Definiția cu ID-ul 907598:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DICTATURĂ, dictaturi, s. f. 1. Putere de stat a unei clase dominante, nelimitată de nici o lege, bazată nemijlocit pe violență. Toate statele de clasă care au existat pînă acum [adică pînă la instaurarea dictaturii proletariatului] au fost dictatura minorității exploatatoare asupra majorității exploatate. STALIN, PROBL. LEN. 29. 2. (În expr.) Dictatura proletariatului = putere de stat a proletariatului instaurată după victoria revoluției proletare și întemeiată pe alianța de clasă dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare (rolul conducător deținîndu-l clasa muncitoare în frunte cu partidul marxist-leninist) fiind principala armă în mîna clasei muncitoare pentru zdrobirea capitaliștilor și a moșierilor înlăturați de la putere, pentru apărarea cuceririlor revoluționare împotriva atacurilor din afară și pentru construirea socialismului și a comunismului; ea reprezintă dictatura imensei majorități asupra minorității, constituind cea mai largă democrație. Toate națiunile vor ajunge la socialism, aceasta e inevitabil, dar toate vor ajunge nu chiar în același fel, fiecare va aduce un specific într-o formă sau alta a democrației, într-o varietate sau alta a dictaturii proletariatului, într-un ritm sau altul al transformărilor socialiste ale diferitelor laturi ale vieții sociale. LENIN, O. XXIII 60. Dictatura proletariatului înseamnă: 1) violența neîngrădită de lege față de capitaliști și moșieri, 2) conducerea țărănimii de către proletariat, 3) construcția socialistă în ceea ce privește întreaga societate. Nici una dintre aceste trei laturi ale dictaturii nu poate fi exclusă fără riscul de a denatura noțiunea de dictatură a proletariatului. Numai toate aceste trei laturi, luate împreună, ne dau noțiunea deplină și desăvîrșită a dictaturii proletariatului. STALIN, O. VII 194. 3. (În Roma antică) Puterea nelimitată a dictatorului, timpul cît el exercita această putere.