13 definiții pentru dezvinovăți

dezvinovățí [At: BIBLIA (1688), ap. DLR ms / Pzi: ~țésc / E: dez- + (în)vinovăți] 1 vr A se disculpa. 2 vt (Rar) A declara pe cineva nevinovat. 3 vt (Rar) A demonstra nevinovăția cuiva.

DEZVINOVĂȚÍ, dezvinovățesc, vb. IV. Refl. A-și dovedi sau a căuta să-și dovedească nevinovăția; a se dezvinui, a se disculpa. ♦ Tranz. (Rar) A declara pe cineva nevinovat, a demonstra nevinovăția cuiva. – Pref. dez- + [în]vinovăți.

DEZVINOVĂȚÍ, dezvinovățesc, vb. IV. Refl. A-și dovedi sau a căuta să-și dovedească nevinovăția; a se dezvinui, a se disculpa. ♦ Tranz. (Rar) A declara pe cineva nevinovat, a demonstra nevinovăția cuiva. – Dez- + [în]vinovăți.

DEZVINOVĂȚÍ, dezvinovățesc, vb. IV. Refl. A-și dovedi sau a căuta să-și dovedească nevinovăția; a se dezvinui, a se disculpa, a se justifica. A se dezvinovăți înaintea lui nu era cu putință. ISPIRESCU, L. 353. ◊ Expr. (Neobișnuit) A se dezvinovăți pe altul = a da vina pe altul. Omul cînd greșește Adeseori pe altul se dezvinovățește. DONICI, la TDRG. ♦ Tranz. (Rar) A declara (pe cineva) nevinovat. Jurații luminați l-au dezvinovățit în unanimitate. CAMIL PETRESCU, T. II 595.

dezvinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinovățésc, imperf. 3 sg. dezvinovățeá; conj. prez. 3 dezvinovățeáscă

dezvinovățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezvinovățésc, imperf. 3 sg. dezvinovățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezvinovățeáscă

DEZVINOVĂȚÍ vb. a (se) apăra, a se dezincrimina, a (se) disculpa, a (se) justifica, a (se) scuza, (rar) a (se) dezvinui, (înv. și reg.) a (se) cura, (înv.) a (se) îndreptăți, a (se) mântui. (Nu te mai ~ atâta!)

A (se) dezvinovăți ≠ a incrimina, a inculpa, a (se) vinovăți, a (se) învinui

A DEZVINOVĂȚÍ ~ésc tranz. A recunoaște ca fîind nevinovat; a dezvinui; a justifica; a disculpa. /dez- + a [în]vinovăți

A SE DEZVINOVĂȚÍ mă ~ésc intranz. A-și demonstra nevinovăția; a se disculpa; a se dezvinui; a se justifica. /dez- + a [în]vinovăți

desvinovățì v. a declara nevinovat, a justifica o persoană acuzată.

dezvinovățésc și (maĭ rar) dezvinuĭésc v. tr. (d. vinovat, vină). Disculp, scuz, justific de o acuzațiune, o vină saŭ greșală. V. refl. Mă disculp, mă scuz, probez nevinovăția: acuzatu s’ a dezvinovățit pe deplin.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DEZVINOVĂȚÍ vb. a (se) apăra, a (se) disculpa, a (se) justifica, a (se) scuza, (rar) a (se) dezvinui, (înv. și reg.) a (se) cura, (înv.) a (se) îndreptăți, a (se) mîntui. (Nu te mai ~ atîta!)

Intrare: dezvinovăți
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezvinovăți dezvinovățire dezvinovățit dezvinovățind singular plural
dezvinovățește dezvinovățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezvinovățesc (să) dezvinovățesc dezvinovățeam dezvinovății dezvinovățisem
a II-a (tu) dezvinovățești (să) dezvinovățești dezvinovățeai dezvinovățiși dezvinovățiseși
a III-a (el, ea) dezvinovățește (să) dezvinovățească dezvinovățea dezvinovăți dezvinovățise
plural I (noi) dezvinovățim (să) dezvinovățim dezvinovățeam dezvinovățirăm dezvinovățiserăm, dezvinovățisem*
a II-a (voi) dezvinovățiți (să) dezvinovățiți dezvinovățeați dezvinovățirăți dezvinovățiserăți, dezvinovățiseți*
a III-a (ei, ele) dezvinovățesc (să) dezvinovățească dezvinovățeau dezvinovăți dezvinovățiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)