3 intrări

15 definiții

deziderát sn [At: LM / V: (îvr) ~um (S și: desideratum) / S și: desi~ / Pl: ~e / E: lat desideratum] 1 Ceea ce este de dorit sau trebuie să se întâmple (într-un anumit domeniu, într-o anumită epocă istorică etc.) Vz imperativ. 2 Dorință sau cerință, de obicei exprimată oficial Si: doleanță, aspirație, (înv) postulat Vz imperativ. 3 (Rar; ccr) Document în care sunt consemnate dorințe sau cerințe.

DEZIDERÁT, deziderate, s. n. Ceea ce ar fi de dorit să se întâmple, să se realizeze; cerință, dorință. – Din lat. desideratum.

DEZIDERÁT, deziderate, s. n. Ceea ce ar fi de dorit să se întâmple, să se realizeze; cerință, dorință. – Din lat. desideratum.

DEZIDERÁT, deziderate, s. n. Dorință formulată în mod oficial; formulare a unei dorințe; doleanță, dorință. E un simplu deziderat, o minută de ședință. CAMIL PETRESCU, O. II 631.

deziderát s. n., pl. dezideráte

deziderát s. n., pl. dezideráte

DEZIDERÁT s. v. chef, dispoziție, dorință, gust, plac, plăcere, poftă, voie, voință, vrere.

DEZIDERÁT s. 1. v. cerință. 2. v. dorință.

DEZIDERÁT s. n. ceea ce e de dorit să se realizeze. ◊ dorință (formulată oficial), doleanță. (< germ. Desiderat, lat. desideratum)

DEZIDERÁT ~e n. 1) Ceea ce este dorit; dorință. 2) Cerință exprimată în mod oficial; doleanță. /<lat. desideratum

deziderat n. ceeace rămâne de completat sau de rezolvat: orice știință are dezideratele sale.

* deziderát n., pl. e (lat. desideratum, d. desiderare, a dori. V. deșider, consider). Dorință.

deziderá vt [At: LM / S și: desi~ / Pzi: dezíder / E: lat desiderare] (Îdt) A dori.

DEZIDERÁ vb. v. dori, jindui, pofti, râvni, voi, vrea.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DEZIDERÁT s. 1. cerere, cerință, dorință, exigență, (înv.) postulát. (Un ~ îndreptățit.) 2. doleanță, dorință. (Și-a exprimat ~.)

Intrare: deziderat
deziderat substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deziderat dezideratul
plural deziderate dezideratele
genitiv-dativ singular deziderat dezideratului
plural deziderate dezideratelor
vocativ singular
plural
Intrare: deziderat
deziderat participiu
participiu (PT2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deziderat dezideratul dezidera deziderata
plural deziderați deziderații deziderate dezideratele
genitiv-dativ singular deziderat dezideratului deziderate dezideratei
plural deziderați dezideraților deziderate dezideratelor
vocativ singular
plural
Intrare: dezidera
verb (VT201) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezidera deziderare deziderat deziderând singular plural
deziderea deziderați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deziderez (să) deziderez dezideram deziderai deziderasem
a II-a (tu) deziderezi (să) deziderezi deziderai deziderași dezideraseși
a III-a (el, ea) deziderea (să) dezidereze dezidera dezideră deziderase
plural I (noi) deziderăm (să) deziderăm dezideram deziderarăm dezideraserăm, deziderasem*
a II-a (voi) deziderați (să) deziderați deziderați deziderarăți dezideraserăți, dezideraseți*
a III-a (ei, ele) deziderea (să) dezidereze deziderau dezidera dezideraseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)