12 definiții pentru dezarma

dezarmá [At: IST. CAROL XII, 36 r/8 / V: (înv) disa~ / S și: desa~ / Pzi: ~méz / E: fr désarmer] 1-2 vtrp (C. i. oameni) A (se) obliga să predea armele, înlăturând orice posibilitate de atac înarmat. 3 vt (Spc) A face (printr-o lovitură specială cu sabia, floreta sau spada) să sară sabia (sau floreta, spada) din mâna adversarului. 4 vt (C. i. nave, mai ales de război) A deposeda de armament, nepermițând părăsirea radei portului. 5 vt (C. i. arme) A bloca mecanismul de tragere. 6 vi (Cu privire la state) A pune în aplicare un ansamblu de măsuri în vederea reducerii sau lichidării armamentului (mai ales a armelor de exterminare în masă) și a micșorării forțelor armate. 7-8 vtr (C. i. oameni sau manifestarea sentimentelor lor) A deveni mai puțin ostil Si: a (se) îmblânzi, a (se) potoli. 9-10 vtr (C. i. oameni sau manifestarea sentimentelor lor) A pune în imposibilitatea de a (se) opune Si: a (se) anihila. 11 vt (Îvr) A civiliza. 12 vi (Pex; mai ales în formă negativă) A înceta o acțiune Si: a capitula.

DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer.

DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele. 2. Intranz. și tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-și) lichida sau a(-și) limita forțele armate și armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva să renunțe la o acțiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer.

DEZARMÁ, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua (cuiva) armele, a sili (pe cineva) să predea armele. Soldații au dezarmat pe dușmani. ♦ (Scrimă) A face (printr-o lovitură cu sabia sau cu floreta) să cadă sabia din mîna adversarului. 2. Intranz. (Despre state) A desființa sau a micșora înarmarea și forțele militare. 3. Tranz. A scoate dintr-un fort sau dintr-o cetate armamentul, în special piesele de artilerie; a scoate de pe un vas de război armamentul și a retrage echipajul. 4. Tranz. Fig. A face (pe cineva) să părăsească lupta; a face (pe cineva) incapabil să atace; a lua (cuiva) posibilitatea de contraacțiune sau de împotrivire la ceva. Mai bine să lucrați... că de nu, vă răstoarnă reacționarii... Fuga lui Bibescu la Brașov i-a speriat, dar nu i-a dezarmat. CAMIL PETRESCU, B. 105. Nu doar că mi-e teamă de intrigile proaste ale lui Cața- vencu, dar n-ar fi rău să-l dezarmăm cu desăvîrșire ș-apoi să-l lucrăm pe onorabilul. CARAGIALE, O. I 107.

!dezarmá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmeáză

dezarmá vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezarméz, 3 sg. și pl. dezarmeáză

DEZARMÁ vb. I. tr. 1. A smulge, a lua armele cuiva, a sili pe cineva să predea armele. ♦ (Fig.) A lua cuiva orice motiv de supărare, a pune pe cineva în imposibilitatea de a se opune la ceva. ♦ (Fig.) A face neputincios, a lua puterea (de luptă) cuiva. 2. intr. (Despre state) A renunța la pregătiri militare, a desființa sau a reduce înarmările. 3. tr. A lua, a scoate armamentul dintr-un fort, dintr-o fortificație; a lua armamentul de pe o navă de război. [Cf. fr. désarmer].

DEZARMÁ vb. I. tr. 1. a lua armele cuiva, a-l sili să predea armele. ◊ (fig.) a pune pe cineva în imposibilitatea de a riposta; a lua cuiva orice motiv de supărare. 2. a scoate armamentul dintr-un fort, dintr-o fortificație, de pe o navă de război. 3. a debarca echipajul unei nave, proviziile, combustibilul etc. II. intr. (despre state) a renunța la pregătiri militare, a desființa sau a reduce înarmările. (< fr. désarmer)

A DEZARMÁ ~éz 1. tranz. 1) (persoane) A lipsi de arme; a sili să depună armele. 2) A lipsi de un instrument sau de un obiect necesar. 3) fig. (persoane) A face incapabil să riposteze (combătându-i argumentele). 2. intranz. (despre state) A lichida (total sau parțial) armamentul și forțele armate; a demilitariza. /<fr. désarmer

dezarmà v. 1. a lua cuiva armele; 2. a îndupleca, a potoli pe cineva.

* dezarméz v. tr. (d. armez orĭ d. fr. désarmer). Despoĭ de arme. Fig. Îmblînzesc, potolesc, înduplec: bunătatea luĭ te dezarmează. Pun bateria în repaus: a dezarma o pușcă. V. intr. (d. fr.). A înceta lupta. A-țĭ reduce orĭ a-țĭ suprima armamentu.

Intrare: dezarma
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezarma dezarmare dezarmat dezarmând singular plural
dezarmea dezarmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezarmez (să) dezarmez dezarmam dezarmai dezarmasem
a II-a (tu) dezarmezi (să) dezarmezi dezarmai dezarmași dezarmaseși
a III-a (el, ea) dezarmea (să) dezarmeze dezarma dezarmă dezarmase
plural I (noi) dezarmăm (să) dezarmăm dezarmam dezarmarăm dezarmaserăm, dezarmasem*
a II-a (voi) dezarmați (să) dezarmați dezarmați dezarmarăți dezarmaserăți, dezarmaseți*
a III-a (ei, ele) dezarmea (să) dezarmeze dezarmau dezarma dezarmaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)