. endiguer.

DIG ~uri n. Construcție de piatră, beton sau pământ, făcută de-a lungul malului unei ape și menită să apere împrejurimile de năvălirea apei. /<fr. digue

dig n. zăgaz, stăvilar (= fr. digue).

* dig n., pl. urĭ (fr. digue, fem., d. vfr. dique, d. ol. dijk, id.). Zăgaz.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DIG s. (CONSTR.) (reg.) opritoáre. (~ pe un curs de apă.)

DIG (DLR trimite la: vig). 1. – (Moț); Digu, G. act.; fam., olt. (Gras 59, 95).2. Diga (Ard II 194); – R., munt., 1708 (BGI XI 91); Digă, G. (T-Jiu). 3. Prob. cu mutația g > h: Dihul, în balada Miului, varianta V. Alecsandri, și Dihan (BGI VII 8); cf. Diham oronim.

dig-batardóu s.n. Tip de dig care închide sau abate apa ◊ Digul-batardou care va separa, în albia Dunării, incinta destinată construcției centralelor electrice și a barajului deversor, obiective componente ale Sistemului hidroenergetic și de navigație «Porțile de Fier II», a intrat în etapa finală de execuție.” Sc. 16 XI 78 p. 1. ◊ „Pe șantierele sistemului hidroenergetic și de navigație «Porțile de Fier II» constructorii au repurtat un nou și semnificativ succes: închiderea digului-batardou. R.l. 9 VI 79 p. 3 (din dig + batardou)

Intrare: dig
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dig digul
plural diguri digurile
genitiv-dativ singular dig digului
plural diguri digurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Dig
Dig