12 definiții pentru dictatură

dictatúră1 sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 382 / V: (îvr) dictăt~ / Pl: ~ri / E: lat dictatura, fr dictature] 1 Formă de guvernare în care o persoană (sau o colectivitate restrânsă) deține autoritatea supremă, nelimitată prin legi, bazată adesea pe violență. 2 (Fig) Dominație absolută Si: stăpânire, supremație. 3 Conducere de stat a societății realizată de clasa dominantă cu scopul dezvoltării puterii sale economice. 4 (Iuz; îs) ~ra proletariatului (sau proletară) Puterea politică a clasei muncitoare instaurată prin revoluție socialistă, pe care o exercită în alianță cu țărănimea și cu ceilalți oameni ai muncii, care urmărește desființarea relațiilor capitaliste și edificarea societății socialiste. 5 (În Roma antică) Demnitatea de dictator (1) Si: (înv) dictatorie (1), (îvr) dictatorat (1). 6 Timpul cât se exercită această demnitate Si: (înv) dictatorie (2), (îvr) dictatorat (2). 7 Stat condus de un dictator (2). 8 (Îs) ~ militară (Conducere a unui stat de către un militar. 9 (Îas) Țară condusă de un militar care acaparează întreaga putere.

dictatúră2 sf [At: BARIȚIU, P. A. I, 606 / Pl: ~ri / E: dicta + -tură] (Îvr) 1 Arhivă. 2 Registratură.

DICTATÚRĂ, dictaturi, s. f. 1. (În Roma antică) Demnitatea, puterea, autoritatea exercitată de un dictator. 2. Regim politic în care întreaga putere este deținută de o persoană sau un grup de persoane, într-o manieră autoritară, arbitrară, recurgând la forță și coerciție. – Din fr. dictature, lat. dictatura.

DICTATÚRĂ, dictaturi, s. f. 1. (În Roma antică) Demnitatea, puterea, autoritatea exercitată de un dictator. 2. Instituție politică, putere de stat în care o persoană (sau un grup de persoane) este învestită cu autoritate nelimitată prin legi și adesea bazată pe violență. ♦ Dictatura proletariatului = concept din filozofia marxistă care preconiza exercitarea puterii de stat de către proletariat în perioada cuprinsă între revoluția socialistă și instaurarea societății socialiste. – Din fr. dictature, lat. dictatura.

DICTATÚRĂ, dictaturi, s. f. 1. Putere de stat a unei clase dominante, nelimitată de nici o lege, bazată nemijlocit pe violență. Toate statele de clasă care au existat pînă acum [adică pînă la instaurarea dictaturii proletariatului] au fost dictatura minorității exploatatoare asupra majorității exploatate. STALIN, PROBL. LEN. 29. 2. (În expr.) Dictatura proletariatului = putere de stat a proletariatului instaurată după victoria revoluției proletare și întemeiată pe alianța de clasă dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare (rolul conducător deținîndu-l clasa muncitoare în frunte cu partidul marxist-leninist) fiind principala armă în mîna clasei muncitoare pentru zdrobirea capitaliștilor și a moșierilor înlăturați de la putere, pentru apărarea cuceririlor revoluționare împotriva atacurilor din afară și pentru construirea socialismului și a comunismului; ea reprezintă dictatura imensei majorități asupra minorității, constituind cea mai largă democrație. Toate națiunile vor ajunge la socialism, aceasta e inevitabil, dar toate vor ajunge nu chiar în același fel, fiecare va aduce un specific într-o formă sau alta a democrației, într-o varietate sau alta a dictaturii proletariatului, într-un ritm sau altul al transformărilor socialiste ale diferitelor laturi ale vieții sociale. LENIN, O. XXIII 60. Dictatura proletariatului înseamnă: 1) violența neîngrădită de lege față de capitaliști și moșieri, 2) conducerea țărănimii de către proletariat, 3) construcția socialistă în ceea ce privește întreaga societate. Nici una dintre aceste trei laturi ale dictaturii nu poate fi exclusă fără riscul de a denatura noțiunea de dictatură a proletariatului. Numai toate aceste trei laturi, luate împreună, ne dau noțiunea deplină și desăvîrșită a dictaturii proletariatului. STALIN, O. VII 194. 3. (În Roma antică) Puterea nelimitată a dictatorului, timpul cit el exercita această putere.

dictatúră s. f., g.-d. art. dictatúrii; pl. dictatúri

dictatúră s. f., g.-d. art. dictatúrii; pl. dictatúri

DICTATÚRĂ s.f. 1. Demnitatea de dictator în vechea Romă; timpul cât un dictator exercita puterea. 2. Formă de guvernământ în care puterea supremă aparține unui dictator; guvernare exercitată de o clasă dominantă. 3. (În filozofia marxistă) Dictatura proletariatului = putere de stat a clasei muncitoare întemeiată pe alianța dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare, rolul conducător deținându-l clasa muncitoare prin partidul ei marxist-leninist. [< lat. dictatura, cf. fr. dictature].

DICTATÚRĂ s. f. 1. (în Roma antică) demnitatea de dictator; timpul cât acesta exercita puterea. 2. formă de guvernare în care puterea supremă aparține unui dictator. 3. conducere a socității exercitată de o clasă socială dominantă. ◊ (fig.) putere absolută, fără control; purtare despotică, tiranică. (< fr. dictature, lat. dictatura)

DICTATÚRĂ ~i f. 1) Conducere a unui stat, în fruntea căreia stă un dictator. 2) Putere despotică, tiranică. 3) (în Imperiul Roman) Demnitate a unui dictator. 4) Timpul cât acesta își exercita puterea. /<fr. dictature

dictatură f. 1. demnitatea, autoritatea dictatorului; 2. fig. putere absolută.

* dictatúră f., pl. ĭ. (lat. dictatura). Demnitatea (autoritatea) de dictator. Fig. Putere absolută.

Intrare: dictatură
dictatură substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dictatu dictatura
plural dictaturi dictaturile
genitiv-dativ singular dictaturi dictaturii
plural dictaturi dictaturilor
vocativ singular
plural