2 intrări

19 definiții

dezamăgít, ~ă a [At: NEGULICI, E. I, 144/29 / S și: (înv) desa~ / Pl: ~íți, ~e / E: dezamăgi] Care și-a pierdut speranțele Si: decepționat, (liv) dezabuzat (1).

DEZAMĂGÍT, -Ă, dezamăgiți, -te, adj. Înșelat în așteptările sale; deziluzionat, decepționat. – V. dezamăgi.

DEZAMĂGÍT, -Ă, dezamăgiți, -te, adj. Înșelat în așteptările sale; deziluzionat, decepționat. – V. dezamăgi.

DEZAMĂGÍT, -Ă, dezamăgiți, -te, adj. (Despre persoane) Înșelat în așteptările sale; deziluzionat, decepționat. Țăranii răsculați au fost dezamăgiți cînd au văzut că armata împăratului luptă împotriva lor. IST. R.P.R. 277. Rareori în viața mea am fost mai dezamăgit. CAMIL PETRESCU, T. I 520. Fu sincer dezamăgit cînd mă auzi că mergeam să citesc. M. I. CARAGIALE, C. 114.

DEZAMĂGÍT adj. decepționat, deziluzionat, (fam. fig.) dezumflat. (Un îndrăgostit ~.)

dezamăgí vt [At: MAIOR, T. 84/9 / S și: (înv) desa~ / Pzi: ~gésc / E: dez- + amăgi] (C. i. oameni) A face să-și piardă speranțele, iluziile, bunele păreri sau sentimentele Si: a decepționa, a deziluziona.

DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Pref. des- + amăgi.

DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Dez- + amăgi.

DEZAMĂGÍ, dezamăgesc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă iluziile; a deziluziona, a decepționa. Iar tu Kiriac, pentru că nu pot să-ți spun acum decît pe nume, m-ai dezamăgit. CAMIL PETRESCU, T. I 314.

!dezamăgí (a ~) (de-za-/dez-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 dezamăgeáscă

dezamăgí vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezamăgeáscă

DEZAMĂGÍ vb. a decepționa, a deziluziona, (fam. fig.) a dezumfla. (Vestea primită l-a ~.)

A DEZAMĂGÍ ~ésc tranz. A face să se dezamăgească; a deziluziona; a decepționa. /des- + a amăgi

A SE DEZAMĂGÍ mă ~ésc intranz. A cădea în deziluzie; a se ajunge în stare de deziluzie; a se deziluziona; a se decepționa. /des- + a amăgi

dezamăgì v. a scoate din amăgire, a deziluziona.

* dezamăgésc v. tr. (d. amăgesc, după deziluzionez). Scot din amăgire, fac să vadă adevăru: dacă ne-a dezamăgit o dată, poate tot el o să ne dezamăgească (ziaru Moldova, 6 Iuniŭ, 1915, 3, 2). Deziluzionez, decepționez.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DEZAMĂGÍT adj. decepționat, deziluzionat, (fam. fig.) dezumflát. (Un îndrăgostit ~.)

DEZAMĂGÍ vb. a decepționa, a deziluziona, (fam. fig.) a dezumfla. (Vestea primită l-a ~.)

Intrare: dezamăgi
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezamăgi dezamăgire dezamăgit dezamăgind singular plural
dezamăgește dezamăgiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezamăgesc (să) dezamăgesc dezamăgeam dezamăgii dezamăgisem
a II-a (tu) dezamăgești (să) dezamăgești dezamăgeai dezamăgiși dezamăgiseși
a III-a (el, ea) dezamăgește (să) dezamăgească dezamăgea dezamăgi dezamăgise
plural I (noi) dezamăgim (să) dezamăgim dezamăgeam dezamăgirăm dezamăgiserăm, dezamăgisem*
a II-a (voi) dezamăgiți (să) dezamăgiți dezamăgeați dezamăgirăți dezamăgiserăți, dezamăgiseți*
a III-a (ei, ele) dezamăgesc (să) dezamăgească dezamăgeau dezamăgi dezamăgiseră
Intrare: dezamăgit
dezamăgit adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dezamăgit dezamăgitul dezamăgi dezamăgita
plural dezamăgiți dezamăgiții dezamăgite dezamăgitele
genitiv-dativ singular dezamăgit dezamăgitului dezamăgite dezamăgitei
plural dezamăgiți dezamăgiților dezamăgite dezamăgitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)