2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dezertare sf [At: DN2 / Pl: ~tări / E: dezerta] 1 Părăsire nejustificată de către un militar a unității din care face parte, a locului în care prestează serviciul sau a câmpului de luptă (trecând uneori la inamic). 2 (Fig) Părăsire a îndatoririlor, a obligațiilor. 3 (Fig) Sustragere de la îndeplinirea unor îndatoriri, obligații.

DEZERTÁRE, dezertări, s. f. Faptul de a dezerta.V. dezerta.

DEZERTÁRE, dezertări, s. f. Faptul de a dezerta.V. dezerta.

DEZERTÁRE, dezertări, s. f. Faptul de a dezerta. 1. Sustragere de la prestarea serviciului militar; părăsire fără învoire a unității; trecere la inamic. Vestea dezertării lui Jimborean străbătu divizia cu iuțeala fulgerului. CAMILAR, N. I 195. 2. Fig. Părăsire a unui loc, a unei slujbe etc.; sustragere de la însărcinările date.

DEZERTÁRE s.f. Acțiunea de a dezerta și rezultatul ei; fugă la inamic, dezerțiune. [< dezerta].

dezertare f. acțiunea de a dezerta: dezertare din armată.

dezertá vi [At: (a. 1829), ap. TDRG / Pzi: ~téz / E: fr déserter] 1 (D. militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). 2 (Fig) A-și părăsi îndatoririle, obligațiile. 3 (Fig) A se sustrage de la îndeplinirea unor îndatoriri, obligații.

DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter.

DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter.

DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. 1. (Despre militari) A fugi din armată; a se sustrage de la prestarea serviciului militar; a trece la inamic. Dacă mîine-seară nu-mi dă drumul pentru două zile, dezertez. CAMIL PETRESCU, U. N. 20. Să dezerteze și să terfelească onoarea militară! Cuvînt greu! proiect teribil! GALACTION, O. I 140. 2. Fig. A părăsi în mod nepermis un loc, o slujbă etc.; a se sustrage de la îndeplinirea sarcinilor încredințate. Ar fi fost firesc să mă folosesc de buna primire ce mi se făcea și să încep lupta pentru definitivare. Camarazii mei de literatură de prin anii 1898-1899 așa au făcut... Eu am ieșit din rînduri și am dezertat. GALACTION, O. I 24. Unii dezertară, Millo și Teodorini se duseră departe să caute un mai bun noroc. NEGRUZZI, S. I 345.

DEZERTÁ vb. I. intr. 1. A fugi din armată; a fugi la inamic (în timp de război) fiind militar. 2. (Fig.) A părăsi în mod laș un loc, o funcție, o misiune. [< fr. déserter].

DEZERTÁ vb. intr. 1. a fugi din armată; a fugi la inamic (în timp de război) ca militar. 2. (fig.) a părăsi în mod laș un loc, o funcție, o misiune. (< fr. déserter)

A DEZERTÁ ~éz intranz. 1) A părăsi serviciul militar fără permisiune (uneori trecând de partea inamicului). 2) A adera la adversarul politic, ideologic sau de clasă. 3) fig. A abandona în mod nejustificat locul sau obligațiile. /<fr. déserter

dezertà v. 1. a părăsi un loc, un partid; 2. a părăsi serviciul militar fără permisiune; 3. a trece la dușman.

* dezertéz v. tr. (fr. déserter, d. désert, desert). Fug de undeva, părăsesc fără voĭe serviciu militar: a dezerta din partid, din armată, de la locu de onoare; a dezerta la dușman.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dezertáre s. f., g.-d. art. dezertắrii; pl. dezertắri

dezertáre s. f., g.-d. art. dezertării; pl. dezertări

dezertá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezerteáză

dezertá vb., ind. prez. 1 sg. dezertéz, 3 sg. și pl. dezerteáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEZERTÁRE s. (MIL.) (înv.) dezerțiune. (~ de pe front.)

DEZERTARE s. (MIL.) (înv.) dezerțiune. (~ de pe front.)

DEZERTÁ vb. (MIL.) a fugi, (înv.) a lipsi. (A ~ din cazarmă sau de pe front.)

arată toate definițiile

Intrare: dezertare
dezertare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezertare
  • dezertarea
plural
  • dezertări
  • dezertările
genitiv-dativ singular
  • dezertări
  • dezertării
plural
  • dezertări
  • dezertărilor
vocativ singular
plural
Intrare: dezerta
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezerta
  • dezertare
  • dezertat
  • dezertatu‑
  • dezertând
  • dezertându‑
singular plural
  • dezertea
  • dezertați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezertez
(să)
  • dezertez
  • dezertam
  • dezertai
  • dezertasem
a II-a (tu)
  • dezertezi
(să)
  • dezertezi
  • dezertai
  • dezertași
  • dezertaseși
a III-a (el, ea)
  • dezertea
(să)
  • dezerteze
  • dezerta
  • dezertă
  • dezertase
plural I (noi)
  • dezertăm
(să)
  • dezertăm
  • dezertam
  • dezertarăm
  • dezertaserăm
  • dezertasem
a II-a (voi)
  • dezertați
(să)
  • dezertați
  • dezertați
  • dezertarăți
  • dezertaserăți
  • dezertaseți
a III-a (ei, ele)
  • dezertea
(să)
  • dezerteze
  • dezertau
  • dezerta
  • dezertaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)