dezavuare sf [At: HAMANGIU, C. C. XLII / S și: (înv) desa~ / P: ~vu-a~ / Pl: ~uări / E: dezavua] 1 (Liv) Dezaprobare. 2 (Liv) Condamnare. 3 (Liv) Nerecunoaștere. 4 (Liv) Contestare. 5 (Jur; îs) Acțiune de ~ Acțiune de nerecunoaștere a paternității prin care bărbatul contestă legitimitatea copilului adulterin sau a copilului născut afară de termenul prevăzut de lege.

DEZAVUARE, dezavuări, s. f. (Franțuzism) Faptul de a dezavua; dezaprobare, desolidarizare. – Pronunțat: -vu-a-.

DEZAVUARE s.f. Acțiunea de a dezavua și rezultatul ei; dezaprobare, desolidarizare. [< dezavua].

dezavua vt [At: ALEXI, W. / S și: desa~ / P: ~vu-a / Pzi: ~uez^[1] / E: fr désavouer] (C.i. oameni, idei, acțiuni etc.) 1 A dezaproba. 2 A condamna. 3 A nu recunoaște. 4 A contesta. modificată

DEZAVUA, dezavuez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A dezaproba, a se desolidariza de spusele sau de actele cuiva. «Contemporanul» a fost printre primele publicații care au dezavuat atacul lipsit de umanitate al lui Al. Macedonski împotriva lui Eminescu. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 126, 6/4. – Pronunțat: -vu-a.

DEZAVUA vb. I. tr. 1. (Rar) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva, a se desolidariza de cineva. 2. A pretinde că nu s-a spus sau nu s-a făcut ceva. ♦ A nu recunoaște ceva. [Pron. -vu-a. / < fr. désavouer].

DEZAVUA vb. tr. 1. a dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. 2. a refuza să recunoască ceva; a renega. (< fr. désavouer)

A DEZAVUA ~ez tranz. livr. 1) (acțiuni, vorbe) A declara ca fiind neplauzibil; a dezaproba. 2) A refuza să recunoască pentru sine. [Sil. -vu-a] /<fr. désavouer

* dezavuéz v. tr. (fr. désavouer). Declar că n’am autorizat pe cineva să facă ce a făcut, reprob: a dezavua un ministru plenipotențiar.

dezavuare (livr.) (desp. de-za-/dez-a-vu-a-) s. f., g.-d. art. dezavuării (desp. -vu-ă-); pl. dezavuări

!dezavuare (livr.) (de-za-vu-a-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezavuării (-vu-ă-); pl. dezavuări

dezavuare s. f. (sil. -vu-a-; mf. dez-), g.-d. art. dezavuării (sil. -vu-ă-); pl. dezavuări

dezavua (a ~) (livr.) (desp. de-za-/dez-a-vu-a) vb., ind. prez. 1 sg. dezavuez (desp. -vu-ez), 3 dezavuează (desp. -vu-ea-), 1 pl. dezavuăm (desp. -vu-ăm); conj. prez. 1 sg. să dezavuez, 3 să dezavueze; ger. dezavuând (desp. -vu-ând)

!dezavua (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavuează, 1 pl. dezavuăm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavueze (-vu-e-); ger. dezavuând (-vu-ând)

dezavua vb. (sil. -vu-a; mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezavuez, 3 sg. și pl. dezavuează, 1 pl. dezavuăm (sil. -vu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. dezavueze (sil. -vu-e-); ger. dezavuând (sil. -vu-ând)

desavuez, -uează 3, -ueze 3 conj.

DEZAVUARE s. v. blam, blamare, condamnare, desolidarizare, dezaprobare, înfierare, neaprobare, reprobare, respingere, stigmatizare

dezavuare s. v. BLAM. BLAMARE. CONDAMNARE. DESOLIDARIZARE. DEZAPROBARE. ÎNFIERARE. NEAPROBARE. REPROBARE. RESPINGERE. STIGMATIZARE.

DEZAVUA vb. v. blama, condamna, desolidariza, dezaproba, înfiera, proscrie, reproba, respinge, stigmatiza.

dezavua vb. v. BLAMA. CONDAMNA., DESOLIDARIZA. DEZAPROBA. ÎNFIERA. PROSCRIE. REPROBA. RESPINGE. STIGMATIZA.