DIAFAN, -Ă, diafani, -e, adj. Care lasă să străbată lumina fără să se poată distinge clar contururile; străveziu. ♦ (Despre oameni) Cu pielea străvezie, delicată, fină. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane.

diafan, ~ă a [At: AR (1832), 271 ⅟5 / P: di-a~ / Pl: ~i, ~e / E: fr diaphane] 1 Care lasă lumina să străbată fără să se poată distinge clar contururile și formele. 2 Foarte subțire Si: străveziu, transparent. 3 (Fig) Delicat. 4 (Fig) Ușor. 5 (D. fața și mâinile omului) Fin. 6 (D. fața și mâinile omului) Palid.

DIAFAN, -Ă, diafani, -e, adj. (În limbaj poetic) Foarte puțin dens, foarte subțire, lăsând să străbată lumina, fără a permite distingerea clară a formelor și a contururilor; (despre față și mâinile omului) cu pielea fină, delicată, palidă (lăsând să se străvadă vinișoarele albastre). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane

DIAFAN, -Ă, diafani, -e, adj. 1. (Despre lucruri) Care lasă să străbată lumina fără să permită distingerea clară a formelor și a contururilor; p. ext. foarte subțire, foarte fin. Coboară-ți, Iarnă albă, vălul magic... Tu dai naturii palide decoruri Și pui la geamuri diafane storuri. CAZIMIR, L. U. 38. Vîntul suna în brazi ca o bură de ploaie. Iluzia era dezmințită de petele de lumină care, ca niște frunze diafane de aur, jucau pe bănci, pe masă. IBRĂILEANU, A. 155. Luna revărsa tot aurul ei în odaia lui și sub această smălțuire diafană mobilele și covoarele străluceau somnoros și mat. EMINESCU, N. 81. Aerul, răsfirat în unde diafane subt arșița soarelui de vară, oglindește ierburile și bălăriile din depărtare. ODOBESCU, S. A. 313. 2. (Despre oameni, mai ales despre fața sau despre mîinile lor) Foarte palid, alb, străveziu; fin. Puse iute despre soare cu palma-i diafană o mică perdea trandafirie privirii. HOGAȘ, M. N. 15. Drag îmi e visul cînd, dimineață, O mîndră zînă pășind abia Vine ca floarea și cu dulceață, C-o diafană și blîndă față, Își pleacă fruntea asupra mea. NEGRUZZI, S. II 55. – Pronunțat: di-a-

DIAFAN, -Ă adj. 1. Care lasă să străbată lumina fără a permite să se distingă clar contururile; (p. ext.) fin, subțire. 2. (Despre oameni) Palid, străveziu, alb; fin. [Pron. di-a-. / < fr. diaphane, cf. gr. diaphanes < dia – prin, phanes – transparent].

DIAFAN¹, -Ă adj. 1. foarte puțin dens, lăsând lumina să străbată, fără a permite să se distingă clar formele și contururile; transparent, foarte subțire. 2. (despre oameni) palid, străveziu; fin. (< fr. diaphane)

DIAFAN ~ă (~i, ~e) 1) (despre materiale sau corpuri) Care lasă să pătrundă prin sine razele de lumină fără a permite să se distingă clar forma obiectelor; translucid. Pânză ~ă. 2) fig. Care este foarte gingaș; transparent; aerian. Piele ~ă. Mâini ~e. [Sil. di-a-] /<fr. diaphane

diafan a. prin care străbate lumina (ca cristalul, apa): mâini diafane BOL. negura diafană EM.

* diafán, -ă adj. (vgr. diaphanés, d. diaphaino, apar, mă arăt. V. fenomen). Transparent, străveziŭ.

DIAFAN²(O)- elem. „transparent, diafan”. (< fr. diaphan/o/-, cf. gr. diaphanes)

diafan (desp. di-a-) adj. m., pl. diafani; f. diafană, pl. diafane

diafan (di-a-) adj. m., pl. diafani; f. diafană, pl. diafane

diafan adj. m. (sil. di-a-), pl. diafani; f. sg. diafană, pl. diafane

DIAFAN adj. v. vaporos.

DIAFAN adj. fin, străveziu, subțire, transparent, vaporos, (înv.) prevăzător, prevăziu, străvăzător, (fig.) aerian, eterat, eteric, spumos. (Un material ~.)

DIAFANO- „transparent, vizibil, transparență, vizibilitate”. ◊ gr. diaphanes „transparent, diafan” > fr. diaphano-, germ. id., engl. id. > rom. diafano-. □ ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu. de tipărire cu cerneluri transparente pe celofan, celuloid etc.; tipar transparent; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., determinare a gradului de transparență a substanțelor lichide, solide sau gazoase; ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Instrument pentru măsurarea transparenței hîrtiei. 2. Instrument pentru determinarea vizibilității. 3. Aparat cu care se determină gradul de tulburare a apei prin măsurarea transparenței ei; ~scop (v. -scop), s. n., 1. Aparat utilizat în diafanoscopie. 2. Aparat folosit la identificarea semințelor seci pe baza transparenței lor; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a cavităților naturale ale corpului prin transparență sub acțiunea unei surse luminoase.